Scandalul autobuzelor RATP a coborit pina in era „pitecantropilor”

duminică, 07 august 2005, 23:00
3 MIN
 Scandalul autobuzelor RATP a coborit pina in era „pitecantropilor”

Consilierii locali PNL-PD au sarit la gitul sefilor din Palatul Roznovanu. Democratii au acuzat conducerea Primariei ca incearca sa forteze achizitionarea a 50 de autobuze la un pret considerat exagerat. Totodata, democratii au reclamat lipsa unei strategii de dezvoltare a municipiului si inertia Primariei in problemele legate de gestionarea orasului. Acuzatiile democratilor au ajuns si la nivel personal, consilierul Tiberiu Braileanu acuzindu-l pe viceprimarul Constantin Neculau ca ar avea un „comportament de pitecantrop”. In replica, reprezentantii Primariei au respins acuzatiile aduse de consilierii Aliantei D.A., considerindu-le ca noi atacuri politice.
Consilierii PNL-PD si-au explicat ieri pozitia adoptata la sedinta in plen a Consiliului Local de vineri. La proiectul de hotarire privind modalitatea prin care CL va garanta achizitia celor 50 de autobuze de catre RATP, cei 7 consilieri PNL-PD prezenti s-au abtinut de la vot. „Proiectul de hotarire a fost modificat radical fata de forma textului asupra careia cazuseram de acord la sedinta comisiei economice. Practic, se propunea ca CL sa garanteze plata indiferent de conditii. Firma cistigatoare avea posibilitatea de a executa bugetul local, daca RATP nu putea plati ratele de leasing”, a declarat consilierul local PNL Radu Botez. Acesta a apreciat ca si pretul prognozat a se plati pentru autobuze, respectiv 10 milioane euro, ar fi exagerat. „Initial se stabilise un pret estimativ de 100.000 de euro pe bucata, iar acum s-a ajuns la 200.000. S-ar parea ca 5 milioane euro in plus nu conteaza”, a declarat Botez. Conform calculelor acestuia, cu 5 milioane euro s-ar putea construi aproximativ 200 de locuinte sociale.
Consilierul PD Tiberiu Brailean i-a acuzat pe sefii Primariei ca i-ar fi amenintat pe consilierii PNL-PD cu actiuni penale in cazul in care refuza sa voteze pentru garantarea contractului de leasing al SC Autobuzul. „Chiar nu am reusit sa-l inteleg pe Neculau cu iesirile lui. Cred ca nu si-a terminat evolutia biologica si se manifesta ca un pitecantrop”, a spus Braileanu. „Consilierii se joaca cu cifrele si contractul. Riscam sa pierdem definitiv contractul, pentru ca oferta este valabila doar pina la inceputul lunii septembrie. Daca pina atunci nu semnam contractul, va trebui sa o luam de la capat cu licitatia. Se incurca lucrurile inutil. Putem semna contractul, iar daca democratii au dubii, se pot face cercetari. Daca cineva a gresit sau a luat spaga, va plati. In ceea ce priveste afirmatiile lui Brailean, imi rezerv dreptul de a nu comenta deocamdata nimic”, a replicat viceprimarul Constantin Neculau.
„Sintem cu 10 ani in urma Timisoarei sau a Clujului”
Consilierii democrati au acuzat si lipsa unei strategii clare de dezvoltare a orasului. Conform aprecierii lui Braileanu, lipsa unei astfel de strategii si a specialistilor pe probleme de dezvoltare in cadrul Primariei a dus la blocarea proiectelor privind iluminatul public, groapa ecologica, reabilitarea cailor de rulare pentru tramvaie sau restructurarea CET. „Sintem cu 10 ani in urma Timisoarei sau Clujului. Timisoara are un buget dublu fata de al Iasului. La Timisoara, veniturile proprii reprezinta 60% din buget, in timp ce la Iasi veniturile proprii reprezinta doar 20%. Timisoara a emis de doua ori obligatiuni municipale de cite 100 miliarde, care s-au vindut intr-o zi, in timp ce la Iasi nici nu s-a incercat asa ceva. Timisoara are 6.200 de investitori straini, in timp ce la Iasi ii numeri pe degete”, a precizat Brailean. Contactat telefonic, Neculau a confirmat lipsa unei strategii de dezvoltare a municipiului, acuzind la rindul sau administratia Simirad. Conform precizarilor lui Neculau, Timisoara a demarat procedurile pentru realizarea unei astfel de strategii inca din 1996. „Din pacate, Brailean are dreptate, dar este de rea-credinta. Stie cum s-a lucrat la noi pina sa vina Nichita primar. O astfel de strategie nu se face batind din palme. Acum o pornim si noi. Nu este nimeni rauvoitor sau incompetent in Primarie, dar sint lucruri care se fac in timp. Inca nu stim nici macar daca avem un viitor ca putere economica sau doar ca oras cultural. Timisoara este o alta lume. Pina si oamenii de care te freci pe strada sint altfel decit la Iasi”, a incheiat Neculau. (Alex ZANOAGA)

Comentarii