Povestile „zecistilor”

joi, 07 iulie 2011, 21:09
8 MIN
 Povestile „zecistilor”
"Zecistii" au fost premiati de Primarie cu diplome de excelenta, coronite si cu doua volume de referinta despre Iasi, unul semnat de N.A. Bogdan, celalalt de Valentin Ciuca

Cei 11 elevi din municipiu care au promovat bacalaureatul cu media maxima au fost premiati ieri de Primarie cu diplome de excelenta, coronite si cu doua volume de referinta despre Iasi, unul dintre acestea semnat de N.A. Bogdan, celalalt de Valentin Ciuca.

Sefa ISJ, Liliana Romaniuc, i-a felicitat pe toti cei 11 zecisti din muncipiu, dar a si atras atentia asupra faptului ca, in ansamblu, rezultatele nu sint multumitoare. "Este si un moment in care nu pot sa nu ma gindesc la faptul ca, din cele 53 de unitati scolare care au participat la examenul de bacalaureat, 20 au rata de promovare sub 10%, iar 21 dintre ele au rata de promovare de 50%. Altfel spus, din 53 de unitati, doar 21 au rata de promovare de 50%, ceea ce ne arata un lucru trist, dar adevarat. Cred ca este momentul in care trebuie sa avem curajul sa spunem ca avem copii de exceptie, dar in acelasi timp avem o problema foarte serioasa a sistemului, a retelei", a punctat inspectorul scolar general, Liliana Romaniuc.

"Domnul nostru profesor nu prea isi facea treaba"

Au fost premiati pentru rezultatele obtinute la bacalaureat Madalina Alecsa si Ecaterina Sava, de la Colegiul "M. Eminescu", Bianca Barbuta, de la Colegiul National, Ioana Cucos, Monica Andreea Mihai, Diana Smaranda Miron si Diana Ioana Savinescu, de la Colegiul "C. Negruzzi", respectiv Catalina-Constantina Ciobanita, Razvan Ciobanu, Adriana-Eliza Cozma si Mihai-Stefan-Cristian Haba, de la Colegiul "E. Racovita".

Cei mai multi dintre zecistii de la bacalaureat, lucrind la clasa si acasa variantele de subiecte din anii anteriori, au apreciat ca probele au fost mai dificile si ca au avut unele ezitari. Pentru unii dintre ei, rezultatele foarte bune au venit si ca urmare a pregatirii in particular. "Subiectele nu au fost foarte dificile. La romana am lucrat pe tot parcursul liceului si stiam foarte bine. La ultimul subiect, cind am vazut ca era mentionat Camil Petrescu, m-am gindit si eu la romanul «Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi». Recitisem insa cu o seara inainte «Iona» si am mers pe principiul ca o stiu mai bine, astfel ca am scris despre aceasta. La istorie, am facut pregatire si am avut un atu in privinta asta. Domnul nostru profesor nu prea isi facea treaba, nu preda totul cum trebuia. Cum nu sint o fire foarte organizata, am avut nevoie de pregatire. Am inceput din ianuarie si am facut pina la bacalaureat, nu pe tot parcursul anului scolar. La geografie, am auzit foarte multe pareri ca si cum ar fi fost subiecte de olimpiada, insa subiectele pe care le-am avut noi le-am gasit si in cele 100 de variante din 2008. Noi le-am lucrat pe toate la clasa cu doamna profesoara", a spus Ecaterina Sava, absolventa a Colegiului "Eminescu".

Ea isi va continua studiile in cadrul Universitatii de Agronomie si Medicina Veterinara. Nu a luat deloc in calcul varianta de a pleca la o facultate din strainatate. "In afara nu m-as adapta, pentru ca sint foarte apropiata de parinti, de prieteni, de locurile de aici", a explicat Ecaterina.

