Cearta intre frati de la neveste terminata cu incendierea casei

luni, 18 octombrie 2004, 23:00
2 MIN
 Cearta intre frati de la neveste terminata cu incendierea casei

Dupa ce a dat foc la casa mostenita de la bunici, un piroman din Rediu s-a suit intr-un nuc amenintind ca se va sinucide. In casa locuiau doi frati, unul dintre ei fiind casatorit si cu copii. Fratele mai mare, Dorin Mocanu, ar fi vrut sa-si aduca si el viitoarea nevasta in casa, dar, a sustinut el in fata politistilor, celalalt frate i-a interzis acest lucru. Din acest motiv, Dorin Mocanu a deschis butelia de gaz din bucatarie, a strins un teanc de haine, le-a aruncat in mijlocul camerei, a aprins un chibrit si a fugit in cimitir. Din fericire, fratele sau, Dumitru Mocanu (27 ani), nevasta si cei doi copii nu erau in casa. Doua echipaje de pompieri sosite la fata locului au reusit sa stinga incendiul, fara a fi afectate si alte gospodarii. Flacarile au mistuit insa casa, din ea alegindu-se doar o ruina. „Focul a distrus intreaga locuinta. Valoarea prejudiciului se ridica la peste 200 milioane lei”, a declarat maiorul Dan Marciuc, purtatorul de cuvint al Grupului de Pompieri „Gr. M. Sturdza” Iasi. Dupa ce a dat foc la casa, Dorin Mocanu s-a refugiat in cimitir. S-a cocotat intr-un nuc si a inceput sa strige in gura mare ca se va sinucide cu firele de curent electric de sub el. In timp ce se luptau cu flacarile, pompierii au fost alertati de sateni ca piromanul vrea sa se sinucida. Insotiti de politisti, pompierii l-au convins pe barbat sa coboare din copac. „La momentul respectiv, Dorin Mocanu era beat. De cind a murit bunica lor, Maria Craciun, proprietara casei, el si fratele sau, Dumitru, se cearta de la mostenire. Si cu o zi inainte Dorin il amenintase cu un cutit pe fratele sau, scandalurile fiind de notorietate in casa lor. Din lupta celor doi, Dumitru s-a ales cu mai multe zgirieturi de cutit pe spate”, ne-a declarat ag. sef princ. Mihai Chirila, de la Postul de Politie Rediu. Fiind un adevarat pericol public, Dorin Mocanu a fost retinut de politisti, el fiind cercetat penal pentru faptele sale. (Anca TELEOJAN)

Comentarii