Politistii se calca pe picioare ca sa se pensioneze inainte de termen

miercuri, 08 iunie 2005, 23:00
4 MIN
 Politistii se calca pe picioare ca sa se pensioneze inainte de termen

Politistii ieseni trecuti de prima tinerete se inghesuie sa-si umple cascheta de bani. Dupa ce si-au facut calculele si au ajuns la concluzia ca o suma de minim 100 de milioane de lei nu-s din drum, zeci de politisti s-au calcat in picioare pentru confortul de a sta acasa si a primi bani frumosi. Zvonul ca de anul viitor legea privind acordarea salariilor compensatorii va iesi din vigoare i-a determinat pe politisti sa faca rind la Compartimentul Management Resurse Umane pentru a-si depune dosarele de pensionare. Daca in urma cu doua luni in evidentele IPJ Iasi figurau doar 12 cereri de pensionare – toate la termen, in ultima luna si-au formulat cererile de a trece la statutul de „pensionar” – inainte de termen, aproximativ 50 de politisti. Dintre acestia, 10 sint ofiteri, iar restul agenti de politie. La un numar aproximativ de 1.300 de ofiteri si subofiteri incadrati in structura MAI la IPJ Iasi, plecarea celor 50 de politisti reprezinta un procent de 4 la suta in minus cadre active. Mai mult decit atit, pensionarea se produce in contextul unui deficit urias de cadre din Politia ieseana. Sefii Politiei si-au exprimat regretul pentru plecarea unor ofiteri profesionisti, dar au si rasuflat usurati cind au vazut ca se retrag politisti lenesi sau mai putin competenti. „Ne afecteaza doar plecarea celor buni. Unii au motive intemeiate, medicale. Insa sint si multi pentru care nu trebuie sa ne para rau ca s-au retras. Nu are rost sa exemplific, se stiu ei”, a declarat comisarul sef Gheorghi Plai, comandantul IPJ Iasi. Parerea sefului Poltiei este impartasita si de adjunctii acestuia. „La deficitul nostru de cadre, pensionarea atitor politisti ne afecteaza considerabil institutia. Mai mult, foarte multi dintre politistii care au ales sa se pensioneze inainte de termen au o bogata experienta”, si-a exprimat regretul comisarul sef Ioan Cimpeanu, adjunctul IPJ Iasi.
Doua salarii de baza pentru fiecare an ramas pina la pensionare
Conform legii, dreptul de a se pensiona inainte de termen, si implicit de a beneficia de salarii compensatorii, il au doar ofiterii si subofiterii care au implinit virsta de 45 ani si au o vechime in munca de minim 15 ani. Valoarea salariilor compensatorii care trebuie sa fie acordate politistilor se calculeaza functie de salariul de baza si de numarul de ani de munca pe care oamenii legii ar mai fi trebuit sa-l parcurga pina la pensionarea de drept. Astfel, un politist care se pensioneaza inainte de termen, la virsta de 50 ani de exemplu, si care ar mai fi avut inca cinci ani pina la pensionarea la termen, de 55 ani, primeste cite doua salarii de baza pe an, adica, in total, 10 salarii de baza (5 ani x 2 salarii de baza pe an). In cazul de fata, daca un agent de politie se pensioneaza inainte de termen, iar salariul lui este de 5 milioane lei, suma pe care o va primi este de 50 milioane lei. Un ofiter cu functie de conducere va primi, la o medie de 25 milioane lei salariu, suma de 250 milioane lei, deci de cinci ori mai mult. „Din punctul meu de vedere nu este o afacere. Ce-i drept, unii sint motivati, insa majoritatea nu primeste o avere. Puteau sa mai astepte macar pina la intrarea in Uniunea Europeana, cind veniturile vor fi aliniate la standardele europene”, este de parere comisarul Plai.
„Sa facem loc tinerilor”
Reporterii „Ziarului de Iasi” au stat de vorba cu citiva dintre ofiterii care au trecut de „bariera” MAI care le-a verificat dosarul trimis de la Iasi si au primit „unda verde” pentru pensionarea inainte de termen. „Sa facem loc tinerilor. Noi ne-am retras onorabil. Ce-i drept, unii dintre noi mai au probleme de sanatate, insa cei mai multi am profitat de avantajele legii, care ne-a permis ca dupa atitia ani de lupta cu infractionalitatea sa obtinem o recompensa”, si-a motivat retragearea un ofiter IPJ Iasi aflat pe pozitie de sef de serviciu. Desi ofiterii ieseni sperau ca isi vor umple seiful cu bani peste noapte, ei trebuie sa se acomodeze cu starea de asteptare. „Au trecut 5 luni de cind m-am pensionat si am trecut in rezerva, insa nu am primit nici jumatate din salariile compensatorii. Bugetul MAI este de austeritate”, a comentat nemultumit un proaspat pensionat. Desi au invocat motive serioase de sanatate, comisarul Plai si-a exprimat regretul ca oamenii sai buni au plecat de la comanda. „Unul din multele exemple este agentul sef Viorel Casuneanu, seful Postului de Politie Horlesti. Era un politist profesionist, insa a motivat multiple afectiuni medicale. Ar mai fi putut sa stea un timp, ar fi format si alti agenti, insa fiecare are dreptul la optiunea sa. Munca de politist este una de uzura, nu de relaxare”, a incheiat comisarul Plai. (Anca TELEOJAN)

Comentarii