Locuinta in vestiarele fotbalistilor

De ani de zile, trei familii sarace din Odobesti locuiesc in fostele vestiare ale stadionului de fotbal 1 Mai. La prima vedere, nimeni nu ar putea crede ca vechile camarute, care stau sa se darime, ar mai servi la ceva, insa pentru cele 15 suflete adapostite acolo, acestea reprezinta caminele in care isi cresc copiii. Cele citeva camarute de aproximativ patru metri patrati, aproape la fel de mici ca o debara, tin loc de casa pentru cele trei familii. Iarna, vara, fara caldura, apa curenta sau curent electric, locatarii stau in conditii similare celor din Evul Mediu, alaturi de citiva catei si pisici.
Silvia si Vasile traiesc de peste 20 de ani impreuna, iar copiii lor vor forma in curind o echipa de fotbal. Singura lor avere sint copiii, pentru care muncesc cu ziua, din zori si pina-n noapte. Si singura bucurie este ca au la dispozitie un teren de fotbal pe care sa se joace, lucru de care nu se bucura multi copii din Romania. Aflati la muncile viei pe timpul zilei, parintii nu isi pot supraveghea copiii care ramin singuri si flaminzi in camarutele mizere si intunecate. „Parintii nostri sint plecati la cules, la vie, iar eu am ramas singura ca sa am grija de surioara mea, Bianca. Nu imi amintesc sa mai fi avut o alta casa, cred ca pe asta am avut-o mereu”, spune Andreea Savanopol, in virsta de sapte ani, care locuieste aici cu parintii si fratii. Despre acesti oameni, vecinii spun ca nu au creat niciodata probleme, chiar daca uneori saracia le-a ajuns la os. Si totusi in ciuda faptului ca multi le stiau nevoile, indiferenta semenilor a fost cea de care s-au lovit in repetate rinduri. „Nu am nici o treaba cu acesti oameni. Nu ma intereseaza cum o duc si ce lipsuri au. Chiar daca stau aproape de ei nu stiu mare lucru despre ei si nici nu vreau”, ne-a spus cu indiferenta o vecina.
Microbisti fara voie
Viata pe care o duc in saracia lucie a reusit sa-i intareasca pe cei mai multi dintre acesti oameni, care au invatat sa suporte zilnic rautatea semenilor, stringind din dinti. „Noi stam de mai multi ani aici, dar primarul ne-a promis o casa adevarata. Nu stiu daca o ne-o dea vreodata. Iarna este mai greu pentru noi, insa ne vom descurca si anul acesta”, spune Stefan Damian, un tinar care locuieste cu familia intr-unul din vestiare. Tot in vestiare locuiesc si doi pensionari, Vica, de 53 de ani, si Ion Turcanu, de 60 de ani. Ei spun ca toata viata au stat in gazda. Dupa revolutie, casa in care au locuit a fost vindutan si au ramas in strada. Acum, de bine, de rau, au unde sa incuie si sa descuie usa, chiar daca fac asta intr-un vestiar. Desi vecinii lor au cam multi copii, ei spun ca se inteleg bine, ba chiar se mai uita impreuna la meciurile de fotbal. De voie, de nevoie au devenit microbisti. Tin cu cei care sint mai aproape de Odobesti pentru ca, de citiva ani, orasul a ramas fara echipa de fotbal, iar stadionul a ajuns un fel de islaz comunal. Oficialii primariei locale spun ca orasul este sarac si nu poate oferi locuinte sociale tuturor celor care cer, asa ca sarmanii vor locui tot acolo. Referitor la neajunsurile celor trei familii, primarul Daniel Nicolas sustine ca Primaria a acordat ajutor acestor familii, inca acestia nu au stiut sa-l valorifice. „Familiilor de pe stadion le-am oferit bonuri in valoare de 250 de mii de lei, pe o perioada de o luna. Acestia insa veneau la magazin si cumparau cafea si tigari in loc sa cumpere alimente pentru copii lor. Le-am oferit locuri de munca la primarie, insa nu au vrut sa vina sa munceasca. Ei nu incearca sa se ajute in nici un fel”, este deparere primarul din Odobesti, Daniel Nicolas. Chiriasii din vestiare spun ca se asteptau ca primarul sa fie rautacios si ca nu prea spera sa primeasca o locuinta mai acatarii. Singura lor speranta e ca Primaria sa-i ajute sa repare vestiarele pentru ca „daca ploua afara, in casa mai ploua inca patru-cinci ore”, dupa cum ne-au spus chiriasii din vestiarele fotbalistilor. (Mihaela LOTRU, Otilia STOLNICEANU)