Crima intre boschetari pentru un loc calduros de dormit

vineri, 01 iulie 2005, 23:00
2 MIN
 Crima intre boschetari pentru un loc calduros de dormit

Ploaia din noaptea de miercuri spre joi a vestit moarte sub Podul Metalurgie. Avind ca miza un loc bun de dormit de sub pod, o rafuiala intre boschetari s-a sfirsit tragic. Amintindu-si ca Gheorghe Cotet (40 ani) i-a alungat in urma cu citeva zile din locul sau de sub pod, Vasile Morariu (28 ani), din Iasi, si Laurentiu Bacauanu (30 ani), din Holboca, s-au gindit ca este momentul razbunarii. Dupa ce au baut, ei s-au deplasat sub pod, gasindu-l pe Cotet dormind sub o plapuma ponosita. L-au trezit cu citeva suturi, dupa care l-au ridicat si i-au alungat somnul cu o ploaie de pumni in fata si in abdomen. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, l-au impins apoi in riul Bahlui si au fugit cit i-au tinut picioarele. Trezit din somn de tipetele de spaima ale lui Cotet, colegul lui de „dormitor” l-a scos din apa, l-a dezbracat si l-a bagat sub plapuma pentru a se incalzi. Pina dimineata insa, Cotet a murit. Un iesean care l-a gasit fara suflare pe Cotet, pe malul Bahluiului, a sunat la Politie. Pe baza declaratiilor colegului de dormit al lui Cotet, echipa de criminalisti desemnata sa ancheteze cazul i-a identificat pe autorii crimei si i-a retinut pe baza de ordonanta. Conform necropsiei legistilor ieseni, moartea boschetarului a fost violenta si s-a datorat unui politraumatism cranio-facial, traumatism toracic cu multiple fracturi costale si fractura toracica. Prezentati in fata magistratilor, cei doi boschetari batausi au primit un mandat de arestare preventiva pentru 29 zile pentru comiterea infractiunii de omor. (Anca TELEOJAN)

Comentarii