Carom Onesti este in pragul colapsului

marți, 02 iulie 2002, 23:00
2 MIN
 Carom Onesti este in pragul colapsului

Carom SA Onesti, unicul producator de cauciuc sintetic din Romania, este revendicat de grupul de firme Tender SA Bucuresti, in care un rol important il are Gabriel Bivolaru, membru marcant al PSD.
Ieri, 2 iulie, Gabriel Bivolaru a fost la Onesti, impreuna cu Marian Iancu, director in cadrul Tender SA, pentru a discuta conditiile unei posibile preluari a Carom Onesti. Carom avea o datorie de peste 11 milioane de dolari catre SNP Petrom, dupa cum ne-a confirmat Marin Badea, administratorul special numit de Autoritatea pentru Privatizare (APAPS). Creanta, la care s-a mai adaugat un milion de dolari drept penalitati, a fost preluata de Tender SA Bucuresti, care a obtinut chiar si o hotarire judecatoreasca de executare silita, dupa cum ne-a declarat Marian Iancu, imputernicitul oficial al firmei din Bucuresti. El a afirmat ca sigurul interes al lui este de a recupera banii, dar, daca va vedea ca "din partea onestenilor exista retinere", ar putea sa dispuna chiar si inchiderea fabricii. "Noi avem de primit 400 de miliarde de lei, in timp ce capitalul social al Carom este de 200 de miliarde", sustine Marian Iancu. Opinie care nu este impartasita de Marin Badea. Reprezentantul APAPS recunoaste ca firma pe care o conduce temporar este "plina de datorii", dar sustine ca inainte de a solicita banii, creditorii trebuie sa astepte efectuarea unei reevaluari a societatii.
Datoria fata de Tender nu este singura care apasa greu pe umerii firmei din Onesti. Carom mai are de platit peste 45 de miliarde de lei catre Electrica SA, care a dispus ca de astazi, 3 iulie, sa se sisteze furnizarea energiei electrice. Alte datorii importante mai sint catre BRD Societe Generale, Petrolexportimport, Termoelectrica, etc. Daca la acesti din urma creditori Marin Badea a gasit oarece intelegere, el inca nu stie cum va reusi sa-i convinga pe reprezentantii Tender si Electrica sa amine inchiderea fabricii. Astazi, el va avea o discutie cu conducerea APAPS Bucuresti, de la care asteapta propuneri concrete pentru rezolvarea crizei de la Carom.
Noua conjunctura este surprinzatoare pentru cei care sint interesati de privatizarea Carom. Daca pina acum singura persoana interesata oficial de preluarea firmei era Corneliu Iacobov, iata ca a aparut un nou nume, total necunoscut onestenilor, Marian Iancu. Aparent, se poate presupune ca intre cei doi exista o intelegere secreta. Ieri, Marian Iancu a tinut sa ne declare ca intre el si Corneliu Iacobov "nu exista nici o legatura", cel putin in ce priveste Carom. Daca este sau nu asa, se va vedea in urmatoarele cinci, sase luni, termen in care, conform reprezentantului APAPS, se va finaliza privatizarea Carom. (Cristian BIBIRE)

Comentarii