Cadrele medicale si-au cerut drepturile in strada

joi, 13 septembrie 2001, 23:00
1 MIN
 Cadrele medicale si-au cerut drepturile in strada

150 de sindicalisti din toate spitalele iesene au pichetat ieri, timp de doua ore, sediul Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate. Aceasta este prima etapa din programul actiunilor revendicative, fiind deja incepute demersurile pentru organizarea unei greve generale pe termen nelimitat. Cei mai nemultumiti sint sindicalistii de la Spitalele Socola, Grajduri, Pascani, Tirgu Frumos si Centrul Medical "Sf. Petru si Pavel" (fosta Policlinica Industriala), singurii care nu au primit cel de al 13-lea salariu. La Spitalul Socola situatia este cu adevarat disperata pentru ca, incepind cu 1 octombrie 2001 se epuizeaza bugetul alocat. "Deja nu prea mai avem medicamente, nici chiar banalul Diazepam. Ne descurcam cum putem din ce mai avem din donatii, dar situatia nu mai poate continua asa. Nu putem inchide spitalul", a precizat Gabriel Obada, liderul filialei Sanitas de la Spitalul Socola. Daca in ceea ce priveste aceasta problema sint promisiuni ca reprezentantii Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate vor analiza posibilitatea acordarii unei suplimentari de buget si modificarea legislatiei, cu tichetele de masa ramine de discutat. (Cristian DONOSE)

Comentarii