18 ani dupa gratii, numai pe deductii

Subtitlu

miercuri, 29 noiembrie 2006, 01:20
8 MIN
 18 ani dupa gratii,  numai pe deductii

Un caz extrem de rar in analele instantelor iesene este subiect de controversa printre magistrati. Un iesean a fost condamnat la 18 ani de inchisoare pentru ca si-ar fi ucis tatal, insa nu pe baza de probe, care nu au putut fi gasite, ci pe baza de deductii logice. Pe linga unicitatea lui, acest mod de condamnare, existent de altfel in literatura de specialitate, este controversat in lumea magistratilor. Si, ca lucrurile sa se complice mai mult, condamnatul cere acum revizuirea dosarului, aducind  „probe" noi, de data aceasta in favoarea sa. Tot indirecte. Cazul pe care il prezentam mai jos nu trebuie interpretat ca o pledoarie pro sau contra vreunei parti implicate. Credem ca merita atentie deoarece arata cum libertatea cuiva poate sa depinda doar de o constructie logica si readuce in discutie o provocare mai veche: daca tot ce este logic este si adevarat.

Martian Codres (53 de ani) a fost condamnat in 2003 la 18 ani de inchisoare pentru ca si-a ucis tatal. Pe tot parcursul procesului, el a sustinut insa ca este nevinovat. Procurorii au considerat ca victima nu avea dusmani, si de aceea singura persoana spre care s-au indreptat a fost fiul acesteia. „In intreaga constructie a acuzarii s-a retinut ca, desi nu sint probe directe, din probele indirecte rezulta ca acesta a comis crima", a declarat avocata Maria Bizdira. Dupa trei ani de inchisoare, Martian Codres cere revizuirea dosarului sau. Motivul: aduce o serie de probe noi care atesta faptul ca tatal sau, Vespasian Codres, a facut numeroase plingeri impotriva nepotului sau, Sorin Albu. „Eu nu am de unde sa stiu daca este vinovat sau nevinovat, insa la dosar nu sint probe care sa-l incrimineze. De asemenea, s-a creat prezumtia de vinovatie. Clientul meu a fost indicat ca singurul vinovat fara sa i se acorde prezumtia de nevinovatie si ulterior sa se stabileasca adevarul. Mai mult, Parchetul l-a trimis in judecata nu pe probe, ci pe deductii", a specificat avocata barbatului.

„Mi s-a spus sa recunosc"

„Sint nevinovat. Mi s-a spus sa recunosc, ca voi primi o pedeapsa de 5 sau 7 ani, insa nu pot face acest lucru pentru ca sint nevinovat", a declarat Martian Codres. Barbatul sustine ca, in martie 2003, si-a gasit tatal, cazut, respirind greu linga recamier. In citeva minute, Vespasian Codres (72 de ani) a murit. Martian Codres s-a dus la vecinul sau si l-a anuntat de cele intimplate. Cu ajutorul acestuia, al fostei sotii si al unei vecine a spalat si a imbracat cadavrul, iar apoi acesta a fost transportat la capela unei biserici din Pascani. In citeva ore a fost sesizata si Politia despre faptul ca un cadavru a fost adus fara forme legale la capela si prezenta urme de violenta. Corpul neinsufletit al lui Vespasian Codres a fost dus imediat la morga. In urma autopsiei s-a constatat ca „leziunile s-au putut produce prin comprimarea gitului cu mina sau cu un obiect moale si au fost sigure si direct mortale", se specifica in raportul medicilor legisti. De asemenea, autopsia a mai constatat ca mortul avea „0,90 grame la mie alcool in urina si 1,35 grame la mie alcool in singe" si avea fracturate mai multe coaste, insa acestea au fost produse cu una sau doua zile inainte de a surveni moartea.

