Pretul „marii coalitii”

Probabil ca functia de vicepresedinte al Senatului nu e, pina la urma, foarte importanta in termeni reali de putere. Insa faptul ca a ajuns sa o ocupe un personaj ca Dan Voiculescu, un om de baza al fostului aparat al Securitatii statului, din moment ce i-a fost incredintata pina in decembrie 1989 functia de director general al celei mai importante firme de comert exterior din patrimoniul respectivei institutii, transmite un semnal simbolic descurajant la 20 de ani de la caderea regimului comunist. Ceea ce nu face decit sa intareasca disconfortul si confuzia in rindul celor, in principal sprijinitori si votanti traditionali ai zonei Traian Basescu – PDL, care privesc cu tot mai multa suspiciune formula de guvernare care va fi foarte curind validata in Parlament.

In timp ce Dan Voiculescu, gratie relatiilor sale politice, smecheriilor avocatesti si influentei oferite de extinsul sau conglomerat mass media, se mentine bine mersi in sferele inalte ale puterii, altii precum, Mona Musca, care a lasat in urma lucruri importante – un exemplu este Legea accesului la informatiile publice – au fost practic expulzati din arealul politic autohton. Bineinteles, colaborarea acesteia cu Securitatea, chiar si intr-un registru minor, ar putea fi acceptata drept un motiv legitim, dar asta in conditiile in care regulile ar fi valabile pentru toata lumea, nu aplicate selectiv.

Incercarea pedelistilor de a se delimita simbolic de alegerea lui Dan Voiculescu in functia de vicepresedinte al Senatului a fost pina la urma mai degraba un exerciti de relatii publice decit un demers real. Pentru ca liderii partidului, oameni cu destula experienta politica, au fost, cu siguranta, tot timpul constienti ca alianta cu PSD ii duce pe un drum care le ofera putine optiuni de joc in astfel de situatii. Ceea ce e inca greu de evaluat este nivelul daunelor. Erodarea PDL in rindurile elitelor si electoratului educat urban e certa si periculoasa pe termen lung. Poate ca la nivelul conducerii centrale si locale se crede ca, din punct de vedere electoral, partidul va putea compensa pierderile utilizind resursele pe care ti le ofera accesul la guvernare, dupa cum au dovedit din plin liberalii in ultimii doi ani si jumatate. Problema e ca acest tip de evaluare ignora doua aspecte. Primul e acela ca PNL a guvernat intr-un moment de gratie economica, in timp ce perioada urmatoare, care poate fi de un an, dar se si poate intinde mai mult in timp, se anunta a fi una de criza. Deja incasarile la buget par a fi serios gripate. In al doilea rind, PDL risca sa piarda voci ale unor lideri de opinie cu influenta care i-au fost alaturi in multe momente dificile din ultimii 2-3 ani.

Acest tip de dezamagiti se impart si ei in doua tabere. Unii sint fundamentalistii, cei pentru care asocierea cu PSD e pur si simplu de neacceptat. Altii sint pragmaticii, care sint gata sa accepte pina la urma, dar conditionat, situatia plecind de la o realitate politica in care incercarea PDL de a structura o guvernare cu PNL si UDMR a fost sabotata pe fata de cea mai mare parte a conducerii PNL, si ca urmare a influentei exercitate de Dinu Patriciu, dar si a unor calcule care se bazau pe un aranjament "aproape sigur" cu PSD. Problema e ca acest tip de bunavointa de nevoie, resemnata, era insotita de asteptarea ca PDL va face tot ce ii sta in putinta sa vina macar pe palierul pe care il controla, cum ar fi, de exemplu, numirile de pe partea de executiv si din Parlament care ii revenea si desemnarea titularului de la Justitie, cu nominalizari de calitate.

Din pacate, nu a fost, cel putin in parte, asa. Tehnic vorbind, PDL nu avea, probabil, sanse sa impiedice numirea lui Dan Voiculescu in functia de vicepresedinte al Senatului. Dar putea face alte lucruri. De exemplu, sa propuna in fruntea Camerei Deputatilor pe altcineva decit o persoana care da impresia ca este nevoita sa se califice la locul de munca. Si, mai ales, sa puna la Finante un titular de calibru, nu pe Gheorghe Pogea. Dupa ce strigi in cele patru zari ca vine o criza economica cumplita peste tara, ai obligatia morala sa vii cu o persoana cu credibilitate, cu autoritate profesionala, in fruntea unui minister cheie. Din cel putin trei motive. Primul e acela ca ministrul de finante ar trebui sa fie in stare sa coreleze, impreuna cu BNR si cu guvernatorul Mugur Isarescu, o strategie guvernamentala adecvata perioadei dificile pe care o avem de traversat. In al doilea rind, ministrul de resort trebuie sa aiba suficienta autoritate atunci cind in interiorul guvernului va fi nevoit, in mod inevitabil, sa descurajeze cerererile nerealiste care vor veni, cu siguranta, de la colegii sai de cabinet care se vor afla sub presiunea strazii, a liderilor de sindicat si a propriilor promisiuni electorale mirobolante. In fine, al treilea motiv, si poate cel mai important, in conditiile in care primul ministru Emil Boc nu are in nici un fel reputatia de expert in economie, e nevoie de o voce cu mare autoritate, care sa fie in stare sa vorbeasca prin mass media despre lucrurile neplacute care ne asteapta si sa cistige opinia publica de partea executivului. Or, e greu, foarte greu de crezut ca dl. Pogea va fi in stare sa se achite onorabil de obligatii de genul celor de mai sus.

Miza este atit de mare, incit nu trebuia deloc exclusa nici varianta nominalizarii unei persoane independente, daca in partid nu se putea gasi persoana potrivita. Exact in maniera in care s-a pus problema cu Ministerul Justitiei. De fapt, se punea, pentru ca si acolo s-a ajuns, intre timp, la o formula care trimite lucrurile in derizoriu. Dincolo de faptul ca a fost vopsit peste noapte drept independent, Catalin Predoiu nu e nici pe departe o solutie pe masura asteptarilor si declaratiilor de principiu emise de liderii PDL. Pina acum nu a lasat deloc impresia a fi un om suficient de curajos, dispus sa sprijine cu toate riscurile lupta anti-coruptie sau sa se opuna unor hotariri de guvern discutabile, asa cum a facut-o Monica Macovei in perioada 2005 – 2006. Fostul si viitorul ministru al Justitie s-a dovedit pina acum a fi un om cuminte, tipic de sistem, si e greu de crezut ca se va transforma in altceva peste noapte.

Sigur, cel putin in acest ultim caz, liderii PDL ar putea spune ca aceasta formula e maximum ce s-a putut obtine la negocierile cu PSD. Problema e ca, de la un prag incolo, suita de pasi gresiti si de compromisuri face sa fie tot mai greu de digerat si de justificat varianta "marii coalitii" de guvernare, spre binele patriei. Lucru de care PDL si, prin ricoseu, Traian Basescu risca sa se convinga pe propria piele la alegerile de anul viitor.