Cine a ucis riul Siret?

sâmbătă, 20 ianuarie 2001, 00:00
7 MIN
 Cine a ucis riul Siret?

Dupa ce, initial, ochii tuturor s-au indreptat spre "Dalex" SRL, societate din Iasi, atentia procurorilor s-a concentrat, pina la urma, asupra firmei "Pieta", care opera, de asemenea, la dezafectarea rezervoarelor cu compusi chimici ai fostei fabrici de detergenti din Falticeni. Ancheta se afla in derulare, Agentia pentru Protectia Mediului Suceava si Directia Apelor facind deja plingere penala impotriva celor doua societati. La aceasta ora, este cert ca operatiunile de golire a rezervoarelor s-au facut fara avizul APM Suceava, asa cum prevede legea, plasind, deja, cazul in sfera neglijentei criminale.
Pe linga inconstienta celor care au scapat tonele de otrava de sub supraveghere, taranii din zona Pascaniului sufera acum de pe urma propriei inconstiente. Dupa ce s-au inghesuit sa stringa pestele mort din Siret si sa-l prajeasca in tigaie, zeci de locuitori din Lespezi, Blagesti si Stolniceni-Prajescu au ajuns acum la spital, prezentind simptome de intoxicare. Cei mai multi au spus ca pofta i-a facut sa ignore avertismentele autoritatilor, insa unii au afirmat, chiar de pe paturile de spital, ca, pina la coada, pestele n-a fost chiar atit de rau la gust. Cianura, pina la urma, miroase a migdale.
Societatea METADET SA Falticeni este o adevarata bomba cu ceas. In ultimii patru ani, s-au mai inregistrat aici inca trei accidente ecologice.
Gravitatea poluarii Somuzului Mare si a Siretului a determinat reactii in lant la nivel local. Ieri dupa amiaza, echipa care se ocupa de anchetarea accidentului ecologic de la Falticeni a reusit sa descoase, in oarecare masura, ghemul evenimentelor care au declansat cel mai grav accident ecologic din ultimii ani.
Primul suspect in cazul poluarii Siretului a fost societatea DALEX SRL din Iasi, condusa de fostul consilier municipal Laurentiu Popescu. Societatea mai fusese gasita responsabila pentru un alt accident, petrecut acum o luna. De data aceasta, responsabilitatea este pusa in sarcina firmei SC PIETA SA Iasi. Ambele firme au cumparat active din cadrul fostei fabrici de detergenti, active constind indeosebi din rezervoare de cianura si conducte. Ambele societati intentionau sa dezmembreze aceste rezervoare si sa le vinda, ulterior, la fier vechi. Faptul ca DALEX a mai fost implicata intr-un accident similar a facut ca prima banuiala sa se indrepte asupra sa.
Constiente de consecintele grave ale deversarii de cianuri si amoniu, patronii celor doua firme iesene care au cistigat dreptul de a dezmembra mijloacele fixe ale METADET au aruncat pisica unul in ograda celuilalt. "Am discutat, ieri, cu administratorii celor doua societati. Amindoi au negat implicarea in deversarea de noxe in apele Somuzului Mare. Ramine ca ancheta pe care au demarat-o Parchetul si Politia sa stabileasca vinovatul si sa aplice sanctiunile care se impun", a spus subprefectul sucevean, Paul Lesanu.
"Robinetul de inox al unui rezervor a fost demontat, ceea ce a permis scurgerea a 7-8 tone de cianura. Cianura s-a scurs, apoi, in statia de epurare a apei, iar, de acolo, a ajuns mai departe, pina in Somuz si Siret. Rezervorul nu imi apartinea, insa, mie, ci firmei PIETA", a descris Laurentiu Popescu circumstantele accidentului. Directorul PIETA, Constantin Comanescu, neaga, insa, ca societatea sa ar avea vreo responsabilitate. "Rezervoarele si instalatiile cumparate de noi sint, deja, aproape complet dezmembrate. Cel mult, daca a mai existat cianura pe niste conducte, dar in cantitati mici. Nu stiu exact ce s-a intimplat acolo, dar ma voi informa de la echipa care se afla la Falticeni", a declarat, in cursul serii de ieri, Comanescu. Pina la inchiderea editiei, Comanescu nu a mai putut fi, insa, contactat.
Indiferent cine va fi gasit vinovat pina la urma, el nu va avea prea mult de suferit. Legea este destul de blinda fata de cei responsabili de producerea unor astfel de catastrofe. "Legea Apelor prevede, pentru poluarile comise din culpa, pedepse maxime de pina la 3 ani de inchisoare. Din moment ce pedepsele sint atit de mici, iar consecintele pot afecta un numar mare de oameni, dispozitiile penale din Legea Apelor ar trebui inasprite", a precizat Ioan Amarie, procurorul general al Parchetului de pe linga Curtea de Apel Suceava. (Alexandru ZANOAGA, Cristian DROANTA)
APM si Directia Apelor Suceava au amendat firma "Dalex" cu 20 milioane de lei si au depus plingere penala impotriva patronului Laurentiu Popescu
Accidentul ecologic de pe Siret este cea mai grava situatie cu care s-au confruntat pina acum specialistii de la Inspectoratul pentru Protectia Mediului (IPM). Probele luate imediat dupa catastrofa au relevat o concentratia de cianuri de peste 150 de ori mai mare decit cea admisa. Pentru Iasi, unda de soc nu a fost periculoasa in sine. "Probele pe care le-am luat joi seara din acumularea Pascani nu mai contineau cianuri. Practic, cianurile s-au diluat mult. Agentul poluant a fost aceton cianhidrina, un compus care se foloseste de obicei la prelucrarea sticlei. Din Siret nu se alimenteaza cu apa nici un oras in aval, dar pericolul mare a fost din cauza pestelui mort pe care oamenii l-au luat din riu", spune Alexandru Constantinescu, director la IPM.
