Cosmarul repartitoarelor

Subtitlu

vineri, 12 ianuarie 2007, 00:17
5 MIN
 Cosmarul repartitoarelor

Scandalul repartitoarelor a ajuns la o noua editie, una ce pare incomparabil mai mare decit in alti ani. Multi ieseni si-au montat repartitoare pentru a face economii si a plati mai putin la factura de caldura. La UFET ajung insa lunar in jur de 300 de plingeri de la locatari nemultumiti de faptul ca platesc sume astronomice la incalzire, cu toate ca au tinut caloriferele mai mult inchise pentru a face economie. Sutele de ieseni pentru care repartitoarele au devenit o sursa de dureri de cap sint plimbati insa intre firmele care le-au montat si le citesc, UFET si asociatia de proprietari. Astfel de situatii au devenit o adevarata regula. Si anul trecut, in aceeasi perioada, au existat numeroase plingeri referitoare la modul de calcul al facturilor in cazul celor care si-au montat repartitoare. In final, problema a dus la organizarea unei sedinte speciale la Primarie cu reprezentantii UFET si cei ai firmelor care montau repartitoare. Problema este cu atit mai acuta cu cit, pina la 31 iulie, toate cele 61.000 de apartamente din sistemul centralizat vor trebui sa aiba montate repartitoare de costuri.

Facturi intre 1 si 4 milioane pentru apartamente similare

In Iasi sint 5 firme acreditate de Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarie Comunala (ANRSC) pentru montarea si citirea repartitoarelor. Toate aceste firme au montat in casele iesenilor 108.708 repartitoare de caldura. Tot ele efectueaza lunar citirea repartitoarelor si calculeaza consumul de caldura. In total, mai bine de jumatate din apartamentele racordate la sistemul de incalzire centralizat au montate repartitoare. Multi ieseni care si-au montat repartitoare se pling insa de faptul ca, desi stau in frig, platesc aberant de mult la incalzire. In aceasta categorie intra si Petre Chirila, care si-a pus repartitoare de costuri in 2005. Toate cele 5 repartitoare l-au costat 6 milioane de lei. "Ne-au promis ca va fi mai bine. Ca vom plati mai putin la caldura. Mi-am pus si eu, ca sa fac economie", a povestit el. Pe luna decembrie i-a venit insa o factura usturatoare, de 4.140.000 lei, chiar daca a dat drumul la calorifere doar cind si cind. "Ceilalti locatari au platit intre 1 si 2 milioane de lei, chiar daca si ei au repartitoare. Sint care au platit si mai putin. Nu-mi pot da seama cum se poate ajunge la asa ceva", a adaugat Petru Chirila.
La problema lui nimeni nu are vreun raspuns, nici cei care i-au montat repartitoarele, nici administratorul blocului si nici cei de la societatea de termoficare. Fiecare arunca pisica in ograda celuilalt. Ana Miron, administratorul asociatiei, a declarat ca rezolvarea problemei facturilor mari la incalzire nu trebuie cautata la asociatii. "Cei de la UFET vin si citesc gigacalorimetrul. Cei de la FGH (firma de repartitoare – n.r.) vin si citesc repartitoarele. Ei stabilesc cit s-a consumat si cit are fiecare de platit. Depinde de fiecare cum a facut economie", a declarat Ana Miron. Reprezentantii firmei FGH au declarat ca factura este calculata in functie de mai multi coeficienti si pot aparea diferente de plata intre locatarii aceluiasi imobil. "Multi aseamana repartitorul cu un apometru. Ceea ce nu este asa. Factura este calculata in functie de mai multi indici, la ce etaj se afla apartamentul, citi pereti exteriori are, suprafata apartamentului. Este normal sa apara diferente intre factura pentru un apartament si altul", a declarat Catalin Vacaru, sef punct lucru Iasi FGH.

Repartitoarele pot fi "pacalite"

Conducerea UFET sustine ca nu este in masura sa rezolve problema cetatenilor nemultumiti. Din declaratiile lui Constantin Ciofu, directorul UFET, persoanele nemultumite ar trebui sa refuze calculele facute de cei care le-au citit repartitoarele. "Oamenii pot sa refuze sa plateasca. Ar trebui sa se duca la administrator si sa incerce sa rezolve problema cu cei de la firma care le-au citit repartitoarele de costuri. La mine degeaba vin si depun plingeri. Sa refuze sa plateasca si sa ceara refacerea calculelor", a opinat Ciofu.
Conform specialistilor in domeniu, exista si multe metode de fraudare a repartitoarelor. Astfel, reprezentantii UFET avanseaza ideea ca discrepantele intre facturi pot sa apara si datorita folosirii unor astfel de metode. Plecind de la faptul ca repartitorul este influentat si de temperatura din mediul ambiant, valorile inregistrate pot fi modificate. Un prosop pus pe calorifer poate determina inregistrarea unui alt consum de caldura. Totodata, daca se umbla la robinet sau la repartitorul in sine, valorile inregistrate pot fi schimbate. Cei de la UFET sustin ca, acolo unde se inregistreaza diferente mari la pretul agentului termic, se pot banui tentative de fraudare. "Este imposibil ca unul sa aiba de plata citeva zeci de mii de lei si altul citeva milioane. Undeva se intimpla ceva. Sint care fura si care nu sint prinsi", a declarat Ciofu. Diferente mai pot aparea si in blocurile in care locatarii isi citesc singuri apometrele, fiind verificati la citeva luni. Aici, unii locatari ar putea sa declare un consum mai mic intr-o anumita luna, cu intentia de a-si egaliza consumul cu o luna mai calduroasa.

Posibile explicatii pentru diferentele imense

In cazul a doua apartamente similare, din care unul are vecini neincalziti, pot aparea si alte probleme. Astfel, apartamentul cu vecini neincalziti are peretii reci, iar ca aici sa fie destul de cald trebuie deschis mai mult robinetul caloriferelor, ceea ce va duce la un consum mai mare. Solutia in acest caz ar fi izolarea peretilor. Facturile ridicate pot fi si rezultatul pierderilor de la subsol. Specialistii UFET sustin ca tevile neizolate de la subsol pot genera un consum de caldura cu 30-40% mai ridicat. Nu trebuie uitate nici erorile de citire a repartitoarelor de costuri. Directorul UFET a declarat ca in luna octombrie a anului trecut a incercat sa incheie un protocol de colaborare cu toate firmele care au montat si fac citirea repartitoarelor. "Din cele cinci firme au venit numai trei: FGH, General Fluid si ISTA. Prin acest protocol incercam sa evit problemele care au aparut. Era stipulat clar cind se face citirea contoarelor, termenele de predare a citirilor, pentru a nu se da peste cap tot sistemul", a declarat Constantin Ciofu. El a subliniat ca, in respectivul protocol, era mentionat si un punct aparte cu privire la defalcarea cantitatilor de energie termica pe fiecare consumator in parte. Astfel, conform celor de la UFET, erau facute specificatii clare cu privire la apartamentele care nu au repartitoare de costuri sau calcularea energiei termice consumate de tevile care trec prin fiecare apartament. Concluzia reprezentantilor UFET este ca haosul actual se datoreaza si nepunerii in practica a acestui protocol. Pentru cetatenii care se confrunta cu astfel de probleme, singura solutie este practic sa ceara recalcularea facturilor atunci cind au suspiciuni ca le-au fost "incarcate". Aceasta nu este insa o solutie garantata. Cert este ca se impune o implicare mai mare a autoritatilor in acest haos care s-ar putea generaliza, cu consecinte imprevizibile in ce priveste acumularea datoriilor la nivel de oras.

Comentarii