Burta la control, domnilor politisti!

luni, 19 septembrie 2005, 23:00
5 MIN
 Burta la control, domnilor politisti!

Reforma kilogramelor. Asa s-ar putea numi initiativa Ministerului de Interne de a-si scapa subordonatii de kilogramele in plus. Sau de a spala imaginea politistului burtos in care nimeni n-ar avea incredere ca ar prinde un hot aflat chiar si la doi metri in fata sa. Lupta ministerului impotriva grasimii este amenintatoare. „Se poate merge si pina la eliminarea lor (politistii grasi – n.r.) din structurile de politie”, arata chestorul Dan Valentin Fatuloiu, seful Politiei Romane, cit de hotarit este. Din acest motiv, ca sa nu-si piarda serviciul, politistii trebuie sa aiba mare grija de silueta lor. Caci, an de an, ei trebuie sa treaca un istovitor examen fizic de care depinde viitorul lor. Nu stim insa citi ar face 60 de flotari, 45 de abdomene si sa sara de pe loc aproape 2 metri, asa cum prevede regulamentul. Daca toti ar trece examenul, atunci s-ar putea spune ca in curtea Politiei s-au strins numai sportivi de performanta. Probabil asa o fi, dar nu stim noi, de vreme ce stadionul, unde se da proba anuala, dar se fac, teoretic, tot timpul antrenamente, se umple de politisti dornici de miscare numai in ziua examenului.
„S-a discutat cu «plinutii»”
„Nu vad politisti de la formatiunile de Ordine Publica venind la antrenamente decit foarte rar, pe unii baieti de la Sectia 2. Nu am vazut insa niciodata venind la antrenamente politisti burtosi. Frecvent vin numai cagulatii”, ne confirma administratorul Stadionului „Emil Alexandrescu”, Ion Ghierosu, cit de „solicitata” este pista de miscare. Daca in cursul anului nu se vede picior de politist, in zilele de evaluari au loc adevarate spectacole comice. „La examene, chiar ma mai si distrez. E hilar sa ii vezi pe unii, grasi, cu parul alb, care se straduiesc sa alerge. Isi dau osteneala, n-am ce zice”, spune ingaduitor Ghierosu.
Desi politisti rotofei sint adesea vazuti la cite un colt de strada patrulind, sefii lor prefera sa ii lase pe superiori sa ia atitudine in ceea ce ii priveste pe supraponderali. „Sectia 5 este curtea mea, dar si eu sint in curtea altuia”, a spus comisarul Vasile Pintili, seful Sectiei 5 Politie, refuzind un raspuns direct. Ca si cum „dolofanii” ar fi invizibili, seful Sectiei 4 se face ca nu-i vede. „Nu am apucat inca sa imi cunosc bine oamenii. Iar in ceea ce priveste greutatea, asteptam dispozitii”, s-a rezumat la a comenta comisarul Iosif Vasilie, seful Sectiei 4 Politie. Comandantul Sectiei 2 insa recunoaste ca are 2-3 „plinuti”. „S-a discutat cu ei la nivel de sedinta. Avem 2-3 supraponderali, care au fost sfatuiti sa faca mai mult sport. Este vorba aici despre schimbarea imaginii politistului, care trebuie sa corespunda standardelor si sa-si pastreze echilibrul perfect. In munca la strada este necesar sa ai performante fizice. De aceea am si salutat venirea noilor recruti, tineri si cu prestanta”, a declarat comisarul sef Ioan Cauneac, seful Sectiei 2 Politie.
„Fac mai multe flotari decit cei tineri”
In comunele iesene, multi sateni chestionati de noi si-au descris sefii de post avind drept „burta de popa”. Pe teren insa am constatat ca, in timp, imaginea „burtosilor” din trecut s-a mai diluat. „Seful de Post are o burta mare cit casa, insa cu capatina merge bine. E asa mare incit e spaima infractorilor”, l-a descris pe agentul sef Virgil Cretu o sateanca din Ceplenita. Voinic, la 1,90 metri inaltime, si 100 de kilograme, agentul avea ceva burtica, insa nu parea decit una de om voinic. „La ultimul examen am reusit sa fac mai multe flotari decit cei tineri. Ce-i drept, sufar de un reumatism articular la un picior, dar asta nu ma impiedica sa fiu zbir pe teren”, a spus agentul sef Cretu. La Belcesti, acolo unde satenii l-au descris pe agentul sef Duduta Paduraru drept „durduliu, cu fata lata”, am gasit de asemenea un politist masiv, care, la orele serii, era in ancheta. „Am 43 ani, iar de la o virsta mi se pare normal sa mai iei in greutate. La noi insa, in comune, nu prea mai sint politisti supraponderali. Eu am trecut de fiecare data de probele sportive, nu am avut probleme”, a aratat agentul Paduraru. Seful Postului din Erbiceni, agentul sef principal Constantin Rotaru, ne-a explicat unde au disparut grasii de la tara. „In ultimii ani, multi politisti mai corpolenti au iesit la pensie. Au venit acum noii recruti, tineri, care au dat concurs si au fost repartizati la comune”, a spus agentul Rotaru, un politist bine facut, de 1,78 metri si 95 kg.
Toamna se dau „corijentele”
Examenul aptitudinilor fizice are loc toamna. Cei care trebuie sa treaca de proba sint politistii de la Rutiera si cei de la Ordine Publica, care-i include si pe cei de la sate. Pe categorii de virsta, ofiterii si subofiterii trebuie sa isi demonstreze abilitatile la cinci probe fizice: flotari, abdomen, rezistenta, viteza si saritura in lungime de pe loc. Pentru nota zece, politistii de pina la 30 ani trebuie sa faca 60 de flotari, 50 de abdomene, sa alerge 1.000 metri sub 3 minute si 40 secunde, sa parcurga 50 de metri in 6 secunde si 8 sutimi si sa sara de pe loc minim 2,10 metri. Pentru nota 5: 50 flotari, 40 de abdomene, 1000 m in 4 minute jumatate, etc. Pe masura ce virsta politistului este mai avansata, baremul scade treptat. Astfel, un politist la 45 ani trebuie sa faca, pentru nota de trecere, 35 de flotari si 25 abdomene, iar la peste 51 ani (ultima categorie din barem), 25 de flotari si 15 abdomene, tot pentru nota 5. La barbati, programa cuprinde si proba de autoaparare, unde evaluarile se fac pe un barem cu note de la unu la zece. Examenul nu se opreste insa aici. Pentru a nu fi mutati in birouri, politistii trebuie sa sustina si un examen de tragere cu pistolul, precum si un test profesional cu intrebari din legislatie. Pentru a fi declarati „promovat”, politistii trebuie sa obtina pentru fiecare proba minim nota cinci, si minim media notelor sase. In cazul in care nu reusesc sa fie promovati, politistii au la dispozitie o a doua sansa. Intr-un termen de maxim 30 de zile, ei pot fi reevaluati. In cazul in care nu reusesc si la a doua examinare, „repetentii” sint trecuti la birouri, unde vor avea timp sa mediteze daca renteaza sau nu sa scape de kilogramele in plus. Mai ales ca seful politiei romane face alergie la imaginea de „politist burtos”. (Anca TELEOJAN)

Comentarii