„Ieseni, la ora 16, in Piata Unirii”

La Iasi, exista o stare de puternica efervescenta intelectuala,  anticomunista, intretinuta de Grupul de literati in frunte cu Dan Petrescu, Luca Pitu, Liviu Antonesei, Alexandru Calinescu. Mai inainte cu doi ani, la Fabrica Nicolina, avusese loc o mare revolta impotriva lui Ceausescu, condusa de muncitorul Titi Iacob.

La inceputul lui noiembrie 1989, unui tinar economist de la CUG, Stefan Prutianu, i-a venit o idee nebuneasca: sa infiinteze un fel de partid revolutionar, Frontul Popular Roman si sa puna la cale o revolta de masa. A vorbit mai intii cu citiva oameni de incredere, iar apoi Frontul urma sa se extinda dupa principiul plasei de paianjen: fiecare membru accesa alti trei.

Ca data a revoltei a fost stabilita ziua de 14 decembrie, ora 16.00. „Veniti pe 14 decembrie in Piata Unirii, la ora 16. Se vind portocale!", a fost mesajul telefonic cifrat prin care era chemata multimea la manifestatie. S-au impartit si peste 1000 de manifeste, realizate pe coli de hirtie imprimate cu radiera, la o tiparnita artizanala.

Pe 14 decembrie, la ora 16, Piata Unirii era intesata de lume, dar si de trupe de ordine ale Militiei, Pompierilor si Securitatii. Statia de tramvai din Piata Unirii a fost mutata pe strada Cuza Voda tocmai pentru a se evita aglomerarile. Revolta fusese compromisa. Nu a putut avea loc. Simbolurile sale, imnul "Desteapta-te romane" si steagul fara stema urmau a fi folosite citeva zile mai tirziu.

Capii miscarii esuate, Stefan Prutianu, Vasile Vicol, Cassian Maria Spiridon, Valentin Odobescu si Ionel Sacaleanu au fost arestati pentru "manifestari anarho-protestatare". Iasul a ratat ocazia de a fi Timisoara Romaniei.

Astazi, exista voci care spun ca revolta din 14 decembrie ar fi fost de fapt o diversiune, pregatita de Securitate. Stefan Prutianu spune ca exista destule probe care sa demonstreze contrariul, numai sa fie scoase la iveala. „Voi sustine fara incetare ca ideea acestei manifestatii a pornit din capul meu", declara Stefan Prutianu, azi profesor la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, de la Universitatea "Al.I.Cuza".

 

 

„A fost si eroism, si lasitate deopotriva"

– Cum ati defini astazi evenimentul din 14 decembrie 1989?

– O pozna. Am fost obraznici si am facut o pozna.

– Adica?

– Adica ne-am facut rebeli. Am conspirat impotriva puterii de atunci. In mandatul meu de arestare scrie „organizator al unei manifestatii anarho-protestatare". Ce poate fi mai urit, mai condamnabil, decit o manifestare anarho-protestatara?! Eram niste oameni care tulburau apele atit de limpezi ale linistii neamului de atunci. Am facut o pozna si meritam, intr-adevar, cel putin ceea ce s-a intimplat. A fost si eroism si lasitate deopotriva, in ce am facut noi. Daca nu ar fi fost si putina lasitate, probabil muream. Daca nu ar fi fost si putin eroism, nu s-ar fi intimplat nimic.

– Cum v-a venit ideea Frontului Popular?

– Ideea s-a infiripat. Am luat decizia de a construi o structura secreta. Eram putin naiv, nu-mi dadeam seama cit de periculos este.

– Citi ani aveati atunci?

– 35. Eram economist, lucram in proiectare, la un centru de inginerie tehnologica de la Combinatul de Utilaj Greu. Tocmai plecasem de la Nicolina, unde aveam o relatie mai veche cu Titi Iacob – un alt protestatar notoriu (n.r. – liderul revoltei muncitorilor din 1987). Dupa intimplarea cu Titi Iacob din ‘87, noi am plecat de la Nicolina.

– Si, in 1989, v-a venit ideea sa faceti o structura…

– Ideea unui protest era in mintile noastre. La mine, intr-un fel naiv. In Iasi era o disidenta spectaculoasa. Era grupul acesta fermecator al scriitorilor Dan Petrescu, Liviu Antonesei… Era disidenta intelectuala. Noi eram oameni mai concreti, sa zicem, eram practicieni, faceam masini, proiecte, la institutul nostru se faceau prese, mai ales se proiectau, pentru ca ele nu prea mergeau dupa ce erau gata. Noi voiam sa trecem la actiune, ca ideile sint importante, dar nu sint suficiente. Am pornit de la ideea structurii. Primul om de actiune cu care am discutat a fost Titi Iacob. Ne-am intilnit de-a lungul caii ferate."Titi, tu ce zici?". El mi-a dat curajul.

