Alinierea planetelor

marți, 02 mai 2000, 23:00
2 MIN
 Alinierea planetelor

Incepind de poimiine, Soarele si sase din cele noua planerte ale Sistemului Solar se vor alinia precum bilele unui gigantic joc de biliard cosmic, intr-unul dintre cele mai grandioase spectacole astronomice pe care le ofera Cosmosul. Fenomenul este numit "Marea Conjunctie Planetara" si atrage in special atentia specialistilor datorita raritatii sale, dar si a profetilor care cred ca alinierea planetelor atrage dupa sine catastrofe devastatoare pentru planeta noastra.
Alinierea incepe pe 5 mai, va dura 11 zile, si implica Soarele, planetele Mercur, Venus, Pamintul, Marte, Jupiter si Saturn. Trebuie spus ca Marea Conjunctie Planetara nu presupune o aliniere perfecta dupa o dreapta. Toate aceste corpuri ceresti vor fi aranjate astfel incit vor forma un con cu virful in centrul Soarelui si al carui unghi la virf este foarte mic. Din pacate, fenomenul nu este foarte spectaculos pentru observatorii ocazionali de pe Pamint, pe de o parte din cauza stralucirii Soarelui, dar si din cauza ca planetele mai indepartate sint putin stralucitoare si greu vizibile printre ceilalti astri ai noptii.
Trei dintre planetele implicate – Marte, Jupiter si Saturn – s-au apropiat deja de citeva zile de pozitia in care ar forma o linie, indreptindu-se implacabil de zona Marii Conjunctii, spre care se indreapta si celelalte trei planete, printre care si Pamintul. Pina si Luna, satelitul nostru natural, este pozitionata cam in aceeasi loc al Conjunctiei. De mentionat ca in nici un caz nu poate fi vorba despre o ciocnire, asa cum ar putea crede pesimistii, intrucit Luna se afla la o distanta de peste 384.000 kilometri, Marte la mai mult de 347.000.000 de kilometri, Jupiter la peste 873.000.000 de kilometri, iar Saturn ne priveste de la peste un miliard de kilometri.
La fiecare conjunctie asemanatoare din trecut, s-au gasit mereu persoane care au dat interpretari care de care mai apocaliptice ale unui fenomen spectaculos pentru mecanica cereasca, dar totusi banal pentru paminteni. S-a spus astfel ca alinierea provoaca inversarea polilor magnetici, ca activitatea vulcanica globala explodeaza in intensitate, ca au loc seisme puternice, urmate de valuri seismice de zeci de metri inaltime ce matura sute de kilometri de tarmuri.
Realitatea este insa ca alinierea planetelor nu are efect nici macar asupra activitatii mareice, pe care abia daca o provoaca Luna in zone limitate de pe Pamint. In rest, nici un eveniment catastrofic nu ne va tulbura linistea.
Ultimele alinieri observate au implicat mai putine corpuri ceresti si au fost observate in anii 1962 si 1982. In general, conjunctiile de acest gen au o periodicitate de 20 de ani. Urmatoarea conjunctie planetara, care de asemenea va implica mai putine corpuri ceresti, va putea fi observata in 2020. (Ovidiu PAULIUC)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii