Madrid plus sau Madrid minus?

A cistigat Romania sau a pierdut la summitul NATO de la Washington fata de cel din iulie ’97 de la Madrid? La atit se rezuma discursul public din Romania dupa summitul de la Washington. Unii, optimisti sau direct interesati prin pozitia politica pe care o ocupa in acest moment, se straduie sa ne asigure ca, la Washington, Romania a cistigat ceva in plus fata de Madrid. Adica, vezi bine, am evoluat pe scara integrarii in NATO. Altii, fie sceptici, fie direct sau indirect interesati sa loveasca cu orice pret in actuala putere, vad, monstruos, numai esecuri. Nici vorba de Madrid plus. La summitul de la Washington ni s-a dat cel mult un "zaharel", gratie "slugarniciei" cu care oficialitatile romane au marsat neconditionat si, evident, "nedemn" la actiunea militara a NATO in Iugoslavia.
Din nou, ca si in toate celelalte probleme sensibile vizind interese nationale majore, discursul public e minat de doua tendinte grosiere si ireconciliabile. Romania plus si Romania minus se confrunta din nou. In acest infern maniheist nu mai e loc de nimic. Nici de ratiune, nici de nuante, nici de bun simt, nici de inteligenta politica si cu atit mai putin de subtilitate analitica. La Washington, Romania nici n-a cistigat, nici n-a pierdut ceva fata de Madrid. Doar s-a trezit intr-o situatie mai buna. Acest lucru trebuie subliniat in primul rind. Romania sta mai bine acum, din punctul de vedere al propriei securitati, decit, probabil, oricind in istoria ei. Dar aceasta n-are nici o legatura cu integrarea in NATO si cu momentul Madrid, cind s-a decis si s-a pus in aplicare primul val de extindere a aliantei nord-atlantice. Aici e diferenta pe care nimeni nu se sinchiseste inca s-o digere.
Din punctul de vedere al Romaniei, summitul de la Washington n-are nici o legatura cu summitul de la Madrid de acum aproape doi ani. Pentru Romania, Washington nu e nici Madrid plus, nici Madrid minus. E cu totul altceva. La Washington, NATO, "tatuc" pentru unii, "Oedip" pentru altii, si-a facut de cap. Si-a pus problema, simpla si la indemina, cum sa faca in asa fel incit sa-si digere victoria pina la capat. Nu e vorba de victoria impotriva lui Milosevici, evidenta pentru orice minte lucida, ci de cea pe care i-a oferit-o sfirsitul Razboiului Rece. Primul pas, oficial, cel care doar i-a confirmat victoria, a fost facut la summitul de la Madrid. Dupa o scurta perioada de bilbiieli, in care NATO parea sa nu-si mai gaseasca rostul, sfirsitul Razboiului Rece incepe sa-si produca efectele secundare. Fosta Iugoslavie explodeaza, intr-o prima faza prin confruntari relativ benigne, de genul razboiului de zece zile dintre Serbia si Slovenia si cel ceva mai lung, dintre Serbia si Croatia. Ambele devin mai apoi state independente. Implicarea Germaniei in conflict apare ceva mai tirziu ca evidenta, ceea ce arata ca pentru atita lucru NATO nu putea avea nici un rol. "Butoiul cu pulbere", numit de data aceasta Iugoslavia, continua sa explodeze. Urmeaza Bosnia-Hertegovina. Lucrurile se complica. Trei nationalitati, trei tendinte centrifuge, toate "beneficiind" de hegemonia regimului nationalist-autoritar al lui Slobodan Milosevici. In 1995, cu doi ani inaintea summitului de la Madrid, se incheie acordul de la Dayton, dupa un scurt interludiu armat al NATO impotriva armatei aceluiasi Milosevici. Succesul NATO, desi sub mandat ONU, ii face pe aliati sa antameze faptul ca alianta nord-atlantica nu numai ca-si justifica existenta, dar mai are de raspuns si unor comandamente suplimentare. Cea mai evidenta dintre ele fiind spectrul dezastrelor pe care le pot provoca conflictele interetnice in chiar zona Europei. "Conflictul din Bosnia a demonstrat ca NATO ramine singura institutie serioasa pentru securitatea Europei", afirma recent Robert Hunter, fostul ambasador al SUA la NATO. Pina la summitul de la Madrid, prima grija a NATO a fost sa-si verifice capacitatea militara de a face fata noilor amenintari post-Razboi Rece la adresa securitatii spatiului euro-atlantic. Conflictul din Bosnia a fost un test. Urmarea trebuia sa fie, cel putin conform SUA, liderul de necontestat al aliantei, intarirea capacitatii NATO de a-si proiecta puterea militara pentru un nou viitor. Aceasta a fost principala preocupare a NATO intre Madrid si Washington si nicidecum chestiunea unui nou val de extindere.
Singura problema care intervine in disputa e in ce directie ar trebui orientate resursele financiare pentru a atinge obiectivul vizat. Inspre consolidarea militara a noilor membrii admisi la Madrid, in paralel cu o revitalizare a Parteneriatului pentru Pace, o formula de amagire a aspirantilor la integrare si a celor care, desi nu aspira, s-ar putea simti eliminati din jocul de-a securitatea europeana sau inspre luarea in custodie a intregii regiuni europene excluse de la masa garantiilor oferite de calitatea de membru NATO.
Conflictul din Kosovo inclina balanta decisiv in favoarea celei de-a doua optiuni. La summitul de la Washington cistiga aceasta varianta. NATO opteaza pentru cartea ofensiva. Bombardamentele asupra Iugoslaviei lui Milosevici, care ne apar acum din ce in ce mai neinduplecate, explica tocmai aceasta strategie a aliantei. Cucerirea cu orice pret a Balcanilor, singura zona ramasa incerta din perspectiva sferei de influenta a Occidentului in spatiul Europei. Pentru orice viitoare negociere cu Rusia vizind gestiunea securitatii in zona, cu implicatii certe in gestiunea viitoarei noi ordini mondiale, razboiul din Kosovo reprezinta asul din mineca al NATO, respectiv SUA. Din acest punct de vedere, Romania nu inseamna nimic. Dar ea cistiga pentru ca NATO, cu conditia ca alianta nord-atlantica sa incheie cu un succes cert razboiul din Iugoslavia, si-a propus ca obiectiv incercuirea definitiva a Rusiei. Deocamdata doar "psihologic". Ceea ce pentru Romania nu inseamna decit intrarea in sfera de influenta a NATO, alaturi de tot sud-estul Europei si nicidecum promisiunea unei inevitabile integrari in NATO. Aceasta n-are nici o legatura cu Madrid plus sau Madrid minus. E pur si simplu altceva. Viitorul nostru e mai deschis decit oricind, dar parca ceva mai bun. (Pavel LUCESCU)