In timpul crimei de la „Socola”, cadrele aveau chermeza

marți, 29 martie 2005, 23:00
6 MIN
 In timpul crimei de la „Socola”, cadrele aveau chermeza

Crima de la „Socola”, care a avut loc sub icoanele de pe peretii unui salon de schizofrenice, nu pare asa simpla cum a fost „redactata” de conducerea spitalului si de politisti. Chiar daca singurul tap ispasitor pentru tragedie a fost gasita doar femeia criminala, voci din interiorul spitalului sustin ca vinovate au fost si asistentele care erau de serviciu in acea zi. Strinse ca sa o sarbatoreasca pe asistenta sefa, intre timp demisa fara prea multe explicatii, asistentele nu si-ar mai fi indeplinit atributiile de serviciu, fapt care a permis producerea tragediei. Dincolo de declaratiile neasumate public, exista insa si o recunoastere oficiala a faptului ca au existat deficiente in supravegherea bolnavilor, in acea zi. Dupa crima, conducerea spitalului a penalizat asistentele si infirmierele din acea tura tocmai pe acest motiv. La trei saptamini de la crima, in spital inca se mai discuta aprins pe marginea subiectului: in timp ce in rindurile angajatilor se vorbeste de vinovatia asistentelor, bolnavii si familiile acestora se intreaba daca nu exista pericolul ca oricind sa se intimple o alta crima. Procurorii care desfasoara ancheta deja au inceput sa se gindeasca la extinderea cercetarilor si asupra asistentelor asupra carora ar putea plana acuzatiile de neglijenta in serviciu.
Crima ale carei ecouri nu s-au stins nici dupa aproape trei saptamini a avut loc pe 11 martie. In jurul orelor 13-13,30, Adriana Nistor (41 ani, Belcesti), bolnava de schizofrenie, si-a ucis colega de salon: Rodica Amandi (49 de ani, Ruginoasa). Cele doua se luasera la harta deoarece voiau sa se roage la aceeasi icoana amplasata pe peretii salonului. Ceea ce a nascut semne de intrebare inca de la inceput a fost lipsa asistentelor care ar fi trebuit sa le supravegheze. Atunci, tot personalul isi gasise un alibi pentru a justifica absenta din salonul pacientelor. Fie ca faceau fise, fie ca erau la calculator, fie ca imparteau medicamente. Dar nimeni nu a spus cu glas tare ca in acea zi fusese ziua asistentei sefe, si ca aceasta strinsese personalul pentru a-l cinsti.
O demitere suspecta
„Da, atunci era ziua mea de nastere. Mi-am servit colegele cu un pahar de suc si o prajitura, pe la zece dimineata. Dar toata povestea aceasta nu a durat mai mult de jumatate de ora. Care si cum avea citeva minute libere venea si servea o prajitura sau un suc. Dupa aceasta, fiecare si-a vazut de treaba. In jurul orei 13, cind a avut loc crima, o parte dintre asistente pregateau medicamentele pentru bolnavi, o parte mai erau inca in salon, unde serveau masa bolnavilor, iar eu eram in sala de tratamente, unde imparteam materialele sanitare. Nici vorba de sarbatorire sau petrecere cind s-a comis crima”, povesteste acum Marinela Faifer, fosta asistenta sefa de la Sectia Psihosomatici a Spitalului „Socola”, unde a avut loc crima. Desi spune ca totul a durat putin, conducerea spitalului a demis-o imediat dupa crima, cu explicatii vagi insa. Mai mult, surse din spital spun ca „chermeza” ar fi durat mult mai mult decit jumatate de ora, si de aceea nu a fost nimeni prin preajma care sa observe ce se intimpla in saloane.
„Am auzit ca alea doua s-au batut inainte, si au strigat”
Chiar daca „sarbatorirea” s-a terminat cu mult inaintea momentului crimei, cum sustine asistenta sefa, cert este ca gestul acesteia de a-si „cinsti” colegele in timpul programului a lasat loc de discutii si speculatii in spital. Poate chiar in acea jumatate de ora, criminala a avut unele manifestari care ar fi prevestit tragedia. Un simplu gest sau o vorba a acesteia, observate de un cadru medical specializat, ar fi putut da de gindit si s-ar fi luat masuri care sa impiedice tragedia. „Am auzit ca alea doua s-au batut inainte, si au strigat. Cum de nu a auzit nimeni ce se intimpla in salon. Doar daca asistentele erau departe de salon, sau erau ocupate cu altceva, adica sa mai cinsteasca”, si-a aratat neincrederea o angajata de la „Socola” ca la ora crimei tot personalul era „pe pozitii”. De altfel, si conducerea spitalului recunoaste ca au existat deficiente in supravegherea bolnavilor, sarcina ce revine asistentelor. „Daca ar fi fost mai bine supravegheata de asistente si infirmiera, poate nu s-ar fi intimplat asa ceva. Principala sarcina a acestora este sa supravegheze si sa ingrijeasca bolnavii. Poate o mai buna supraveghere ar fi oferit unele indicii care sa anunte comportamentul bolnavei. Sanctiunile nu au fost cele mai dure, tocmai in ideea ca o supraveghere mai buna nu reprezinta garantia de a prevedea astfel de episoade agresive”, explica prof.dr. Stefan Boisteanu, directorul Spitalului „Socola”.
