Dorinel Ghinea – carne de tun pusa la bataie de generali

Dorinel Ghinea este unul dintre focsanenii care au murit in zilele tulburi ale Revolutiei din Decembrie 1989. Tinarul era atunci soldat in termen la unitatea speciala de securitate de la Cimpina. Compania de soldati din care facea parte a fost incarcata in camioane cu prelata si dirijata pentru apararea Aeroportului Otopeni de teroristi. Camioanele au ajuns in apropierea aeroportului in dimineata zilei de 23 decembrie. La intersectia Soselei Bucuresti – Ploiesti cu strada care duce spre
aeroport, convoiul a fost identificat de catre primul baraj de control.
Constatindu-se ca parola era corecta si ca totul era in ordine, camioanele au fost lasate sa-si vada de drum, pentru a ajunge la dispozitiv. Soferii inaintau cu citiva kilometri pe ora, cea mai mica viteza posibila. Cind aproape sa ajunga, fara nici un fel de somatie, brusc, au inceput sa traga toate fortele militare deja comasate in aeroport. Cei 42 soldati din camioane nici nu au mai apucat sa-si armeze pustile. Chiar si acum, dupa 14 ani de la eveniment nu sint inca lamurite pe deplin imprejurarile mortii acestor soldati, printre care si Ghinea Dorinel. „Cine a ordonat focul si la ordinele cui?”, ramin intrebarile fara raspuns ale fiecarui proces. Citiva ofiteri inferiori sint singurii inculpati care raspund in justitie la acuzarea de „neglijenta in serviciu”. An de an, chiar si asa, sentintele sint atacate in instanta, iar noile dosare umplu arhivele.
„Maturizat prea devreme”
Dorinel terminase in vara anului 1989 Colegiul „Al. I. Cuza” din
Focsani, Sectia „Mecanica”. „Era un elev frumos si la chip, si la suflet.
Asa cum il cunoscusem, linistit si profund, ma asteptam sa vrea sa
ajunga poate filozof sau scriitor”, spune profesorul Nicolae Pintilie,
dirigintele clasei. „Era un tip sobru, poate chiar maturizat prea
devreme. Totdeauna umbla imbracat impecabil, chiar elegant. Nu se
arunca el la glumele noastre prea deocheate si, pentru ca avea deja o
prietena, prefera sa o conduca seara acasa, in loc sa stea cu noi la
vreo bere”, isi aminteste un alt coleg, Ovidiu Atanasiu. Dorinel era
portarul echipei de fotbal al clasei si era cotat ca unul dintre cei
mai buni portari din liceu. Strinsese bani singur sa-si ia un aparat de
radio minuscul, tip RIC, destul de scump, la care asculta hit-urile
preferate cu Modern Talking sau Michael Jackson.
„Daduse examen de admitere la o facultate mecanica de prin Galati si
nu luase pentru o diferenta de vreo trei sutimi. Pentru ca era inalt, bine
facut si prezentabil, a fost singurul din clasa noastra pe care l-a ales
securitatea sa faca armata la ei, la Cimpina”, isi aminteste Lucian
Totolici, un fost coleg de liceu si prieten. Pentru ca nu beneficia de
„termen redus”, parintii credeau ca dupa o armata atit de lunga ii va
trece cheful sa mai invete si atunci i-au propus sa „ii aranjeze” armata.
Putea astfel sa mai stea pe acasa un an si sa reuseasca, poate, la facultate. „El nu a vrut in ruptul capului sa ne asculte. Credea ca e chiar sansa lui in viata, daca l-au ales pentru o asemenea
arma”, spune inlacrimat tatal sau, Ion Ghinea. In toamna anului 1989
Dorinel a depus juramintul si nu a mai apucat nici o permisie.
Degeaba l-au mai asteptat cei dragi acasa.
Rafuiala istoriei cu generalii
„Trebuie sa-l intelegem pe Dorinel ca si pe ceilalti inregimentati de
atunci. Am fost si eu soldat in termen in aceeasi perioada, dar intr-o
unitate din Piatra Neamt. Si pe noi ne-au scos gata de lupta sa ne
duca la apararea obiectivelor din Bucuresti”, isi aminteste un alt coleg
de clasa de-al lui Dorinel, Ligian Fistoc. Convoiul in care era acesta
din urma s-a oprit la Buzau. „Eram prea cruzi, aveam doar doua
sedinte de trageri la activ, nu realizam noi ce insemna glontul. Ne
intrase in singe insa euforia revolutiei, faptul ca acolo teroristii ne
amenintau pe toti. Si apoi ne era sila de-a dreptul de reactiile
superiorilor. Ce morala sa mai astepti de la ei, cind unii ajunsesera sa
ne spuna «mai bine iesiti voi, ca eu am trei copii de crescut!». Daca
sint acum aici, cred ca am fost mai baftos. Altfel m-as fi aruncat si eu,
la fel de orbit de evenimente”, ne-a spus Ligian Fistoc.
In zilele fierbinti ale lui decembrie 1989, dupa fuga familiei Ceausescu,
se vehicula o posibila alternativa la conducerea tarii, preluarea puterii
de catre armata. Ca si soldatii in termen de atunci, marea majoritate a
celor mai slabi ca noi, cei din spatele televizoarelor, am simtit un fior
rece pe sira spinarii. Generalii armatei romane de atunci nu erau altii
decit recrutii facuti ofiteri „pe banda”, prin anii ’50, dupa citeva luni de
instructie sumara. Pentru un lucru insa erau cu siguranta pregatiti.
Puteau in orice moment sa-si omoare semenii pentru partid. Istoria a
limpezit incet lucrurile. La atitia ani de la evenimente, generalii
controversati isi incaseaza linistiti pensiile, dar procesele inca mai
continua.
Iertarea pacatelor celor de-o virsta
La mormintul locotenentului post-mortem Dorinel Ghinea din Cimitirul Nordic tocmai s-au depus coroane. Probabil ca Dumnezeu l-a luat pe Dorinel, ca sa le fie iertate dinainte pacatele celor de-o virsta, care acum sint la putere.
La mormintul proaspat plivit, a ramas dupa ceremonie un barbat incaruntit, dar demn. „Nu vreau sa acuz pe nimeni. Asa i-a fost lui dat sa se duca, sa le iasa altora eroii la socoteala”, ofteaza tatal, Ion Ghinea.
In sudul orasului Focsani este strada „Lt. Dorinel Ghinea”. Primele tablite cu numele strazii le-a facut chiar tatal eroului, din banii lui. Putini sint insa focsanenii care stiu de unde vine numele strazii pe care stau. In urma unei tumori, asta primavara, s-a prapadit si mama lui Dorinel. S-a dus la baiatul ei drag, ca sa nu-i mai fie singur acolo, printre eroii Revolutiei din decembrie 1989. (Doina DAMIEAN)