Surprize mari pe listele partidelor din Iasi pentru alegerile anticipate

duminică, 10 iulie 2005, 23:00
4 MIN
 Surprize mari pe listele partidelor din Iasi pentru alegerile anticipate

Partidele iesene se pregatesc de alegeri anticipate. Cu usile inchise, strategii principalelor partide fac si desfac viitoarele liste electorale. Se sterg nume pentru a se adauga altele sau se muta un candidat de pe o pozitie pe alta. Cu un pas in fata, Alianta PNL-PD si-a stabilit deja principalele directii de actiune si modul de intocmire a listelor. Principala forta politica de opozitie, PSD, a ramas deocamdata in expectativa, asteptind decizia definitiva de organizare a alegerilor anticipate. Ultimele sondaje de opinie crediteaza Alianta D.A. cu aproximativ 50% din intentiile de vot ale electoratului. In acelasi timp, PSD ar obtine numai 28% din voturi. PRM ar obtine 8% din voturi, in timp ce Partidul Conservator (fostul PUR) risca sa nu intre in viitorul Parlament. Aceste procente reprezinta intentiile de vot la nivel national. Strict pentru judetul Iasi nu exista date recente. „Ziarul de Iasi” va prezinta lupte din culise pentru stabilirea listelor, dar si un calcul aproximativ al distribuirii, pe partide, a celor 12 mandate de deputat si 5 de senator.
Negocieri pentru Camera Deputatilor
Daca rezultatele alegerilor din judetul Iasi vor corespunde cu cele ale ultimului sondaj national, cele 50% din voturi i-ar permite Aliantei D.A. sa trimita de la Iasi in viitorul Parlament 6 deputati si 3 senatori, fata de 4 deputati si 2 senatori alesi anul trecut. „Listele vor ramine practic aceleasi, pentru parlamentarii actuali. Nu are nici un sens sa reluam discutiile pe marginea listelor”, a spus prefectul Radu Prisacaru, liderul filialei municipale a PNL. Alianta PNL-PD va trebui sa rezolve insa doua probleme. Astfel, pe plan national s-a stabilit ca raportul numeric pe liste intre cele doua partide sa fie de 1:1, fata de 1,3:1 in favoarea liberalilor anul trecut. Practic, aceasta inseamna ca PD sa obtina mai multe locuri eligibile. „Locurile eligibile pentru PD vor fi alocate in continuarea listelor, plecind de la ultimul ales in noiembrie”, a explicat deputatul Relu Fenechiu, presedintele filialei judetene a PNL. Concret, in noiembrie 2004, PNL a trimis in Parlament 3 deputati, respectiv Relu Fenechiu, Cristian Adomnitei si Grigore Craciunescu, fata de unul singur din partea PD, respectiv Petru Movila. Cum primele 4 locuri pe liste vor ramine neatinse, locurile 5 si 6 pe viitoarea lista de candidati, considerate eligibile, ar trebui ocupate de membri ai PD. Primul dintre acestea ar urma sa-i revina lui Valerica Andronache, care a mai candidat si in 2004. Pentru urmatorul loc insa, se bate deputatul ex-PSD Traian Dobre. „Dobre va avea sigur un loc eligibil. Daca va candida pentru Camera Deputatilor, vom ceda catre PD un loc eligibil in alt judet”, a explicat Fenechiu.
Razvan Ungureanu la Senat?
Si pentru Senat lista candidatilor PNL-PD este in plina fierbere. Primele doua locuri ar trebui sa revina actualilor senatori Varujan Vosganian (PNL) si Dan Carlan (PD). Pentru Vosganian s-a luat insa in calcul posibilitatea ca el sa candideze in alt judet, lasind astfel locul liber. Pe lista de candidati ai Aliantei DA la Senat ar urma astfel sa ajunga actualul ministru de Externe, Mihai Razvan Ungureanu. Al treilea loc eligibil ar reveni PD. Cel mai probabil, PD il va nominaliza pe actualul subprefect, Florin Ungureanu.
Dorneanu: „Este prematur sa discutam de liste”
Cele 28 de procente acordate de sondajele nationale PSD, daca ar fi obtinute si la Iasi, i-ar permite partidului sa trimita in Parlament 4 deputati si un senator. In etapa de redistribuire a voturilor, PSD ar putea obtine inca un loc de senator, mai ales ca Iasul este recunoscut ca un fief al acestui partid. Singurele pozitii clare pe listele PSD sint cele ale liderului filialei judetene a partidului, senatorul Ion Solcanu, si a deputatului Valer Dorneanu. Liderul PSD Iasi, Ion Solcanu, spune ca va merge cam cu aceiasi oameni si ca PSD a ramas cu locuri libere, dupa plecarea lui Traian Dobre si Neculai Apostol, precum si cu locul de senator oferit in toamna PUR. Va mai obtine insa PSD acelasi scor? Greu de crezut. Valer Dorneanu crede insa ca nu vom avea alegeri. „Este prematur sa discutam de liste, cita vreme inca nu este clar daca vom avea alegeri anticipate. Urmeaza sa avem zilele astea intilniri cu filialele si o sedinta a Biroului Executiv National pentru a stabili pozitia pe care o va adopta PSD. Speram ca PNL-PD sa nu se joace de-a guvernarea si de-a anticipatele”, a spus el.
Ce face Anghel Stanciu?
PRM a fost singurul partid din opozitie care a salutat organizarea alegerilor anticipate. Cele 8% din voturi cu care este insa creditat de sondaje nu i-ar putea permite sa spere la Iasi decit la un post de deputat. Un al doilea candidat ar putea ajunge in Camera Deputatilor doar in cazul in care PC nu va reusi sa depaseasca pragul electoral. Decizia privitoare la viitoarele liste electorale este asteptata in cursul acestei saptamini de la Bucuresti. „Miercuri se va intruni Biroul Executiv al partidului. Inca nu este nimic batut in cuie. Este posibil sa apara nume noi pe liste, mai ales ca 18 deputati si senatori au parasit partidul”, a spus deputatul Vald Hogea, presedintele filialei judetene a PRM. Nu se stie ce va face deputatul ex-PRM Anghel Stanciu. (Alex ZANOAGA)

Comentarii