Iata Ghiocelul de sub pulpana lui Simirad!

Subtitlu

miercuri, 28 martie 2012, 22:36
3 MIN
 Iata Ghiocelul de sub pulpana lui Simirad!

Consiliul Judetean nu s-a inscris in lista creditorilor unei firme care ii era datoare cu 600.000 de lei. Societatea in cauza este Delta Press Investment SRL si este condusa de familia lui Ghiocel Asimionesei, patronul cotidianului Buna Ziua Iasi, judecat  pentru santaj prin presa. Firmei Delta Press Investment i-a fost solicitata intrarea in insolventa de mai multe firme, printre care VB Leasing Romania IFN SA, VBL Broker de Asigurare SRL si Eurex SRL Brasov, dar reprezentantii CJ sustin ca nu au putut sa se inscrie la masa credala. „La momentul in care s-a solicitat intrarea in insolventa, exista un litigiu cu firma mentionata, dar nu era evaluat debitul. Din acest motiv CJ nu s-a putut inscrie in lista creditorilor. Dupa ce a fost calculata suma datorata, termenul legal de inscriere expirase. Continuam procedurile legale de recuperare a datoriilor", a declarat Sebastian Tataru, purtatorul de cuvint al CJ. Presedintele institutiei, Constantin Simirad, arunca pisica in curtea unuia dintre vicepresedinti, social-democratul Constantin Adascalitei. „Vom apela la toate metodele legale. Nu ii favorizam. De aceasta problema stiu ca se ocupa domnul Adascalitei", a spus Constantin Simirad. In replica, vicepresedintele CJ i-a amintit lui Constantin Simirad ca de aproximativ trei ani i-a retras dreptul de a pune stampila pe documente, retragindu-i toate atributiile. „Domnia sa este coordonatorul tuturor actiunilor juridice si financiare. Nu-l vom lasa pina nu va raspunde pentru toate actiunile Domniei sale. Mai nou, ne tiraste prin tribunale, dar juristii sai sint platiti din banii CJ. Nu este normal asa ceva", a spus Constantin Adascalitei.

Suma datorata catre CJ reprezinta mai bine de un sfert din datoriile pe care sefii judetului le au de recuperat. Banii datorati de Delta Press Investment au fost calculati pentru „lipsa folosinta spatiu". Concret, din 2006 si pina in present, societatea amintita a folosit un spatiu aflat in proprietatea CJ, dar nu a platit acestuia chiria. Suma totala i-a fost calculata la tarifele pe care le practica CJ pentru inchirierea spatiilor din zona. CJ a deschis proces cu societatea pe aceasta tema, urmatorul termen fiind pe 17 aprilie, la Tribunalul Iasi. CJ are de recuperat un total de aproximativ 2,2 milioane de lei. Mai bine de jumatate din totalul datoriei trebuie recuperata de la Lucrari Drumuri si Poduri (LDP), societate care s-a aflat in subordinea CJ si care, in prezent, se afla intr-un proces de insolventa. Datoriile LDP reprezinta bani din dividende si dobinzi. Datoria LDP se ridica la aproximativ 1,18 milioane de lei. O alta mare datorie ca valoare apartine Fotbal Club Politehnica Iasi SA si este de 169.000 de lei. CJ de recuperat bani si de la citeva primarii din judet. Este cazul primariilor din Butea, Birnova si Popricani. Pe lista datornicilor CJ de la finalul anului trecut se mai aflau si 11 societati aflate in insolventa, printre acestea numarindu-se Mica Industrie SA, Ceproplast SA, Suprem SA, Moldova Tricotaje SA, Nectar SA Pascani, Comtom SA Tomesti, precum si Aviatia Utilitara SA. In cele mai multe din aceste cazuri, datoriile se refera la impozitul pe salarii aferent anului 1999 si la taxa de cultura si sport, la care intre timp CJ a renuntat.

Comentarii