Cadrele universitare stau la mila statului

vineri, 07 mai 1999, 23:00
1 MIN
 Cadrele universitare stau la mila statului

Biroul de Senat al Universitatii "Dunarea de Jos" a hotarit sa trimita memorii Presedintiei, primului ministru si presedintilor celor doua comisii de invatamint prin care sa solicite suplimentarea cu 3,7 % a bugetului alocat lunar, suma care ar ridica subventia de la 45 la 55 de miliarde de lei pe acest an calendaristic. Situatia cadrelor didactice din universitate se agraveaza pe zi ce trece, din cauza reducerii subventiei pe salarii. Pentru plata salariilor din luna aprilie, universitatea galateana a trebuit sa-si scobeasca buzunarele de 3,7 miliarde de lei. Acesti bani au fost obtinuti prin reducerea considerabila a reparatiei curente, a cartilor publicate, a materialelor didactice si a carburantilor pentru prestari servicii in universitate. "Pentru plata salariilor lunii mai, universitatea va reduce si cheltuielile cu serviciul de posta si telefon dar si cu materialele consumabile si materialele sanitare. Daca nici aceste reducerinu vor fi suficiente, vom gasi altele", ne-a declarat prorectorul Adrian Lungu. (Marius ANTON)

Comentarii