Nici o proba, o multime de deductii

La trei zile de la presupusa crima a venit procurorul criminalist, care a cercetat casa. Au fost descoperite, in diferite locuri din casa, pete de singe. Prezenta acestora a fost explicata de Martian Codres prin faptul ca tatal sau consuma bauturi alcoolice, se dezechilibra uneori si cadea. Anchetatorii au interogat mai multi martori pentru a-l descoperi pe criminal. Declaratiile unor vecini si ale fostei sotii a lui Martian Codres au dus la retinerea sa. Potrivit marturiilor, tatal s-ar fi plins adesea ca avea de suferit din pricina fiului, spunind chiar ca a fost scos afara, iarna, dezbracat si descaltat. In august 2003, presupusul criminal a fost trimis in judecata pentru omor calificat. „Desi in cauza nu exista probe directe, care ar confirma savirsirea infractiunii de omor calificat de catre Martian Codres, probele indirecte sustin acest lucru. Asadar, s-a constatat ca victima a fost agresata in repetate rinduri de catre inculpat si amenintata cu moartea. Victima nu avea dusmani, iar agresarea ei de catre alta persoana decit inculpatul ar fi fost imposibila deoarece din declaratiile martorilor rezulta ca pe timpul noptii in curte erau lasati liberi doi ciini rai, care nu permiteau accesul persoanelor straine", se specifica in rechizitoriul intocmit de procurori. In aceste conditii, vinovat de moartea tatalui a fost gasit fiul. Dosarul a fost trimis la instanta si a inceput procesul. Au fost audiate mai multe rude si vecini. Unii dintre martori au declarat ca l-au vazut pe Vespasian Codres cu urme de singe la gura, insa au spus ca acestea erau de la faptul ca a cazut. Altii au spus ca nu au vazut sau auzit ca Martian sa-si bata tatal. De asemenea, sint si unele declaratii contradictorii. Unii vecini au afirmat initial ca „niciodata nu mi-a spus ca Martian il bate", iar apoi au revenit asupra declaratiei. Judecatorii au opinat ca nu avea cine altcineva sa comita crima. Martian Codres a fost condamnat la sfirsitul anului 2003 la 18 ani de inchisoare. „Coroborind declaratiile martorilor audiati in cauza cu celelalte probe administrate in cauza, procesul verbal de cercetare la fata locului, plansele foto, raportul de constatare medico-legala, raportul de expertiza medico-legala, declaratiile martorului din care rezulta ca in imobilul proprietate a victimei s-a aflat numai el si victima, apreciaza ca vinovatia inculpatului Codres Martian la comiterea faptei este dovedita, confirmindu-se situatia de fapt retinuta in rechizitoriu", se specifica in sentinta data de Tribunalul Iasi. Aceeasi sentinta au pastrat-o atit judecatorii Curtii de Apel, cit si cei de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. La dosar exista o declaratie a fostei nurori a batrinului, care nu a fost considerata relevanta de magistrati. „Prin luna februarie 2003, Codres Vespasian mi-a spus ca a fost sunat de catre numitul Albu Sorin si acesta l-a amenintat ca nu mai are mult de trait. Codres Vespasian mi-a spus ca se teme de Albu Sorin. Cunosc faptul ca Albu Sorin are chei de la usa de acces prin spatele casei de unde se patrundea in camera in care dormea Codres Vespasian", specifica Iuliana Nina Pasat, fosta nora a victimei, adica fosta sotie a celui condamnat.

„Imi va forta intrarile in casa"

Dupa trei ani, Martian Codres, aflat in puscarie, a adus la dosar si alte probe care ar putea duce la reluarea cauzei. Acesta a anexat la acte si plingeri adresate de tatal sau de-a lungul timpului Politiei si Judecatoriei Pascani. In una din plingerile depuse impotriva familei Albu, in august 2001, batrinul scrie ca a fost amenintat. „Imi va forta intrarile in casa si la bucatarie si ca aici lucrurile se vor termina cu o crima", se arata in plingerea celui ce avea sa moara. Pe baza acestei plingeri si a altor acte din dosarele de la Judecatoria Pascani, Martian a cerut judecatorilor revizuirea dosarului sau la Tribunalul Iasi. „Nu stiu daca Albu Sorin mi-a ucis sau nu tatal, nu stiu daca tatal meu a fost ucis sau, datorita situatiei lui, a murit in urma unor complicatii cauzate de propria lui atitudine. Stiu numai ca sint nevinovat. Am fost trimis in judecata si condamnat prin deductii lipsite de temei, pe convingerea ca tatal meu nu avea dusmani", specifica Martian Codres in cererea adresata instantei. Nu numai ca nepotul barbatului nu a fost audiat de anchetatori, dar acestia nu au stiut ca batrinul avea mai multe procese pe rol cu cel incriminat.

