Universitatea Tehnica se plinge ca a primit prea multi bani de la buget

marți, 28 noiembrie 2006, 20:42
2 MIN
 Universitatea Tehnica se plinge ca a primit prea multi bani de la buget

Universitatea Tehnica "Gh. Asachi" va returna Ministerului Educatiei si Cercetarii, la sfirsitul anului, 15 miliarde de lei vechi. Banii au fost acordati institutiei pentru programul de investitii, insa ei nu vor putea fi cheltuiti in intregime pina la sfirsitul anului.

Conform legislatiei in vigoare, fondurile care nu sint cheltuite de institutiile beneficiare, pina la finele anului calendaristic, se intorc la bugetul de stat. "Cea mai mare parte a banilor vor fi cheltuiti pina la sfirsitul anului. Vor mai ramine neutilizate citeva fonduri acordate pentru proiectul de folosinta generala, adica pentru imbunatatirea sistemului de canalizare sau a celui termic. Noi am realizat toate lucrarile care au fost posibile, conform legislatiei in vigoare. Cu toate acestea, circa 15 miliarde se vor intoarce la stat", a declarat prof.dr. Mircea Cozmanca, prorector cu strategia universitara in cadrul Universitatii Tehnice.

Conducerea universitatii sustine ca banii au ajuns foarte tirziu, in luna august, cind nu au putut fi contactati constructori pentru toate lucrarile. Principala vina apartine insa tot ministerului, care a alocat universitatii iesene mult prea multi bani, in comparatie cu ceea ce s-a solicitat.

"Am primit mult mai mult decit am cerut. Noi am solicitat circa 25 de miliarde de lei vechi, si am primit peste 50 de miliarde. Nu am avut timpul necesar pentru cheltuirea lor. Licitatiile si cererile de oferta dureaza destul de mult", a mai precizat prof.dr. Mircea Cozmanca.

Universitatea Tehnica a primit, in total, in acest an, circa 158 de miliarde de lei vechi, dintre care 102 miliarde pentru proiectele de investitii si 56 de miliarde pentru dotarea laboratoarelor.

Cu exceptia Universitatii Tehnice, toate celelalte universitati iesene au anuntat MEC ca vor fi cheltuite toate fondurile primite anul acesta, pina la 31 decembrie.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii