Osama bin Laden, Dumnezeul pakistanezilor si palestinienilor din Iasi

marți, 18 septembrie 2001, 23:00
4 MIN
 Osama bin Laden, Dumnezeul pakistanezilor si palestinienilor din Iasi

Cel care este considerat principalul suspect de savirsirea cumplitelor atacuri teroriste asupra Statelor Unite ale Americii, intruchiparea terorismului si un mare pericol pentru lumea democratica si civilizata, Osama bin Laden, este pentru multi dintre cele citeva sute de musulmani din Iasi, omul cel mai drept de pe pamint. Daca sute de milioane de oameni l-ar considera pe Osama bin Laden intruchiparea Diavolului, islamicii l-ar proclama probabil intruchiparea lui Dumnezeu. "Osama bin Laden este cel mai bun om din lume, singurul care vrea si are curajul sa faca dreptate", a declarat ieri vehement Amjad Kader, student in anul VI la Facultatea de Medicina Generala a UMF Iasi, palestinian din Ierusalim. Fie ca sint palestinieni, fie ca sint pakistanezi, studentii musulmani din Iasi se coalizeaza cu Osama bin Laden, considerat in momentul de fata capul atentatelor de saptamina trecuta din America.
"Daca America ataca Afganistanul, acest razboi nu se va termina niciodata"
Nici unul dintre arabii din Iasi nu-si ascunde bucuria fata de tragedia provocata de atacurile teroriste savirsite saptamina trecuta in America, considerind mai mult decit meritata palma pe care au primit-o Statele Unite. Insa, in acelasi timp, absolut toti sint de parere ca Osama bin Laden nu a fost cel care a pus la cale atacurile de la World Trade Center si Pentagon, fiind in acest sens total impotriva anuntatei agresiuni asupra Afganistanului: "America nu are de ce sa atace Afganistanul pina cind nu este sigura ca Osama bin Laden este in aceasta tara si ca el a pus la cale acest lucru", spune pakistanezul Muhammad Usman Lyosa, student in anul III la Medicina Generala. "Daca America ataca Afganistanul sau daca-l ucide pe bin Laden, acest razboi nu se va mai termina niciodata", isi exprima apocaliptic opinia Muhammad Usman Lyosa. In opinia musulmanilor ieseni, vinovatii pentru moartea celor din New York si Washington sint, chipurile, evreii, care, considera ei, conduc America, fiind infiltrati in toate structurile guvernamentale ale Statelor Unite: "Este foarte clar ca nu Osama bin Laden este cel vinovat si ca totul a fost pus la cale de evrei. In World Trade Center lucrau 400 de evrei. De ce nici unul dintre ei nu a fost acolo, asa cum s-a spus la CNN? De ce Ariel Sharonn si-a aminat vizita la New York? Este foarte clar totul", este de parere palestinianul Amjad Kader. "Evreii au vrut sa creeze probleme intre Islam si crestinatate", sustine studentul Muhammad. "Cine a avut de cistigat din chestia asta? Israelul. Eu sint din Cisiordania si stiu ca in ultimele zile au fost atacate si ocupate cele mai importante orase de la noi: Bethleem, Jimin si, ultimul, Ramala", isi varsa naduful si palestinianul Amjad Abdul Rahmad, licentiat in Medicina. "Cind in Zair au murit de foame in 1998 doua milioane de oameni, nimeni nu a vorbit nimic. Acum au murit 10.000 de americani si vineri, cind eram in examenul de licenta, a trebuit sa pastram trei minute de reculegere", adauga revoltat acesta.
"Nu exista musulman care sa nu creada in Osama bin Laden"
La fel ca majoritatea musulmanilor, Amjad Abdul Rahmad sustine ca America si Israelul poarta vina pentru tot ce li se intimpla. De exemplu, ceea ce-i afecteaza direct pe studentii palestinieni din Romania este inchiderea granitelor tarii lor: "Peste o luna, cind cei 150 de palestinieni din Romania isi vor lua diplomele si vor trebui sa se intoarca acasa, ce vom face? Vom sta la granite luni in sir", adauga Amjad Abdul Rahmad. Chiar daca Yasser Arafat a donat singe pentru victimele din America, chiar daca, oficial, Pakistanul este de partea Statelor Unite, studentii din Iasi care sint cetateni ai acestor tari ii urasc pur si simplu pe americani. "Guvernul pakistanez nu poate sa fie pe fata de partea Afganistanului, unde se spune ca este Osama bin Laden, pentru ca ar avea de suferit foarte mult economic si financiar. Dar stiu sigur ca toti oamenii din aceasta tara sint de partea lui", spune pakistanezul Muhammad Usman Lyosa. Desi declara fara nici o rezerva ca nu este in acest moment musulman care sa nu creada in Osama bin Laden, studentii arabi din Iasi nu cred ca acesta si-ar fi putut intinde tentaculele pina Romania: "Nu cred ca bin Laden are vreun interes in Romania, intr-o tara aproape la fel de saraca ca cele din care venim noi", spun la unison studentii palestinieni. "Nu am intilnit pe nimeni aici care sa spuna ca face parte din Alkaeda sau alta organizatie", mai argumenteaza studentii din Iasi. (Mirela CORLATAN)

Comentarii