"Intentionez sa plec la Viena"

Pregatire in particular a facut si Ioana Savinescu, absolventa a Colegiului "C. Negruzzi", profilul matematica-informatica. "Mi s-au parut subiecte mai grele ca la simulare, nu cu mult, dar oricum mai complexe, asa consider. Se puteau face insa, n-a fost chiar o tragedie. Eu am dat la romana, matematica T1 si la anatomie. Da, m-am pregatit si in particular, pentru ca am vrut sa am o medie destul de mare. La romana, doar la inceput, pe final mai rarut. Un pic si pentru ultima proba, mai mult la matematica, dar nu pot spune ca am facut pregatire in particular constant", a spus Ioana.

Vrea sa urmeze Facultatea de Stomatologie, in cadrul Universitatii de Medicina din Austria. "Intentionez sa plec la Viena. O sa fac un an pregatire la limba germana, iar examenul de admitere o sa il dau practic la anul. Notele din liceu si dosarul nu conteaza aproape deloc", a completat Ioana.

Alte eleve zeciste sustin ca le-a fost suficienta pregatirea suplimentara de la scoala. "Am dat bac-ul la matematica T1, la romana, la anatomie si fiziologie umana. Bac-ul mi s-a parut intr-adevar ceva mai dificil comparativ cu alti ani, dar a fost realizabil. Nu am avut nevoie de pregatire in particular, intrucit am facut la scoala ore suplimentare de pregatire cu domnii profesori Ilie, Nedea si Moga, astfel ca la examen a fost totul foarte foarte bine", a spus Monica Mihai, de asemenea absolventa a Colegiului "Negruzzi".

Monica a terminat cei patru ani de liceu cu media 9,90, a fost admisa la 5 universitati din Marea Britanie, insa a optat pentru Universitatea din Manchester, specializarea Management International si Studii Americane. "A fost concurenta foarte mare, cam de 15 oameni pe un loc", a explicat Monica.

Pregatirea constanta la scoala si orele suplimentare din ultimul an de liceu au fost, de asemenea, esentiale pentru obtinerea mediei maxime la bacalaureat pentru Madalina Alecsa si Catalina Ciobanita.

"Doar ce am invatat la scoala si singura"

"Sincer, chiar m-am pregatit. Am fost constanta in invatare in toti cei 4 ani de liceu, pe care i-am absolvit cu media 9,76. Chiar nu i-am inteles pe cei care s-au plins ca ultimul subiect de la romana i-a indus in eroare, pentru ca era foarte clar formulat. Si la istorie a fost foarte accesibil, – subiectele au cuprins cam toata materia – , iar la geografie la fel. Nu am facut pregatire in particular, doar ce am invatat la scoala si singura", a spus Madalina.

Isi doreste sa urmeze Facultatea de Drept din cadrul Universitatii "Cuza", unde, pentru a fi admisa, va sustine examen pe 18 iulie. "Am reusit sa iau 10 in principal pentru ca m-am pregatit in toti cei 4 ani de liceu. Nu am facut pregatire la nici un obiect, iar subiectele nu mi s-au parut imposibil de rezolvat. Vreau sa ma inscriu la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor din Bucuresti", a spus scurt Catalina, absolventa a Colegiului "Racovita".

Un traseu interesant

Cu medii bune au promovat bacalaureatul si doi elevi din rural. Andreea Cristina Fechet, de la Liceul „Bogdan Voda" din Halaucesti, profilul Stiinte ale Naturii, a obtinut media 9,03 cu 9 la romana, 8,40 la matematica si 9,70 la anatomie.

Andrei Bizdiga, de la Grupul Scolar Agricol din Miroslava (specializarea tehnician veterinar pentru animale de companie, n.r.), a luat bacalaureatul cu media 8,88, avind 9,20 la romana, 9,05 la matematica si 8,40 la biologie vegetala si animala. Tinarul, de loc din Golaiesti, sustine ca subiectele i s-au parut accesibile si ca a reusit sa ia note bune intrucit s-a pregatit cu seriozitate. "Mie mi s-a parut accesibil bacalaureatul, sincer. La matematica, am lucrat la orele de pregatire suplimentara probleme si exercitii mult mai grele. La romana, nu am intimpinat dificultati. Nu imi explic cum poti confunda un roman cu o drama. Eu am ales «Iona», pentru ca o stiam cel mai bine. La ultima proba am gresit la partea de biologie vegetala, era materia din clasa a X-a, pe care nu am aprofundat-o cit ar fi trebuit", a apus Andrei.

