Clanul Cordunenilor, inca 30 de zile la arest

joi, 22 iunie 2000, 23:00
3 MIN
 Clanul Cordunenilor, inca 30 de zile la arest

Clanul Cordunenilor a suferit ieri o dubla infringere, atit Tribunalul cit si Judecatoria naruindu-le visul de a se bucura de libertate inainte de definitivarea dosarului lor. Pe de o parte, Tribunalul a admis recursul formulat de Parchet la decizia de punere in libertate sub control judiciar a Cordunenilor, decizie luata de instanta inferioara in urma cu o saptamina, iar pe de alta parte, magistratii de la Judecatorie le-au prelungit mandatul de arestare cu inca 30 de zile. Astfel, dupa o bilbiiala de o saptamina a justitiei, in care s-a dat o data liber celor arestati si apoi s-a prelungit cu doua zile raspunsul Tribunalului la recursul Parchetului, magistratii au dat dovada de singe in pinteni respingind toate cererile noi de eliberare ale inculpatilor.
Scandalul cel mai mare a fost la Judecatorie, unde avocatii lui Gheorghe si Vasile Corduneanu, Iulian Bogdan si Catalin Macovei, s-au luptat disperati pentru a determina instanta sa se decida in favoarea clientilor sai. Dupa ce au dat-o in bara cu eliberarea clientilor lor sub control judiciar, avocatii au cerut instantei sa inlocuiasca masura arestarii preventive cu eliberarea clientilor lor si obligatia lor de a nu parasi municipiul Iasi. Judecatorii au respins aceasta cerere, motivind ca exista suspiciuni ca s-ar putea incerca influentarea martorilor din acest caz si atunci s-ar ingreuna aflarea adevarului. Ca urmare, instanta a hotarit prelungirea mandatului de arestare cu inca 30 de zile. La aflarea acestei vesti, avocatii au sarit in sus si au formulat o noua cerere considerind ca banii ar aduce libertatea mult visata. De aceasta data, ei au cerut eliberarea provizorie a trei dintre inculpati pe cautiune, aratind ca acestia sint dispusi sa faca orice numai sa iasa din arestul politiei. Pina sa admita o astfel de varianta, judecatorii au verificat in fata inculpatilor daca sint indeplinite conditiile de admitere a acestui tip de cerere. Rapid, ei au demonstrat ca nu este posibila eliberarea pe cautiune, deoarece "exista date care justifica temerea ca inculpatii ar influenta declaratiile martorilor si s-ar zadarnici aflarea adevarului". Bazindu-se pe acest motiv, instanta a pus punct si ultimei tentative a Cordunenilor de a iesi la aer: "se prelungeste mandatul de arestare al inculpatilor cu 30 de zile, urmatorul termen fiind pe 13 iulie". Departe de a depune armele, avocatii au mai solicitat modificarea termenului de judecata, sustinind ca a fost admisa cererea lor de stramutare a procesului la Curtea Suprema de Justitie. Insa ei nu au facut dovada acestei "stramutari", fiind obligati in final sa se supuna deciziei magistratilor. Reamintim ca inculpatii din acest dosar, de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, fac parte din lumea interlopa, unde dreptatea se face cu sabii ninja sau bite. In urma unui conflict dintre doua clanuri rivale, cel al Cordunenilor si al Gologanilor, in fata restaurantului "Select", Ilie Gologan a ajuns la Spitalul de Neurochirurgie. Prezenta sa pe patul de spital a adunat in zona cele doua clanuri care, minate de dorinta de razbunare, au venit inarmate cu sabii ninja si bite. Cei care au pornit atacul impotriva scandalagiilor au fost procurorii, dar, lipsiti de sprijinul politistilor, au asteptat degeaba o luna sa-i audieze pe cei implicati in conflictul de la "Select". In cele din urma, procurorii au negociat cu avocatii scandalagiilor prezenta inculpatilor la Parchet. Promitindu-le ca-i audiaza si ii lasa in pace, procurorii i-au prins in capcana pe cei patru tineri, pe numele carora au emis mandate de arestare. La nici trei saptamini de la arestare, cei patru au formulat o plingere impotriva arestarii induiosindu-i pe judecatori, care au dispus, joia trecuta, eliberarea lor sub control judiciar. Greseala a fost reparata o data de Tribunal, care a admis recursul Parchetului la decizia de eliberare a Cordunenilor si o data de Judecatorie, care s-a tinut "tare" in fata inculpatilor prelungindu-le mandatul de arestare cu inca 30 de zile. (Nicolae Manoliu)

Comentarii