Doi morti intr-un accident la Podu Iloaiei

duminică, 07 noiembrie 2010, 21:44
2 MIN
 Doi morti intr-un accident la Podu Iloaiei

Weekend-ul a fost marcat de accidente rutiere, vineri dupa-amiaza inregistrindu-se unul foarte grav la Podu Iloaiei. SMURD si EPA Podu Iloaiei au intervenit la un accident cu doi morti, victimele fiind chiar rude ale unuia dintre paramedici. Cei doi erau pietoni care fusesera loviti de un microbuz in timp ce traversau strada. Adrian P., de 57 de ani, era politraumatizat si din cauza numeroaselor leziuni a intrat in stop cardio-respirator din care nu si-a mai revenit. Nici cealalta victima nu a avut mai mult noroc. „Pacienta de 55 de ani a fost adusa la spital, unde a intrat direct in operatie. In ciuda tuturor eforturilor, nu a supravietuit", a declarat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic-sef UPU-SMURD. O alta femeie de 54 de ani a ajuns in stare grava la spital dupa ce a fost lovita de o masina in timp ce traversa o strada in Strunga. Pacienta a fost adusa la Iasi de EPA Tirgu Frumos cu un medic specialist din spital. „Dupa ce au fost evaluate leziunile care puteau sa ameninte vital pacienta, cele de torace, abdomen si cap, a fost dirijata la Ortopedie pentru fracturile deschise ce fusesera imobilizate provizoriu", a spus conf.dr. Cimpoesu. Cu acest lucru nu au fost insa de acord medicii de la Spitalul de Urgente „Sf. Ioan". „Pacienta a fost transportata initial la Spiridon, desi leziunile pe care le prezenta nu pot fi rezolvate decit la noi. Remarcam ca, in absenta noului Spital de Urgente din Copou, pina si pacientii aflati in stare critica sint plimbati intre spitale in cautarea specialitatii salvatoare. In locul unui spital in care sa putem trata patologia traumatica recurgem la «pompierisme» costisitoare ce pun viata pacientilor politraumatizati intr-un permanent pericol", a spus dr. Tudor Ciuhodaru, medicul coordonator al UPU de la Spitalul de Urgente „Sf. Ioan". De cealalta parte, medicii de la „Sf. Spiridon" spun ca doar si-au facut datoria. „Cind cineva va reusi sa aduca la un loc toate specialitatile intr-un spital modern regional de urgenta, atunci va reusi sa ajute pacientii traumatizati. Pina atunci, inventarea unor greseli in activitatea colegilor care muncesc corect, discret si tenace in slujba pacientilor nu ajuta pe nimeni", a declarat conf.dr. Cimpoesu.

Comentarii