Caută 
3 MIN
Multi nu s-au mai vazut de 50 de ani, altii doar de 30. Timpul a trecut peste ei, dar astazi, mai mult ca oricind, reprepentantii promotiei 1958 a Facultatii de Agricultura au redevenit tineri. "Tot zapacita ai ramas. Iti aduci aminte cum deschideai usa amfiteatrului cu piciorul?", spune una dintre venerabilele doamne la revederea alteia pe care ar fi recunoscut-o mai greu daca nu si-ar fi spus numele de domnisoara.
"S-au mai cernut dintre noi. Din 60 citi am terminat facultatea, astazi ne adunam aici 28", mi-a spus unul dintre organizatori. Amfiteatrul A1, locul intilnirii de ieri stirneste sute de amintiri.
"Aici am invatat. Stateam tot in banca intii", imi spune Eugenia Vieriu, absolventa tot a Facultatii de Agricultura, dar din 1956. Venise aici sa isi sustina sotul. "Erau alte vremuri atunci. Eram necajiti, dar eram fericiti. Aceasta era starea de fapt a tuturor. Nu ni se parea ciudat daca un baiat care dorea sa ne scoata la teatru imprumuta sacoul de la un coleg, pantalonii de la altul. Eram tineri, iar ceea ce ni se intimpla treceam prin filtrul bucuriei de atunci", a mai povestit Eugenia Vieriu.
Acum, desi trecuti bine de 70 de ani, reprezentantii promotiei 1958 s-au intors in timp. "Pe atunci una dintre prajiturile cautate la cantina se numea «crep», adica budinca de gris cu sos de marmelada. Baietii care nu aveau cartela mincau "la iepureala", adica ce mai raminea", mi-a explicat ea.
Doamna Eugenia venise la facultate de la Botosani, asa ca toti cei cinci ani de cursuri universitare a stat in camin "la Alevra", adica undeva mai jos de universitate, spre Gradina Botanica. Nu erau caminele de acum.
"Pe atunci studentii erau cu totul altfel. Era un altfel de respect. Mai puternic. Nici nu se punea problema sa nu mergem la cursuri. Parca eram frati", imi spune cuprinsa de emotie, doamna Eugenia. Dupa facultate a fost repartizata la Albesti, unde a lucrat impreuna cu sotul ei. De acolo, au iesit amindoi la pensie.
A fost odata profesorul Sfrijevschi
Tot amfiteatrul A1 a fost cel care a unit destinele unora dintre absolventii de atunci. Mihai si Dorica Neghiuc au fost colegi de grupa si au venit la intilnirea de ieri, de la Oituz.
"Din facultate sintem nedespartiti. Aici ne-am cunoscut, apoi am lucrat impreuna la Oituz si tot acolo locuim si acum", a declarat Dorica Neghiuc. O alta colega de a ei isi aminteste ca desi era maritata, sotul o aducea la facultate, dar din statie, de la rond nici macar de mina nu se mai tineau. Asta din respect pentru profesori si pentru ceilalti. "Stateam cite patru in camerele din camin, insa nu era asa lux ca acum. In sesiuni invatam in amfiteatrele de aici sau in parc", isi aminteste doamna Dorica.
Profesorul de matematica nu a fost uitat…domnul Sfrijeschi. "Aveam asa de multe ore, incit trebuia sa alergam spre cantina, ca sa reusim sa ajungem inapoi la cursuri. Domnul profesor se lipea de perete ca sa putem trece noi. Spunea ca il depasesc studentii, dar nu se supara. Intodeauna ne spunea sa nu uitam ca matematica se invata in doze mici", si-au amintit cei doi membri ai familiei Neghiuc. Dupa facultate, au trecut prin vremuri grele. "Le-am trecut impreuna. Imi aduc aminte ca purtam rochii doar la ocazii. In rest, mai mereu cu pantaloni. Toata viata am lucrat in ferma, iar copiii au crescut cu cheia de git", spune doamna Dorica.
Acum afiteatrul A1 este proaspat reamenajat. Ieri a fost insufletit de oameni care au avut de recuperat amintirile din 50 de ani in care multi nu s-au mai vazut. Marturie stau si cescutele verzi inscriptionate cu sarbatorirea semicentenarului. "Nu cred ca ne vom mai intilni atit de multi odata. Sintem din ce in ce mai putini. Nu puteam rata intilnirea asta", a incheiat vizibil emotionata doamna Eugenia.
