Primaria isi pierde timpul cu taximetristii

luni, 13 noiembrie 2000, 00:00
3 MIN
 Primaria isi pierde timpul cu taximetristii

Taximetristii ieseni mai au doar 45 zile pina la termenul scadent de vopsire a autoturismelor in galben. Hotarirea Consiliului Local a fost atacata in justitie de Sindicatul "Moldo-Taxi", urmatorul termen de judecata fiind 23 noiembrie. Automat, hotarirea CL este suspendata pina la comunicarea unui verdict de catre instanta, insa sefii Primariei au declarat ca sint decisi sa aplice amenzi taximetristilor care nu se vor supune hotaririi Consiliului.
Primarul Constantin Simirad a declarat acum doua luni ca vopsirea unitara a taximetrelor in galben si negru va duce implicit la stoparea pirateriei. De cealalta parte, taximetristii se indoiesc ca aceasta este cea mai buna metoda de a-i depista pe evazionisti. "Acum trei ani, cind am inceput taximetria, aveam numarul 1100 pe lista de inregistrari de la Primarie, iar acum sint inregistrate, din cite am auzit, doar vreo 800. Cum este posibil asa ceva, cind numarul taxiurilor a crescut de aproape doua ori? Ce se rezolva cu vopsirea masinii? Cine are chef, isi vopseste masina si circula linistit, pentru ca nu il va controla nimeni", ne-a declarat I.M., un taximetrist in virsta de 43 ani.
In 1998, la Primarie plateau "bulina galbena", adica autorizatia de transport, 1325 taximetristi. In 2000, numarul acestora a scazut la 950. Inspectorii Primariei, Administratiei Financiare si Politiei Rutiere reusesc sa prinda la o razie cam 10-15 taximetristi fara acte in regula. "Service Control" este parola comunicata de taximetristi prin statiile radio atunci cind se iveste o echipa de inspectori. Cei care cad in plasa controlorilor sint, de regula, independenti, care nu apeleaza la dispeceratul unei firme.
In felul acesta taximetristii cu caseta deasupra masinii, care nu au acte in regula, reusesc cu abilitate sa se sustraga oricarui control inopinat la strada. Surprinzator este faptul ca vopsirea autoturismelor nu pare a fi, deocamdata, o metoda eficienta pentru stoparea pirateriei. Nici unul din cele sase taximetre vopsite in galben dupa emiterea Hotaririi CL, controlate de inspectorii Primariei si Politiei, nu avea actele in regula, lipsind licenta de transport si autorizatia de functionare. Ei au marturisit echipei de control ca au achizitionat masini galbene, la care au aplicat dunga neagra in partea inferioara, fiind mai comod sa aplici un strat de vopsea, decit sa platesti taxe.
Anual, fiecare taximetrist trebuie sa declare veniturile obtinute pentru a putea fi inclusi la plata impozitelor. In afara de impozitul pe venit, taximetristii trebuie sa plateasca anual taxe la Primarie si Administratia Financiara in valoare de 1,5 milioane lei. In cazul in care nu sint inregistrati oficial, taximetristii scapa de povara taxelor si impozitelor.
Cei care au cumparat masini straine de alta culoare sint disperati. Pentru aplicarea unui strat galben de vopsea sint necesare intre 10 si 16 milioane lei. "Vopsirea unui Matiz costa 15 milioane lei. De unde sa iau banii in doua luni? In plus, masina este proprietatea mea, nu vad de ce mi-ar impune Primaria sa-mi vopsesc masina. In timpul liber fac taximetrie, iar apoi merg cu masina unde vreau. De ce trebuie sa circul peste tot cu inscriptia taxi numai pentru ca cineva a luat o decizie peste noapte?", ne-a spus M.A., taximetrist, 36 ani.
Deocamdata, doar taximetristii care au cumparat masini galbene sint dispusi sa respecte decizia Primariei pentru ca necesita o minima cheltuiala. Restul asteapta hotarirea justitiei, convinsi ca li se va dreptate. (Fanica DUMITRASCU)

Comentarii