Culmea penalitatilor la E.ON: 1 ban, pentru datorii de 38 bani

luni, 14 februarie 2011, 23:31
1 MIN
 Culmea penalitatilor la E.ON: 1 ban, pentru datorii de 38 bani

E.ON a calculat penalitati unei asociatii de proprietari pentru o restanta de citiva bani la plata electricitatii. Este vorba de o suma restanta de 38 bani datorata de Asociatia de Proprietari bl. L25 de pe Strada Garii si pentru care au fost calculate penalitati de exact un ban.

Administratorul asociatiei de proprietari sustine ca si-a platit regulat facturile prin intermediul automatului de plati de la BRD. "La automat se plateste suma rotunjita in lei si nu se primeste rest, pentru banuti. De trei ani achit facturile de energie electrica si la fiecare platesc in plus citiva banuti. La emiterea facturii de electricitate, E.ON nu evidentiaza sumele platite in plus si nu le scade din totalul de plata, astfel incit s-au adunat in timp ca plati suplimentare lei care nu sint evidentiati nicaieri", a declarat Dan Cozma, administratorul asociatiei de proprietari.

Acesta a specificat ca, in 2010, aproape toate facturile le-a platit rotunjit. De exemplu, in luna mai, factura la electricitate a fost de 171,14 lei si a platit 172 lei, in luna iulie, factura a fost de 156,35 lei si a platit 157 lei.

Cozma a explicat ca in noiembrie anul trecut factura emisa a fost de 170,38 lei si a achitat 170 de lei. La sfirsitul lunii trecute, a primit de la E.ON o factura de 0,01 lei reprezentind penalitati pentru cei 38 de bani neachitati. Pina la inchiderea editiei, reprezentantii furnizorului de electricitate nu au furnizat un punct de vedere.

Comentarii