Dunarea izbeste tot mai tare digurile

joi, 13 aprilie 2000, 23:00
2 MIN
 Dunarea izbeste tot mai tare digurile

Dunarea a continuat si ieri sa creasca, astfel ca astazi a ajuns la cota de 610 centimetri la mira Braila. Ieri, cind se inregistrau doar 601 cm, se aflau in faza a III-a de aparare cinci sectoare de dig din Insula Mare a Brailei: Filipoiu, Gemenele, Lunguletu, Balaia si Maicanu. Administratorul acestora, Regia Autonoma de Imbunatatiri Funciare, urmarea evolutia situatiei, supraveghind cele noua grifoane care si-au facut aparitia in incinta Insulei. Dupa cum ne-a explicat directorul RAIF, Ioan Ghelase, grifoanele sint mici izvorase care apar la citiva metri de taluz, fiind cauzate de presiunea cu care apasa apa de cealalta parte a digului. Atit timp cit apa care izvoraste, e limpede: nu este nici un pericol. Daca apa se tulbura, inseamna ca a inceput sa antreneze material din corpul digului, in acest caz fiind nevoie de interventii urgente. Ieri, cele noua grifoane din IMB isi pastrau limpezimea. Alte sectoare din Insula, ca Bandoiu, Titcov si Marasu, se aflau inca in faza a II-a de aparare, cu apa urcata pina la 70 de centimetri din inaltimea digului. De-a lungul digurilor ce apara IMB aparusera infiltratii ale apei pe 12.210 metri liniari.
Pe malul celalalt al Dunarii se mentinea faza a II-a de aparare. E vorba de sectoarele Calmatui-Gropeni-Chiscani, Braila-Dunare-Siret, Noianu-Chiscani, Varsatura si Municipiu. Probleme aparusera pe Calmatui-Gropeni-Chiscani, cu infiltratii pe 970 metri liniari. In zona actionau pentru intarirea digurilor 13 muncitori si functionau sapte statii de desecare care directionau apa inapoi in fluviu.
Probleme a mai avut si digul Noianu-Chiscani. Pentru ca zona dig-mal nu este impadurita, acolo taluzul digului este expus actiunii valurilor. De aceea, inca de alaltaieri s-au facut intariri cu fascine de nuiele, folii de polietilena, piatra, saci cu pamint si pari.
Digul Noianu-Chiscani este administrat de Sistemul de Gospodarire a Apelor (SGA) Braila. Ieri, Marin Frone, directorul SGA, ne-a semnalat un aspect legat de felul in care inteleg unii braileni sa protejeze digurile care ii apara de inundatii. Astfel, la Noianu-Chiscani o unitate agricola a facut araturi pina la piciorul digului. "Legea 107/’96 prevede ca lucrarile hidrotehnice sa beneficieze de o zona de protectie. In cazul digurilor, o fisie de patru metri de la baza lor trebuie mentinuta continuu acoperita cu iarba pentru prevenirea eroziunii. Ori aici s-a arat pina la taluz periclitindu-se astfel rezistenta digului. Aceste araturi au fost facute de Statiunea Centrala de Cercetari pentru Ameliorarea Solurilor Saraturate, unitate pe care o vom actiona in judecata", ne-a declarat directorul Frone.
Tot ieri, reporterul nostru a vazut in zona Noianu-Chiscani nave care circulau pe Dunare cu o viteza destul de mare pentru a produce valuri. Aceasta, desi la inceputul saptaminii Comisia de Aparare Impotriva Dezastrelor, comisie ce include toti mai-marii judetului, a votat in unanimitate masura restrictionarii vitezei vaselor de pe Dunare pina la limita producerii de valuri!
Conform ultimelor prognoze, Dunarea va continua sa creasca, dar nu atit de mult cum se credea acum citeva zile. (Florentin COMAN)

Comentarii