Circulatia auto din fata Halei Centrale a fost gituita

vineri, 19 august 2005, 23:00
2 MIN
 Circulatia auto din fata Halei Centrale a fost gituita

Cozi de zeci de masini, soferi injurind si claxoane asurzitoare. Asta era atmosfera ieri, la prinz, pe Anastasie Panu, in fata Halei Centrale. Explicatia acestei situatii este cit se poate de simpla. Primaria face o lucrare in zona. Astfel, soferii care circula pe ambele sensuri sint nevoiti sa circule pe o singura banda, cea de a doua fiind imprejmuita pentru a se efectua lucrarile. „Acestea vizeaza realizarea unui canal pentru utilitati care sa traverseze strada Anastasie Panu. Aceste lucrari sint necesare pentru a putea fi continuate si cele de la pasajul subteran”, a declarat Andrei Trofor, purtatorul de cuvint al Primariei. Parerile soferilor despre aceasta situatie sint impartite. Astfel, in timp ce unii condamna Primaria pentru modul in care face aceste lucrari, altii accepta situatia in speranta ca astfel se va rezolva problema aglomeratiei in zona. „O sa fie infernala circulatia! Zona asta era oricum foarte aglomerata, cozile de zeci de masini fiind ceva obisnuit la orele de virf. De acum va fi jale. Dar, ca de obicei, Primaria isi face de cap atunci cind face o lucrare si nu tine cont de efectele negative”, a declarat Armand Cojocaru. Nu toti soferii sint insa la fel de nervosi. „Am inteles ca aceasta lucrare este absolut necesara. E adevarat ca produce aglomeratie in zona, dar altfel nu se poate. Pentru a avea beneficii ulterioare trebuie sa acceptam si situatii de genul acesta”, a spus Vasile Rosu. Lucrarea de pe Anastasie Panu demarata ieri va fi finalizata vinerea viitoare. Pe linga modificarile din trafic, lucrarea a adus si schimbari in graficul tramvaielor RATP. Astfel, de ieri, tramvaiele 1 si 13 si-au modificat traseul pentru o saptamina. Concret, noul traseu al tramvaiului 13 va fi prin Tatarasi – Bulevardul Metalurgiei – Tudor Vladimirescu – Bucsinescu – Copou, iar cel al tramvaiului 1 va fi prin Baza 3, Mase Plastice – Podu Ros – Podul de Piatra – Gara – Billa – Tirgu Cucu -Bucsinescu – Baza 3. (Mariana ZBERIANU)

Comentarii