Rednic nu a iertat nici un restaurant din Bacau

sâmbătă, 10 noiembrie 2001, 00:00
1 MIN
 Rednic nu a iertat nici un restaurant din Bacau

Mircea Rednic nu a iertat nici un restaurant din Bacau, de cind a fost instalat in functia de antrenor al echipei bacauane. Ajuns in orasul lui Bacovia fara sotie si locuind intr-o camera de hotel, Rednic a fost nevoit sa colinde restaurantele, pentru a-si satisface nevoile culinare. Si-a intocmit astfel si un clasament al acestora, in topul sau conducind Mileniumul, acolo unde s-a asezat la masa de cele mai multe ori, in special seara. Nu a ocolit insa restaurantele Vogue, Odiseea, Moara, Latin si chiar Primavara. "Fiecare dintre ele are ceva aparte. In unele privinte, prefer Bacaul in locul Bucurestiului", ne-a declarat Rednic.
Specialitatile pe care le ataca in mod special antrenorul bacauan sint preparatele din carne de vita si de pui, insa nu se da in laturi de la o portie de spaghete.
De la nici o masa nu lipseste bautura, Rednic preferind vinul rosu, "Dealul Mare", cu care s-a obisnuit. "Celelalte sint parca mai dulci. In Belgia am descoperit acest vin, unde este foarte bine cotat. Si ca jucator sorbeam un pahar de vin rosu dupa fiecare masa", a spus Rednic. Ceea ce se intimpla si acum, insa nu intrece niciodata masura. Cu berea nu se intelege deloc, dar nu se retrage cind este vorba de un whisky bun.
De curind i s-a alaturat in Bacau si sotia, astfel incit Rednic poate fi vazut printre tarabele din Piata, in catarea proviziilor cerute de consoarta sa. (Cristian BLANUTA)

Comentarii