Vinovat de aceasta poluare accidentala este o societate ieseana "Dalex" SRL. Ieri, societatea a fost amendata cu 20 milioane de catre Inspectoratul de Protectia Mediului Suceava. Directia Apelor Siret, cit si institutia de mediu suceveana au facut si o plingere penala comuna. "In astfel de cazuri, organismele de control aplica amenzi, apoi se face dosar penal. Politia ia probe, si daca se confirma datele din plingere, dosarul ia calea instantei. In aceste cazuri, este actionata in instanta persoana fizica, administratorul sau patronul agentului economic poluator. In instanta, acesta poate fi condamnat", precizeaza directorul Alexandru Constantinescu. (Dana PAVEL)
Taranii au mincat peste cu cianuri pina s-au saturat
Dupa ce si-au umplut burtile cu peste intoxicat, zeci de locuitori de pe cursul riului Siret au ajuns la spital. Simptomele cele mai grave le prezinta copiii.
Pina aseara, 24 de sateni din Lespezi, care au consumat peste mort din Siret, prezentau simptomele intoxicatiei cu cianuri. Cei mai afectati au fost copiii, cel mai mic avind virsta de 7 ani, iar cel mai mare, de 14 ani. 18 copii au fost internati in spitale deoarece au avut nevoie de supraveghere medicala stricta. Dintre acestia, doar unul singur a fost adus la Spitalul de Pediatrie "Sf. Maria" din Iasi, in timp ce ceilalti 17 au fost internati la Spitalul Municipal din Pascani. Toti prezinta dureri abdominale, varsaturi si dureri de cap, care s-au instalat la scurt timp dupa ce au mincat peste din Siret. Medicii spun ca simptomele sint asemanatoare unei intoxicatii cu cianuri, dar, deocamdata, au fost preluate probe biotoxicologice de la pacientii internati, urmind ca rezultatul acestora sa confirme sau nu daca este vorba despre intoxicatie. Medicii spun ca formele digestive sint destul de usoare, doar un singur copil are probleme ceva mai serioase, deoarece prezinta fenomene de sufocare. Toti pacientii au fost supusi unor tratamente speciale, spalaturi gastrice, perfuzii cu vitamine si o medicatie specifica. "Pentru ca satenii sa nu mai manince peste mort, politistii au mers din casa in casa pentru a confisca pestele. Inspectorii din cadrul DSP si DSV au mers in piete ca sa impiedice vinzarea pestelui", ne-a declarat dr. Maria Birhala, director in cadrul Directiei de Sanatate Publica. Colonelul Ioan Zetu, de la Politia Pascani, a declarat ca au fost depistate pina acum sase persoane care au adunat circa 150 de kilograme de peste, cantitati care au fost "culese" din apele Siretului si pe care le-au predat politistilor. In plus, alte 20 de kilograme au fost confiscate de la diverse persoane care incercau sa vinda peste mort la coltul strazii. In schimb, la pietele agro-alimentare din Pascani, nici un vinzator de peste nu a avut curajul sa-si faca aparitia. "Am facut controale in pietele din Pascani si nu am gasit nici o persoana care sa comercializeze peste", ne-a declarat dr. Liliana Cernei, inspector in cadrul DSP. Probele de apa din Siret au indicat o concentratie de cianuri de 150 de ori mai mare decit cea admisa. In timp ce concentratia standard ar trebui sa fie de 0,01 mg de cianuri intr-un litru de apa, in riu au fost gasite 1,5 mg intr-un l de apa.
"Am luat-o la fuga pe ogoare ca sa ajung la peste"
O batrina de 74 de ani si un tinar de 25 sint primele victime internate la Spitalul de Urgente. O alta victima, Diana Cucu, in virsta de 15 ani, a fost transportata la Spitalul de Pediatrie. Ei au ajuns la spital dupa ce au consumat peste prajit pe care l-au adus de pe malul Siretului. Costel Vasiliu, una dintre victime, ne-a povestit ca, in comuna Lespezi, de unde este el, oamenii fugeau la Siret pentru a-si incarca sacii cu peste: "Eram la cineva in sat cind am vazut o multime de oameni indreptindu-se spre Siret. Am luat-o si eu la fuga pe ogoare ca sa ajung mai repede. M-am speriat ce am vazut acolo. Peste 100 de oameni incarcau peste in carute, masini sau umpleau sacii. Unii s-au incaierat de la pestii mai mari". Daca unii s-au limitat la citeva kilograme, altii au strins si cite 200 kg pentru a-l vinde. Incaltati cu cizme de cauciuc, oamenii au intrat in apa si pina la briu pentru a aduna pestii mari, aflati mai la adincime. "Toata lumea era agitata sa culeaga cit mai mult peste. Oamenii spargeau sloiurile de gheata si puneau in sac atit pesti mici, cit si mai mari, cu o lungime cam de jumatate de metru. Erau pesti de toate felurile: platica, mreana, clean, costros" a mai spus Costel Vasiliu.
Desi circula zvonul ca pestele este otravit, unii au riscat si au mincat fara sa stea prea mult pe ginduri. "Am simtit eu ca are un gust amarui si am si vazut ca este cam vinat, insa, cum au mincat atitia, nu se putea sa nu maninc si eu, mai ales ca imi place atit de mult", a adaugat Margareta Mariuta (74 ani) din Lunca Pascani. (Manuela OLOERU)

Comentarii