Dragos Benea ii spune adio lui Sechelariu

joi, 16 septembrie 2004, 23:00
2 MIN
 Dragos Benea ii spune adio lui Sechelariu

Dumitru Sechelariu, fostul primar al orasului Bacau, s-a despartit
oficial de Dragos Benea, actualul presedinte al Consiliului
Judetean, cel pe care l-a promovat si sustinut in ultimii zece ani in
administratie si politica. Dragos Benea, care este si vicepresedinte
al PSD Bacau, si-a anuntat ieri decizia de a ramine in partidul din
care face parte. Dupa doua zile de tacere, Benea a declarat ieri
pentru „Ziarul de Bacau” ca doreste sa-si continue pe termen lung
activitatea in PSD. „Am gindit o strategie pentru urmatorii ani si
consider normal sa continui. Mai ales ca am multe responsabilitati
in acest partid”, ne-a spus vicepresedintele PSD Bacau. In ceea
ce priveste relatia sa cu fostul primar Sechelariu, ex-viceprimarul a
declarat ca nu i s-a facut propunerea sa plece la PNG. „Apreciez
faptul ca nu mi-a cerut sa-l urmez in acest partid. Ramin in PSD si
pentru ca vreau sa respect sustinerea pe care am avut-o din
partea partidului si a domnului Sechelariu”, a precizat Benea.
Dumitru Sechelariu a demisionat luni atit din functiile pe care le
avea, cit si din partid. Fostul primar s-a inscris imediat in PNG,
unde presedintele Gigi Becali i-a oferit postul de presedinte
executiv. In zilele urmatoare, se va afla care sint personalitatile
pesediste care il vor urma pe Sechelariu in noua sa formatiune
politica. Cert este ca pesedistii se feresc sa faca declaratii de orice
fel pentru a nu-l supara pe fostul lor sef din PSD, dar si pentru a nu
si-i ridica in cap pe actualii lideri ai social-democratilor.
Deocamdata, la PSD nu a fost inregistrata nici o demisie.
Sechelariu poate arunca in aer echilibrul din Consiliu
Plecarea lui Sechelariu risca sa tulbure serios echilibrul si asa
precar din CJ. Raportul de forte este cu numai un vot in favoarea
coalitiei PSD-PRM. Plecarea spre opozitie fie si a unui singur
consilier PSD (sau chiar PRM) va pune actuala conducere in
minoritate. Practic, presedintele Dragos Benea ar urma sa fie fortat
sa negocieze fiecare virgula din proiectele de hotariri ce se dezbat
in plenul Consiliului. Totusi, presedintele se arata, in acest
moment, optimist. „Probabil ca vor pleca unii consilieri judeteni.
Cred ca voi gasi in urmatoarea perioada de timp argumentele
necesare promovarii unor proiecte. Nu vad de ce consilierii, chiar
din opozitie, n-ar sustine proiectele viabile”, ne-a spus Dragos
Benea. Majoritatea PSD-PRM are 19 voturi, fata de 18 ale coalitiei
PD-PNL-PUR.
Conducerea executiva a fost aleasa cu greu, iar pentru asta PSD-
ul a fost nevoit sa accepte cedarea catre PRM a celor doua posturi
de vicepresedinte. Inca nu s-au anuntat demisii ale unor consilieri
PSD, iar asta lasa inca timp de gindire politicienilor. „Nu cred ca se
va intimpla ceva deosebit. Poate dupa alegerile generale sa
devina fragil echilibrul de forte actual. Abia atunci se pot relua
negocierile. De fapt, e vorba de acelasi partid, format din PSD si
PNG”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepresedinte al CJ si
presedinte al PRM Bacau. Ea se arata convinsa ca echilibrul se va
pastra, mai ales ca „Sechelariu nu va putea colabora nici cu PUR,
si nici cu PNL-PD”.
Deocamdata, zvonistica da ca sigura plecarea din PSD a
consilierilor judeteni Elena Sova Gitu, Andrei Paraschivescu si
Cristi Bunea. (Florin POPESCU)

Comentarii