A obtinut cea mai mare medie din scoala (cea de absolvire este 9,24 – n.r.) si pentru ca a venit in clasa a IX-a cu o baza de cunostinte destul de buna. "Gimnaziul l-am facut la Colegiul «Eminescu», profilul Stiinte ale Naturii. Inainte, la Medicina Veterinara, se dadea examen, iar profesorul de biologie de la «Eminescu», care facuse liceul tot la Miroslava, m-a sfatuit sa il urmez si eu. Altfel, ar fi trebuit sa invat singur toata materia de specialitate, care se preda in 2 ani, ca sa pot fi admis. Nu se mai da insa examen. Nu mi-a parut rau ca am venit la Miroslava, fiindca imi doresc din clasa a VII-a sa devin medic veterinar. Parintii mei au ferma, ceea ce m-a ajutat sa imi formez mai repede ochiul. Pot sa intervin, daca nu sint chestiuni grave. Acum sint incepator, dar dupa ce voi termina facultatea vreau sa fiu expert", a mai spus Andrei.

"Important e sa ai vointa si sa inveti"

La fel ca elevii din oras, a participat la olimpiade (fazele judetene ale concursului de matematica aplicata "Adolf Haimovici"), s-a implicat in activitati extrascolare si de voluntariat. "Nu conteaza unde termini liceul, important e sa ai vointa si sa inveti. Nu cred ca ar trebui sa apara discutii cum ca ar exista posibilitatea sa mi se fi umflat notele. Eu am sustinut examenul la Grupul Scolar CFR din Iasi. Cred ca mai degraba la colegiile si liceele de elita se pot face presiuni pentru note mari, pentru ca sint anumite asteptari la care trebuie sa raspunda", e de parere Andrei.

Directorul unitatii e mindru de rezultatul obtinut de Andrei si de alti 6 elevi care au promovat si considera ca, pentru ceilalti, propriile esecuri le vor fi invatatura de minte. "Din 85 de candidati, au promovat 7, ceea ce inseamna o rata de promovare de aproximativ 8%. Procentul e mai slab ca anul trecut, dar sintem in media grupurilor scolare si chiar peste unele din municipiu, dar nu e un motiv de consolare. Dusul asta rece e bun, ar trebui sa le bage mintile in cap si sa invete, ca ne-au mincat sufletul in cursul anului", a precizat Dumitru Bunea, directorul Grupului Scolar din Miroslava.

––-

Sefa PDL Iasi, fost inspector scolar, cere demisia directorilor cu 0% promovabilitate

* ce explicatii are Mihaela Popa pentru rezultatele slabe din judet

Examenul de bacalaureat i-a marcat si pe politicienii ieseni. Liderul PDL Iasi, fostul profesor de matematica si fost inspector scolar, senatoarea Mihaela Popa, a solicitat demisia directorilor liceelor care nu au avut niciun absolvent la examenul de bacalaureat. "Cer demiterea directorilor de licee cu 0% rezultate la bacalaureat. Din cite stiu, sint patru astfel de licee, iar doua sau trei dintre acestea au avut acelasi rezultat si anul trecut. Mai exista posibilitatea ca directorii sa-si dea demisia de onoare. Nu au stiut sa administreze. Si Inspectoratul Scolar Judetean ar trebui sa faca o analiza punctuala in acest caz", a declarat Mihaela Popa.

Aceasta a adaugat ca ii va sugera ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, sa inlocuiasca unele discipline de la bacalaureat. "Ii sugerez sa analizeze punctual modul si obiectivele de la liceele tehnologice. Printr-o ordonanta data de fostul ministru Ecaterina Andronescu, au fost scoase obiectele de profil. Eu as reintroduce un subiect de specialitate. Cred ca doamna Andronescu a gresit atunci", a afirmat Mihaela Popa.

Nici un elev de la grupurile scolare din Vladeni, Holboca si Tirgu Frumos, dar si de la liceul particular "Dumitru Murgu", nu a absolvit examenul de bacalaureat din acest an.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii