"Stinca" – o privatizare facuta praf

"Stinca" SA Braila – o societate celebra, pe vremuri, pentru materialele pe care le producea – poate fi considerata un exemplu graitor in ceea ce priveste o privatizare nereusita. Cumparata pe un pret mai mic decit valoarea nominala, cu productia definitiv oprita din dispozitia investitorului, vinduta apoi de catre acesta pe bucati, ca fier vechi, inglobata in datorii si apoi bagata in lichidare – aceasta a fost soarta societatii "Stinca" SA, din care, in prezent, nu au mai ramas decit citeva ruine, o locomotiva si un excavator.
"Stinca" SA Braila a fost o societate care producea materiale refractare, principalul sa client fiind SIDEX Galati. La un moment dat, in urma cu vreo 5 ani, s-a pus chiar problema fuzionarii celor doua societati, plan care, insa, nu a mai fost dus la indeplinire. Scoaterea la privatizare a societatii s-a facut, initial, spre sfirsitul anului 1998.
Privatizarea
La acea vreme, societatea inregistra urmatoarele rezultate economico-financiare: un profit de 46 milioane de lei in 1997, la o cifra de afaceri de aproape 6 miliarde de lei. La finele anului 1998, "Stinca" avea o pierdere de 101 milioane de lei.
Dupa mai multe incercari de privatizare, ratate din lipsa de ofertanti, in aprilie 1999, apare investitorul salvator: firma "Activa Import-Export" SRL, din Bucuresti.
In urma licitatiei cu strigare, aceasta societate a adjudecat pachetul de 100% din actiunile societatii, scos la vinzare de fostul FPS – Directia Teritoriala Braila. Pretul a fost la doar o treime din valoarea nominala a actiunilor: 8.800 lei/actiune, fata de 25.000 lei/actiune. Cu alte cuvinte, firma bucuresteana a platit, pentru intreaga societate, 795 milioane de lei, fata de 2,259 miliarde de lei, capital social. De altfel, acesta a fost pretul rezultat in urma licitatiei publice din 12 aprilie 1999.
Contractul
La data de 18 aprilie 1999, cele doua parti – FPS Braila si "Activa Import-Export" – au incheiat contractul de vinzare-cumparare de actiuni. La momentul tranzactiei, "Stinca" avea creante de 1,744 miliarde de lei si datorii de 6,122 miliarde de lei, din care plati restante in valoare de 5,185 miliarde de lei. Contractul prevedea si o serie de obligatii pentru cumparator: sa nu modifice, pe o perioada de 2 ani, obiectul de activitate principal al societatii, sa preia drepturile si obligatiile cu privire la Contractul Colectiv de Munca si contractele individuale; sa asigure aplicarea legislatiei romane in domeniul protectiei sociale; sa indeplineasca obiectivele de mediu minim acceptate, conform legislatiei in vigoare; sa nu hotarasca, in mod voluntar, dizolvarea si lichidarea societatii, in urmatorii 3 ani de activitate.
Contractul era unul tip, aplicat de FPS in cazul privatizarilor prin vinzarea prin licitatie publica a actiunilor. In aceste contracte, nu existau obligatii privind investitiile pe care cumparatorul ar trebui sa le faca in cadrul societatii achizitionate de la FPS, cum se prevedea in cazul privatizarilor prin negociere directa.
Tot in contract, se stipula ca, din cei 143 de salariati ai societatii, nu mai putin de 125 urmau sa fie disponibilizati, acestia beneficiind de compensatii salariale, conform celebrelor Ordonante de Urgenta 9/1997 si 52/1998.
Cumparatorul
Practic, "Activa" a preluat o societate cu doar 18 angajati si pentru care nu avea nici o obligatie la capitolul investitii. Si, evident, nici la capitolul activitate. Cit despre aducerea societatii in stare de faliment, pe care, insa, sa-l ceara altcineva, nu era mare scofala.
In momentul privatizarii SC "Stinca", firma bucuresteana avea un capital social de 2 milioane de lei, avind drept asociat unic pe Ioanis N. Tzeremes, cetatean grec, acesta fiind si administrator. Tot administrator era si Sommer Hermann Horst, cetatean german.
De atunci, nu s-a mai auzit mare lucru despre societatea braileana. Doar ca, din ea, ieseau cantitati uriase de fier vechi. Nimeni, insa, nu banuia insa ce se petrecea acolo, cu toate ca ziarul nostru a tras un semnal de alarma in urma cu doi ani, in conditiile in care, odata privatizata, informatiile din "Stinca" au devenit greu accesibile.
Falimentul
"Stinca" SA, avind ca director, la inceput, pe un anume Ionel Mocanu, si, din 14 iulie 2000, pe cetateanul grec Georgios Terlemes, a neglijat achitarea datoriilor catre furnizori si stat. Cum a neglijat si productia de materiale refractare. A produs, in schimb, fier vechi. Foarte mult fier vechi.
Din cauza ca nu-si putea recupera contravaloarea unor facturi restante, respectiv 342 milioane de lei, "Distrigaz" a solicitat in instanta, in 23 februarie 2001, declansarea procedurii de faliment. Actionariatul "Stinca" n-a contestat cererea "Distrigaz". Probabil pentru ca nu avea nici un argument.
Pe 6 aprilie 2001, instanta dispune deschiderea procedurii de lichidare judiciara. Doua luni mai tirziu, conducerea "Stinca" isi manifesta intentia de reorganizare, inaintind un plan in acest sens. Planul este aprobat de creditori – nume de "vaza" la aceasta categorie: AJOFM, Casa Judeteana de Pensii, Casa Judeteana a Asigurarilor de Sanatate, Directia Finantelor Publice, "Sidex" etc. -, iar instanta numeste un administrator judiciar, pe 4 iulie 2001, in persoana economistei Angela Chirita. La fata locului, insa, aceasta avea sa descopere marea surpriza: din SC "Stinca" SA, nu mai ramasesera decit un excavator, o locomotiva si citeva piese de schimb, uzate moral. In rest, din intreaga capacitate de productie a societatii, nu mai existau decit citeva ruine. Din toate utilajele, liniile tehnologice, aparatura si sculele fabricii, nu mai ramasese nimic. Totul, dar absolut totul, fusese vindut ca fier vechi. Administratorul judiciar a informat creditorii despre ceea ce mai ramasese din societate, instanta declansind, in toamna, procedura de lichidare judiciara, lichidator fiind numita tot Angela Chirita. "Stinca" avea datorii de 9 miliarde de lei, bani imposibil de recuperat in asemenea conditii.
Descoperirile
Odata cu declansarea procedurii de lichidare judiciara, a inceput sa iasa la iveala adevarata fata a lucrurilor. Practic, la doar o simpla privire, se vede clar ca singura interventie a investitorului a fost ruinarea societatii. Curtea si cladirile fabricii arata ca dupa un razboi: gauri uriase in pereti, prin care au fost scoase, cu buldozerul, utilajele intregi, fara a mai fi dezmembrate; acoperisuri lipsa, tot pentru scoaterea utilajelor pe sus; in afara de sediul administrativ, totul este distrus. Singurul scop urmarit nu pare altul decit valorificarea utilajelor. In rest, nimic.
Si totusi, daca "Stinca" a vindut atita fier vechi, ar trebui ca banii sa se regaseasca in conturile acestei societati. Dupa cit de mari sint datoriile, nu s-ar spune ca banii obtinuti din vinzarea utilajelor s-ar fi intors la "Stinca". O explicatie ar putea fi o alta descoperire a lichidatorului: "Stinca" a vindut cel putin o parte din utilaje unui sereleu din Braila, "Magemeni Impex". Curios, unul dintre asociati – cu o cota de participare de 50% – este nimeni altul decit Georgios Terlemes, chiar fostul director general al "Stinca", iar "Magemeni" a fost infiintata in anul 2000. Cu alte cuvinte, directorul general al "Stinca" a vindut propriei firme utilaje apartinind SC "Stinca" SA. La ce preturi s-or fi facut tranzactiile ramine de cercetat.
De altfel, lichidatorul Angela Chirita verifica, sub supravegherea judecatorului sindic, toate contractele societatii incheiate in ultimii 3 ani. Vom reveni. (Mircea DOAGA)