Tiganii inundati din Pascani si Tirgu Frumos, improprietariti pe culmi de deal

vineri, 02 septembrie 2005, 23:00
1 MIN
 Tiganii inundati din Pascani si Tirgu Frumos, improprietariti pe culmi de deal

Sefii judetului cauta solutii pentru refacerea caselor distruse de inundatii. Cele 12 familii de rromi din Tirgu Frumos, care au ramas fara locuinte, vor primi teren construibil din partea primariei. In apropierea cimitirului evreiesc din oras vor fi construite, in maximum trei luni, sase case duble pentru cazarea celor aproximativ 70 de rromi ramasi sub cerul liber. „La Tirgu Frumos lucrurile au inceput sa se miste si speram intr-o rezolvare rapida a situatiei. In schimb, la Pascani, primaria se cearta cu Directia Ape Prut (DAP) in legatura cu responsabilitatea pentru producerea inundatiilor. Pe noi nu ne intereseaza insa, in acest moment, daca a fost vina primariei sau a DAP, ci cazarea celor peste 50 de familii din zona Abator, 22 Decembrie si Fintinele, carora li s-au darimat casele”, a declarat prefectul Radu Prisacaru.
Conform precizarilor acestuia, la Pascani au fost luate in calcul pina acum trei solutii pentru refacerea locuintelor distruse de inundatii. Astfel, terenul inundat, situat sub nivelul Siretului, ar putea fi suprainaltat artificial, urmind sa fie adus pamint din alte zone. O alta varianta ar consta in suprainaltarea temeliilor, cu ajutorul unor traverse de cale ferata. „Ambele variante mi se par ineficiente. Costurile aducerii de pamint pentru suprainaltare sint enorme. Daca reconstruim casele pe temelii din traverse de cale ferata, acestea nu ar fi foarte rezistente. Am propus mutarea caselor intr-o zona mai inalta, cu obligarea primariei de a asigura utilitatile necesare”, a spus prefectul. (Alex ZANOAGA)

Comentarii