„Dar nu a murit Martian?"

Cu toate acestea, procurorii Tribunalului Iasi au sustinut ca nu sint motive ca dosarul sa fie revizuit. „Dispozitiile legii lasa sa se inteleaga ca este suficent ca noile probe sa determine un dubiu serios cu privire la hotarirea supusa revizuirii, de natura a zdruncina increderea in justetea solutiei pronuntate. Speculatiile cu privire la posibilitatea ca membrii familiei Albu sa fi fost implicati in uciderea lui Vespasian Codres nu este de natura sa produca un dubiu serios in privinta hotaririi si, mai cu seama, nu diminueaza cu nimic valoarea actelor administrate in cursul judecarii si in caile de atac ordinare, pe baza carora s-a stabilit vinovatia inculpatului", a fost pozitia procurorilor de la Parchetul de pe linga Tribunalul Iasi. Judecatorii au respins revizuirea dosarului. „Vom face apel. Eu nu stiu daca este sau nu este vinovat, insa pe dosar nu sint probe concludente care sa-l incrimineze. S-a facut o ancheta neprofesionala. Procurorul a venit la trei zile sa cerceteze casa batrinului, timp in care pe acolo s-au perindat foarte multi oameni. De asemenea, s-a creat prezumtia de vinovatie, clientul meu a fost indicat ca singurul vinovat fara sa i se acorde prezumtia de nevinovatie si ulterior sa se stabileasca adevarul. Mai mult, Parchetul l-a trimis in judecata nu pe probe, ci pe deductii", a declarat Maria Bizdira, avocata barbatului. Pe de alta parte, familia Albu are o alta varianta. „Noi am umblat dupa procuror sa ne audieze, insa nici nu a vrut sa auda. M-am si invoit de la scoala ca sa merg la audieri, am stat la morga cind a fost facuta autopsia lui Vespasian Codres si l-am asteptat pe procuror, insa nu a venit. Am vrut sa-i spunem ca Martian si-a ucis si mama, si pe mama sotului meu. Sigur el si-a ucis si tatal, el si cu fosta lui sotie. Il si batea pe batrin, sint si marturii in acest sens, la spital sint si fise de observatie", a declarat Camelia Albu, sotia nepotului lui Vespasian Codres. Aceasta spune chiar ca i-a facut mult bine batrinului Vespasian. „O data l-am salvat noi de la moarte si l-am dus la spital ca era vinat. Noi l-am si ingrijit pe Vespasian o perioada, pina ce Martian ne-a amenintat cu moartea si nu ne-am mai putut apropia de casa. Am si cercetat moartea batrinului si am descoperit ca de fapt el murise de duminica seara, ca nora lui deja s-a dus sa dea pomene. Insa ce folos daca am cercetat noi, caci nimeni nu a vrut sa ne asculte. E adevarat ca ne-am judecat cu Vespasian Codres, insa pentru ca a facut un titlu de proprietate fals si de abia in 2005 am reusit sa anulam acest titlu de proprietate", a declarat Camelia Albu.

Magistratii de la Tribunal urmeaza sa judece apelul lui Martian Codres. Colegii lor, judecatori sau procurori, au pareri diferite. Lipsa probelor directe sau a martorilor plaseaza judecata in domeniul deductiilor logice, ceea ce ii face sa fie prudenti in aprecieri.

Procurorul Dan Badarau: „Trebuia eliminata varianta autoaccidentarii"

„Uneori, probele indirecte pot duce la rezolvarea unui caz. In acest caz, probele indirecte au capatat o valoare mai mare. Insa, dupa parerea mea, in acest caz trebuia eliminata varianta autoaccidentarii. Prin solicitarea medicilor legisti de a se pronunta daca leziunile au fost numai urmarea unei actiuni a altei persoane. Din continutul raportului medico-legal rezulta ca leziunile ar fi putut fi urmarea unei actiuni de agresiune, dar nu inlatura si accidentul", a declarat procurorul Dan Badarau, care a fost de acord sa comenteze acest caz.

 

Comentarii