Adrian Nastase, pe urmele lui Ion Iliescu

miercuri, 27 octombrie 1999, 23:00
2 MIN
 Adrian Nastase, pe urmele lui Ion Iliescu

Adrian Nastase si-a lansat marti, la Focsani, in sala mare a Consiliului Judetean, ultima carte: "Drepturile persoanelor care apartin minoritatilor". Dupa cum constata un vorbitor, Vrancea nu are probleme cu minoritatile, manifestarea a imbracat in mod vizibil o haina de partid. Pe linga participarea unora din personalitatile judetului, sala a fost plina ochi de membri PDSR. Asupra cartii si-au exprimat consideratiile profesor doctor Valeriu Dobrinescu si specialistul oenolog, Valeriu D. Cotea. "Subiectul acestei carti poate sa insemneze o chestiune foarte tehnica sau una de filosofie de viata a unei societati care cauta sa se apere pe sine. Trebuie sa intelegem ca problematica minoritatilor nu este o formula prin care Europa doreste sa asupreasca Romania. Totusi, drepturile pentru minoritati – care nu sint numai etnice – sint o formula de protectie fireasca, pina la o anumita limita", a spus autorul. Adrian Nastase a avertizat asupra pericolului reprezentat de introducerea formulei de "drepturi colective", care poate conduce in timp la autonomie etnica si chiar autodeterminare.
Noua sa carte lansata la Focsani are un cuprins impresionant, 3.000 de pagini si 4 volume. Desi pretul a fost destul de piparat – 250.000 de lei – s-ar parea ca multi colegi de partid ai autorului sau simpatizanti au renuntat la economii in favoarea achizitionarii cartii proaspat lansate.
Tot marti, Adrian Nastase a fost singurul politician care a facut vinzare celor care au expus la standurile festivalului. Astfel, el a "facut safteaua" unui pictor focsanean,Constantin Armenopol, in virsta de 54 de ani. Prim vicepresedintele PDSR a achizitionat de la acesta o lucrare care il reprezinta pe poetul Nichita Stanescu."Am inteles ca Nastase este un colectionar pasionat. Mi-a spus ca-i plac mai multe dintre lucrarile mele, dar in special cea cu Nichita Stanescu", ne-a declarat pictorul focsanean. Alte trei lucrari ale lui Constantin Armenopol fusesera retinute ieri de o familie de medici dar pictorul se pare nu a primit banii decit pe lucrarea vinduta lui Adrian Nastase. (Lidia GROSEI, Traian NEGULESCU)

Comentarii