Dubla tragedie din Pascani a avut loc din razbunare

marți, 02 martie 2004, 00:00
2 MIN
 Dubla tragedie din Pascani a avut loc din razbunare

Tatal care s-a sinucis dupa ce si-a strangulat fiica vitrega a facut totul din razbunare si dragoste. Aceasta este ipoteza rudelor lui Dorel Vranceanu, care care cauta disperati o explicatie pentru gestul lui. „El a vrut sa se razbune pe sotia sa pentru ca aceasta intentiona sa ramina in Italia, deoarece isi gasise acolo pe cineva. Dupa ce au venit vara trecuta din Italia, el tot i-a spus ei sa vina acasa, si ea nu a vrut. El era gelos din fire si stia ca a renuntat pentru ea si la baiatul lui, care a murit in accident de masina, si la garsoniera pe care a vindut-o ca sa ii dea bani ei sa plece in Italia. Cind a vazut ca e pe cale sa piarda totul, a amenintat-o ca o omoara pe fata si se omoara si pe el, ca sa vina ea acasa. Nu vad alta explicatie decit varianta razbunarii. Eu cred ca el le-a iubit pe amindoua si ca nu a suportat gindul ca le va pierde”, ne-a declarat Codrin Vranceanu, nepotul sinucigasului. Tot el a mai precizat ca nu crede ca Dorel si-ar fi violat fiica vitrega deoarece, sustine acesta, „am discutat cu medicul legist si mi-a spus ca fata era virgina”. Medicii legisti nu au facut insa public rezultatele necropsiei. Un alt nepot de-al lui Dorel Vranceanu sustine ca acesta ar fi premeditat uciderea Simonei si sinuciderea lui. „Dorel a sunat-o pe mama lui si i-a spus ca el se duce pentru totdeauna si i-a cerut sa il ierte pentru ce va face. A avut timp sa scrie o scrisoare de citeva pagini si sa isi ceara iertare de la rude. Apoi, i-a spus Liutei, cum o alinta pe sotia lui, ce are de gind”, a povestit Dorel Bajenaru.
Ieri, trupul Simonei Muraru a fost luat de la morga de o matusa de-a ei si dus in satul Oboroceni, comuna Helesteni. Aici, fata urmeaza sa fie inmormintata joi. Azi va sosi din Italia mama ei, care se va ocupa de inmormintare. Tot ieri a fost luat de la morga si trupul sinucigasului. El va fi inmormintat azi in Lunca Pascani. Crima care a ingrozit Pascaniul a avut loc in noaptea de vineri spre simbata. Dorel Vranceanu si-a strangulat fiica vitrega, apoi s-a spinzurat la baie. Cel care a descoperit trupurile celor doi a fost tatal natural al Simonei, Ion Muraru, care locuia chiar deasupra garsonierei lui Vranceanu. El fusese alertat de mama Simonei, care era in Ialia, si care il ruga sa vada ce s-a intimplat in garsoniera lui Vranceanu deoarece sunase totata ziua la telefon si nu ii raspunsese nimeni. (Andrei LUPU)

Comentarii