Patronii vor trebui sa intocmeasca registre ale salariatilor

miercuri, 26 februarie 2003, 00:00
3 MIN
 Patronii vor trebui sa intocmeasca registre ale salariatilor

De anul viitor, cartile de munca vor deveni istorie. Evidenta acestora va fi tinuta in bazele de date ale Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM). Pina atunci insa, angajatorii vor mai avea o povara pe cap: vor trebui sa intocmeasca Registrul general de evidenta a salariatilor. Documentul respectiv va trebui sa fie completat cu datele de identitate ale salariatilor si cu cele legate de activitatea acestora in firma. Desi este prevazuta de noul Cod al Muncii, aceasta masura nu a intrat inca in vigoare deoarece trebuie elaborata metodologia de aplicare.
Registrul va cuprinde toate elementele de identificare ale salariatilor: data incheierii contractului de munca, data inceperii activitatii, modificarea sau suspendarea contractului, durata acestuia exprimata in zile si ore, functia si meseria salariatului, salariul de baza prevazut la data incheierii contractului, data si termenul legal in baza caruia inceteaza contractul. Angajatorii vor completa registrul general de evidenta in ordinea incheierii contractelor de munca.
Se asteapta normele
In cazul firmelor nou infiintate, administratorii acestora sint obligati sa inregistreze registrul de evidenta la ITM in termen de 10 zile de la inceperea activitatii. De asemenea, in cazul incetarii activitatii, registrul va fi depus la ITM in termen de 15 zile lucratoare.
"Asteptam normele de aplicare pentru registrul general de evidenta. In primul rind este vorba despre forma acestui act si despre modul in care va fi distribuit angajatorilor. Speram sa fie o forma unica pentru toata lumea, asftel incit sa fie usor de lucrat cu ele. Cit despre distribuire, din cite cunosc, s-au facut demersuri la Bucuresti pentru ca aceasta sa se faca prin intermediul Inspectoratelor Teritoriale de Munca. Va fi acordat un interval de timp in care angajatorii sa achizitioneze registrele de evidenta a salariatilor. Imediat dupa cumpararea registrelor, acestea vor trebui inregistrate la ITM si vor deveni documente oficiale ale firmei", a precizat Viorica Surdu, inspector sef adjunct la ITM Iasi.
In metodologia de aplicare va fi specificat si termenul de predare a registrelor, completate de angajator, catre ITM. Potrivit ultimelor informatii, acesta va fi 31 decembrie 2003. Prin introducerea sistemului respectiv se spera ca, incepind cu ianuarie 2004, sa fie eliminate clasicele carti de munca.
Patronii isi trimit oamenii la instructie
Hatisul legislatiei muncii, in care cu greu se descurca pina si juristii cu experienta, ii va determina pe angajatori, mai devreme sau mai tirziu, sa apeleze la specialisti in Managementul resurselor umane. Acestia vor prelua nu numai sarcinile privind verificarea statelor de plata, ci si angajarea si perfectarea contractelor de munca, urmarirea completarii la zi a cartilor de munca (in viitor a registrelor de evidenta a salariatilor), precum si verificarea respectarii legislatiei privind protectia muncii.
"Noi ii consideram «colegii nostri din teritoriu». Astfel de persoane specializate vor ajunge mina dreapta a directorului general. Pe 17 martie vor incepe cursurile pentru prima serie de solicitanti care se vor perfectiona in acest domeniu. La sfirsitul programului vor primi diplome eliberate de Inspectia Muncii. Pina in prezent, au fost inregistrate foarte multe cereri din partea angajatorilor cu privire la cursurile de perfectionare", a sustinut Viorica Surdu. (V. MIRON)

Comentarii