„Ma intreb daca am gresit undeva”
„De trei saptamini de cind s-a intimplat nenorocirea, ma intreb daca am gresit undeva”, marturiseste Marinela Faifer. Insa, adauga ea, nici una dintre asistente nu-si aminteste sa fi observat ceva deosebit in comportamentul criminalei in acea zi. „De dimineata si pina la amiaza, cineva ar fi observat ca ceva nu e in regula. Cele doua bolnave au fost la masa impreuna, au vorbit, dar nu s-au certat. In plus, decedata, Rodica Amandi, era o piricioasa. Daca o supara un alt bolnav sau nu-i convenea ceva, iesea pe hol si striga in gura mare: «Doamna asistenta, cutarica a facut aia…..». Dar nu s-a plins niciodata de Adriana. Daca Adriana ar fi fost agitata sau ar fi avut un comportament ciudat si noi nu am fi observat, ne-ar fi spus Rodica”, sustine Marinela Faifer. Explicatiile date de fosta sistenta sefa par tardive acum. Era de ajuns ca un singur angajat din subordine sa fie prin preajma macar, nu neaparat in salon, iar tragedia poate ca s-ar fi putut evita.
Un alt semn de intrebare care planeaza in jurul crimei este „blindetea” cu care a fost tratata Adriana Nistor. Ea nu era internata la „fara clanta”, desi familia acesteia a povestit ca acasa Adriana era foarte agresiva – sarea la bataie la parinti, isi lovea colegii de catedra cu geanta in cap. Cu toate acestea, medicii spun ca Adriana Nistor nu a fost internata intr-o sectie cu supraveghere deosebita deoarece de fiecare data cind ajungea in spital si i se administra tratament pacienta era linistita. „La internare pacienta era agitata, dar nu agresiva. Insa, imediat ce i se administra tratament, devenea linistita, neconflictuala. Fiind linistita, nu o puteam interna intr-o clinica cu o supraveghere mai intensa. In ziua crimei, eu trebuia sa sustin un curs si respectiva pacienta a fost vazuta de medicul de garda. Dar acesta nu a observat nimic suspect in comportamentul ei. Nu era agresiva, ci mai degraba astenica. Pur si simplu, bolnava a avut un „scurtcircuit” al constiintei, un episod agresiv ce nu putea fi prevazut. Din nefericire, in spitalele de psihiatrie exista intotdeauna pericolul criminalitatii. Este un risc ce nu poate fi eliminat 100%, indiferent de masurile de precautie si supraveghere luate”, este paravanul in spatele caruia se ascunde prof. dr. Constantin Chirita, seful Sectiei Psihosomatici.
Procurorul asteapta probe
In timp ce bolnavii de la „Socola” si familiile acestora se intreaba daca pacientii sint in siguranta in spital, iar angajatii continua speculatiile pe tema vinvovatiei asistentelor, procurorii, cei care vor hotari cine e responsabil pentru crima de la „Socola”, spun ca ancheta e abia la inceput. Pina in prezent se stie cu siguranta ca Adriana Nistor este cercetata pentru omor. Aceasta nu va face insa puscarie pentru fapta sa, comisia de expertiza stabilind ca femeia nu a avut discernamint in timpul crimei. Insa, in urma crimei comise, ea va fi transferata la Spitalul „Grajduri”, fiind considerata o bolnava periculoasa ce trebuie internata intr-un spital de o mai mare siguranta. Insa ancheta nu s-a finalizat. Procurorii spun ca vor continua cercetarile si, daca vor aparea elemente noi, care sa arate ca personalul medical din tura respectiva nu a supravegheat cu atentie bolnavii, este posibil ca asistentele si infirmiera sa fie acuzate de neglijenta in serviciu. „Cei care sustin acest lucru trebuie sa se prezinte cu probe concrete pentru a se demara o alta ancheta separat si pentru a se deschide un alt dosar”, ne-a declarat procurorul Vasilii Pretula, care se ocupa de caz. (Marius MARGINEANU)

Comentarii