Etichetele „bomba”

„Cititi cu atentie termenul de valabilitate, eticheta sau prospectul produsului inainte de cumparare”. Fiecare cumparator a auzit cel putin o data acest indemn. Campania mediatica prin care ni se cere sa citim cu atentie eticheta produselor inainte de cumparare se dovedeste a fi apa de ploaie. Putem citi etichetele, dar nimeni nu garanteaza ca cele scrise pe eticheta corespund realitatii. In plus, institutiile de control nu au posibilitatea sa verifice daca agentii economici producatori respecta retetele de fabricatie sau daca ceea ce scrie pe produs se regaseste in compozitia acestuia. Din acest punct de vedere, nici unul din produsele alimentare comercializate in magazinele sau pietele din Focsani nu este garantat in ceea ce priveste calitatea. Consumatorii, spun inspectorii cu atributii de control, trebuie sa deschida bine ochii atunci cind ar putea sa cumpere un produs care i-ar putea costa sanatatea. Dovada stau miile de amenzi aplicate vinzatorilor si poducatorilor care cistiga bani inselind vigilenta cumparatorului.
Nici o institutie de control, fie Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) sau Directia de Sanatate Publica (DSP), ori Directia Sanitar-Veterinara (DSV) sau Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR), nu verifica decit prin sondaj daca ceea ce scrie pe eticheta corespunde cu ceea ce se afla in spatele ambalajului. Intreaga responsabilitate pentru continutul unei pungi cu biscuiti sau al unui baton de salam revine producatorului.
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului a declansat recent, la nivel national, o ampla campanie mediatica pentru a determina populatia sa citeasca, inainte de a consuma un produs, eticheta acestuia. Pe orice ambalaj sau eticheta sint inscrise obligatoriu: numele producatorului, data realizarii produsului, termenul de valabilitate si, mai ales pentru produsele alimentare, ingredientele, fara a avea nici cea mai mica garantie ca datele respective sint reale. Toate aceste informatii se bazeaza pe buna credinta a producatorului. Nu mai e un secret ca, pentru a-si majora cistigurile, foarte multi afaceristi apeleaza deseori la reclame mincinoase, astfel incit citirea etichetei poate insemna doar o pacaleala.
Cei care cumpara „salam de vara”, stiu ce gust are produsul in cauza, dar sint adesea dezamagiti, intrucit producatorii folosesc retete si standarde si procese de fabricatie diferite. Nici o institutie nu detine un catalog al produselor alimentare si nici nu impune o reteta comuna a acestora, cel putin in ceea ce priveste ingredientele de baza.
„Una vezi si alta cumperi”
Cele patru institutii principale care vegheaza la sanatatea publica, OJPC, DSP, DSV si DADR, au atributii de control, dar nici una nu verifica daca ceea ce este scos la vinzare nu este un atentat la sanatatea publica. Aceste institutii analizeaza amanuntit calitatea unui produs atunci cind este reclamat ca fiind alterat sau a facut deja victime. Reprezentantii OJPC sustin ca, atunci cind efectueaza controale, verifica daca produsele sint etichetate corespunzator (daca au inscrise date cu privire la producator, data fabricatiei, termenul de valabilitate), fara insa a controla daca produsele sint conforme cu datele inscrise pe ambalaj. Singurele „interventii” pe produs sint facute in urma unor reclamatii. Potrivit inspectorilor OJPC, producatorii isi asuma intreaga responsabilitate pentru marfa scoasa pe piata, atit timp cit produsul are un certificat de calitate emis pe baza unor buletine de analize efectuate in laboratoare de specialitate. „Noi ne uitam la aspectul produsului, la miros si, daca avem unele suspiciuni, luam probe pentru laborator. Daca pe eticheta scrie una si in produs este alta, ar trebui sa verificam producatorul in amanunt, sa vedem daca are in stoc produsele pe care sustine ca le-a folosit. Aceasta munca este foarte anevoioasa, necesita foarte mult timp si personal de specialitate, pe care nu ni-l permitem”, ne-a declarat inspectorul sef al OPC Vrancea, Liviu Burtea.
Atentie la ce bagati in gura!
O alta institutie care joaca un rol extrem de important in functionarea unei societati comerciale producatoare de alimente este Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala. Aceasta emite licenta de fabricatie pentru orice brutarie sau abator, in baza unui dosar care cuprinde, printre altele, si un standard de firma sau un standard tehnic de ramura. Inainte de a fi autorizata, orice firma functioneaza „de proba” trei zile, timp in care inspectorii agricoli verifica respectarea retetei. Din momentul in care incepe productia in serie, producatorii scapa de supraveghere, cel putin pina la aparitia unor reclamatii.
Inspectorii veterinari de la abatoare sint interesati de starea de sanatate a animalelor sacrificate, de salubritatea carnii obtinute si respectarea normelor sanitar-veterinare pe fluxul tehnologic.
Inspectorii DSP spun ca nici ei nu au obligatia de a controla veridicitatea datelor de pe etichete.
Neimplicarea institutiilor de control in verificarea conformitatii datelor de pe etichete creeaza tot felul de situatii neplacute. Multe produse au o calitate indoielnica, au in compozitia lor alte ingrediente decit cele mentionate pe eticheta sau sint, pur si simplu, un pericol public. Pina la interventia institutiilor de control, consumatorii ar trebui sa reclame orice deficienta a produselor si sa-si ceara drepturile pe care le au, potrivit legii. Tocmai acest lucru vizeaza si campania de informare a consumatorului. Atentie asadar! Cititi eticheta atent pentru a sti ce cumparati cu adevarat, iar daca producatorul nu se sinchiseste sa va informeze asupra continutului, tratati-l cu respect … cumparind produsele concurentei! (C. LUPASCU, A. GIRNEATA)
Eticheta, cartea de vizita a produsului
Potrivit OPC, scopul etichetarii alimentelor este de a furniza consumatorilor toate informatiile necesare, verificabile si usor de comparat, pentru ca acestia sa poata efectua in cunostinta de cauza o alegere corecta, alegind acel produs care corespunde cel mai bine cu nevoia lor, cu exigenta lor, cu posibilitatea lor financiara, sau cu interesul de moment. De asemenea, eticheta trebuie sa informeze asupra riscurilor la care consumatorii ar putea fi expusi. Eticheta trebuie sa cuprinda, in principal, numele si adresa producatorului, a importatorului sau a distribuitorului, data de expirare, cantitatea neta, conditiile de depozitare si de folosire (daca este cazul), lista ingredientelor, cantitatea, instructiunile de utilizare si mentiunile suplimentare pe grupe de produse. Numai detinind toate informatile se poate face o alegere corecta, care scuteste de neplaceri ulterioare. (V.D.)