Iesirea din circiuma

Teleconferintele saptaminale pe care premierul le are cu prefectii reprezinta un diagnostic al intentiilor Executivului. Radiografia sfaturilor nude sau recomandarile puterii executive dezvaluie, pina la urma, conceptia despre guvernarea cetatenilor si manifestarile vizibile ale administratiei in teritoriu. Intr-o forma aplicata, se regasesc principii rasfirate si promisiuni prezentate prin campaniile electorale. In teleconferinte, reprezentantii puterii trec prin momente de relaxare, isi ingaduie autenticitatea, altfel cenzurata de intrebarile ziaristilor. Depasind citeodata cadrul oficial, premierul da drumul chiar bunei dispozitii sau nervilor. Au fost momente cind acesta a povestit bancuri, iar altadata a urecheat zdravan prefectii nesilitori.
In ultima dintre aplicatiile administrative, Adrian Nastase le-a cerut prefectilor si primarilor sa-si mobilizeze cetatenii din "parohie" la muncile comunitare, cum ar fi curatatul santurilor de la marginea drumurilor, "care sint intr-o stare jalnica". La aceasta actiune Nastase era de parere ca "le-ar sta bine oamenilor in putere, care stau de la 8-9 dimineata pina seara in circiumile din sat si pun la cale fel de fel de remanieri locale". (Jurnalistul care a redactat aceasta stire, remarca, vizibil incintat, ca si altcineva se gindeste la acest aspect: "ba chiar de la 5-6 dimineata"). In opinia premierului, astfel, "mobilizarea acestei forte care se iroseste ar putea fi benefica, daca s-ar canaliza in directiile dorite".
Circiuma, in postura invocata aici, este locul de desfasurare al romanului neaos, neserios, guraliv, obsedat de politica, gata oricind sa inventeze o intriga, o dezvaluire, un scandal. Deci, atit timp cit Mitica se mentine in vecinatatea acestui spatiu de socializare, metonimie a metehnelor seculare ale neamului, el nu poate fi productiv nici pentru el, nici pentru altii. Problema, pentru orice conducator de-al lui Mitica, este sa-l scoata de la tejghea si sa-i confere virtuti creatoare, utilitare. Sint doua cai de realizare. Fie ii spui in fata ca te-ai saturat sa-l mai sustii prin subventii, facilitati si il plasezi intr-un cadru care sa-i incurajeze spiritul intreprinzator, fie il scoti cu arcanul din circiuma, prin presiuni, dirijindu-l spre obiectivele fixate de stat. Care sint consecintele celei de-a doua alternative?
De la prima vedere, remarcam ambiguitatea recomandarilor premierului. Nimeni nu poate preciza in baza carei legislatii Nastase initiaza astfel de actiuni. Premierul pare ca vrea sa actioneze mai degraba in baza unui imbold populist, fara acoperire juridica. Daca ar mai fi si puse in practica, actiunile ar intra in contradictie flagranta cu drepturile si libertatile individuale. Rationamentul care sta in spatele recomandarii poate fi cuprins in cadrul unor analize diferite. Prima se refera la teoretizarea statului maximal si demarcarea sferei publice si a celei private. Tema este aceea a cetateanului nefolositor pentru stat sau comunitate. Este el vinovat ca nu curata santurile si ca-si petrece timpul in baruri? Poate fi el condamnat pentru ca nu isi dedica energia pentru bunurile comunitare, supraindividuale, si ca-si iroseste timpul "egoist", satisfacindu-si propriile tabieturi? Bineinteles ca nu. Sa admitem ca statul, prin nu stiu care calcule si manevre complicate si savante, ar reusi intr-adevar sa-i faca pe acesti petrecareti mai utili comunitatii. In mod evident, ipoteza nu ia in considerare initiativa individului, care stie, cu siguranta, ceea ce poate fi mai bine pentru el. Altfel, tot ceea ce se face este impotriva vointei lui.
Expresia a pune lumea "la treaba" in numele unei tel comun a capatat un inteles particular in comunism si nu a mai fost resemnatizata pina astazi. Ea desemneaza interventia arbitrara a statului in organizarea fortei de munca. Din expresie lipseste clar orice referinta la contract. Puterea nu-i promite in schimb nimic cetateanului. Relatia nu este contractula, ci impusa.
Pe de alta parte, nazuintele si logica statului totalitar erau acelea de a pune "pe toata lumea la treaba", de a nu permite existenta somajului, nici macar in probabilitatea statistica. Risipa, timpul irosit sau potentialitatea neconfirmata au iritat si au stirnit intotdeauna ingrijorarea liderilor totalitari, fiind motive majore ale discursurilor lor. Nastase preia aceste spaime in forme diluate si are impresia ca un timp pretios se iroseste cu fleacuri. Se ajunge la impresia ca societatea romaneasca este incapabila de autoorganizare. N-avem societate, ci doar o masa gelatinoasa, marginalizata si lumpenizata.
De unde au aparut astfel de idei subversive pentru orice societate intemeiata pe o mentalitate democratica si liberala? Dupa pierderea alegerilor in 1996, PDSR a interpretat perioada de pina in 2000 ca pe un interimat, o paranteza, in asteptarea unor vremuri mai bune sau a dezastrului final. Daca cel din urma a fost evitat, "reconstructia", "relansarea" sau "refacerea" trebuie sa fie sarcinile, misiunile statului. Problema este ca, tinjind dupa performante, PDSR nu urmareste eficientizarea actiunilor statului si elasticizarea birocratiei, cit interventia directa, mobilizarea imprudenta a oamenilor, oferindu-le acestora senzatia ca exista o entitate care poate dirija destinele. Acest tip de asteptari, cultivate cu subtilitate, au pe termen lung un efect pervers, iar mesajele nu sint deloc pozitive pentru schimbarea mentalitatilor. Statul nu-i poate determina pe cetateni sa gindeasca liberal, daca ii mobilizeaza dupa criteriul controlului muncitoresc.
(Mihai CHIPER)

Publicitate și alte recomandări video