Un singular: Sorin Purcaru

In curtea atelierelor, in care maestri sau doar debutanti lucreaza fascinati (fara sa se plictiseasca de propria pictura sau sculptura, dimpotriva, mereu sondindu-le), se afla spatiul minim al unui extrem de original sculptor: Sorin Purcaru.

In timp de pavilionul romanesc/ bucurestean al

Bienalei venetiene vrea sa dea lovitura mondiala

cu un happening al nimicului - expunind chiar

nimicul - dincoace, in restul tarii, indivizi bizari,

considerati de intrepizi manageri ai vaccumului

drept retardati ai vizualului, se simt minunat

facind arta autentica.

Nu trebuie sa bintui distante obositoare pentru a

da de ei: la doi pasi de propriu-mi atelier din

Armeana, intr-un Lapusneanu al Iasului

dintotdeauna, in curtea atelierelor in care

maestri sau doar debutanti lucreaza fascinati

(fara sa se plictiseasca de propria pictura sau

sculptura, dimpotriva, mereu sondindu-le), se

afla spatiul minim al unui extrem de original

sculptor: Sorin Purcaru. De abia preparator la

academia ieseana de arte, galateanul cu aer de

june prim hollywoodian se incapatineaza de

citiva ani sa se mentina in perimetrul formei

armonice, asta neinsemnind defel omisiunea

solutiilor momentului. Dimpotriva, socul produs

de recentele lui aparitii publice e unul al

avangardei europene fara virsta, de mentinere in

datele frumosului neeshibat.

Contextul e cel sugerat initial de un Marcel

Duchamp, la inceputul celuilalt secol, cu obiecte

din sfera imediata a cotidianului, celebrele

ready-made, el insusi celebru prin al sau

Uscator de sticle, Purcaru insa preferind, pare-

se, maniera celuilalt Duchamp, Raymond, dit

Villon, al carui Cal, aflat de-atunci in colectia

Peggy Guggenheim de la Venetia (poftim, iar

Venetia!), convenindu-i cumva prin

sculpturalitatea mai evidenta, mai solida a

fratelui mai mare.

Pentru ca expozitiile lui Sorin Purcaru, atelierul

sau sint populate cu siluete (indubitabil umane!)

carora mult inventivul si mult glumetul sculptor

le-a atasat/ le-a incorporat cele mai bizare/ nu

insa si cele mai nefunctionale accesorii. Lasindu-

l sa-si detalieze expeditiile in cautarea acestor

obiecte,cindva indispensabile, acum gratuite,

mi-a suscitat dorinta de a-l insoti in talciocurile

lumii, in iadurile/ raiurile accesoriilor parasite

(citeva rafturi din atelier sint burdusite cu aceste

piese care inca dorm, dar care, trezite, vor da

identitate viitoarelor exponate).

Asa cum, de dragul eufoniei, insiruirea citorva

curente ale avangardei: Pop-Art, arta

conceptuala, happening, Body-Art, accumulation

poate distra superior, tot asa inventarierea

pieselor din rafurile lui Sorin poate amuza pur

muzical: robinet de cada, sonerie de telefon

(antebelic), clopotel, talanca, disc de ambreiaj,

sufleta de zugrav, sa de bicicleta, broasca de

usa.

Din acest laborator al nimicurilor (care cindva

ne-au facut viata mai lejera), Sorin Purcaru a

trimis in expozitii piese de o sculpturalitate

solida, bazata, evident, inainte de orice, pe

talentul sau nativ: Zburatorul cazut are in loc de

cap o elice de motor, Zeita Apa-Canal are nuri

din segmente de tevi si tevisoare dar si sini -

sonerie de telefon, dar si cap din, buuum, un

rest aripat de proiectil, Integrare prin absorbtie

e un mare tub alb, gata sa-l absoarba pe

homunculul sorinian, Masina de clonatocat e,

pur si simplu, o ginganie sprintara in stare de

surprize ginecologice, Masina de zburatacit e

chiar asa, o masina de zburatacit, Omul

manipulat are intre picioare un mic si complicat

ansamblu de piese cu diabolica intentie, in

sfirsit, pentru racordarea la prioritatile

momentului, un Eurocal...

Sincer, pictoscriptologul din mine il invidiaza pe

ingeniosul (bine temperat) Sorin pentru incitantul

sau apetit combinativ.

Finalmente spus, e teribil de reconfortant sa

dialoghezi cu acest exponent (autentic, nu

confectionat conjunctural) al noului val,

pastrindu-si distanta amuzat rezonabila fata de

febricitarile impostoare ale periferiei artei. Ale

inclinatiilor ei gregare.

De unde si dictonul lui atit de amuzat apodictic,

rostit in clipa cind ii string mina (fauritoare),

pentru dorita noastra revedere: a fi actual este

sa lucrezi in momentul de fata...

Rid singur pe Lapusneanu, in encefal sunindu-

mi un titlu (noician) al lui Sorin: Robinet pentru

deschiderea inchiderii...

Val GHEORGHIU