– Cind asta, in ‘89?

– Ultima intilnire serioasa cu Titi a fost pe 2 decembrie, dar prima a fost in noiembrie. Probabil tot undeva in jurul zilei de 2. Apoi, am contactat colegii foarte apropiati – Ionel Sacaleanu, despre care voiam sa fie o punte intre mine si Cassian Marian Spiridon. In proiectul meu, Cassian Maria Spiridon trebuia sa fie dublura mea, iar eu dublura lui, sa facem un tandem si oricum, el urma sa aiba un rol important. Trebuia sa rosteasca un discurs despre structura la sperata noastra intrunire de pe 14 decembrie. Titi  urma si el sa aiba un discurs acolo… Dupa aceea ne-am largit, a fost un jurist pe care l-am atras, Valentin Odobescu, un inginer extraordinar de entuziast Vasile Vicol, si un altul, Georgel Moraru, care nu mai traieste acum. A mai fost inca un jurist care nu mai traieste, Corneliu Manea.

„Unii intelectuali mai bine asezati au preferat sa ramina mai deoparte"

– Nu v-a fost teama sa le spuneti? Era frica asta de a dezvalui..

– A venit o vreme in care trebuia sa-i spun si doamnei mele ce am de gind. Am evitat sa spun atunci celor apropiati familiei, celor care ar fi fost banuiti in primul rind, apoi chiar unor prieteni mai putin siguri, dar numarul persoanelor pe care eu le-am acceptat a crescut foarte repede, adica eu am tradat primul regula potrivit careia o persoana trebuia sa acceseze doar alte trei persoane. Treptat, structura noastra s-a tesut. Eu trebuia sa vin cu un mesaj care sa insufle incredere. Incepeam chiar eu sa cred in povestea Frontului Popular Roman. Ne-am ales o denumire asemanatoare cu cea de peste Prut, caci pe atunci venea un vint, asa, de la Rasarit, din Lituania, si ideea asta de fronturi populare prindea mai usor. Aveam prieteni universitari, pe unii chiar i-am accesat atunci, doar ca unii intelectuali mai bine asezati au preferat sa ramina mai deoparte, mai calmi…Inginerul Vicol a intrat intr-o frenezie. Culmea e ca desi era in puscarie, in joia aceea, pe 14 decembrie – el fusese arestat in dimineata acelei zile – clopotele au batut, totusi, la ora 4 dupa-amiaza. Adevarul e ca nici astazi nu stim cine le-a tras – intelegerea era sa le traga inginerul Vicol – nici astazi nu stim daca ele au fost trase, poate chiar de Securitate, ca sa nu ne dea impresia ca ne-a deconspirat. Mai era un domn de la Combinatul de Fibre Sintetice, Dorin Astefanoaie, care nu apare deloc in structura ulterioara, pentru ca eu am tinut cu dintii atunci ca oamenii ca el sa nu fie deconspirati. Sase dintre noi am facut puscarie mai indelungata, vreo 8, 9 zile, dar prin puscarie au trecut multi conjurati, din aproximarile mele, peste 60. Ne porneau pe unii impotriva altora, asa cum au facut chiar si dupa 90… Ionel Sacaleanu ajunsese sa creada ca eu sint dusmanul lui de moarte, mai tirziu pe mine m-au pus in opozitie cu Cassian Maria Spiridon, creau intre noi divizari, rupturi, gilceve.. Oricum, noi, dupa aceea am facut „Timpul", doamna mea era bolnava greu, copiii erau mici.. De fapt, copiii mei erau mici si singuri acasa chiar atunci cand eram in Piata Unirii, pe 14 decembrie. Ramificatiile active au cazut primele, intre care cea a inginerului Georgel Moraru unde s-au tiparit manifestele.

„Am avut sentimentul ca sintem vinati deja"

– Cine era Georgel Moraru?

– Georgel era un inginer proiectant foarte bun, era coleg cu mine in Controlul tehnic de la Proiectare. Imparteam acelasi birou, dar ramificatia lui se extindea si la alte intitutii de proiectare. Pe ramificatia lui fusese cooptat Vasile Stoica, un domn caruia ii datoram mult, dar care nu a dorit niciodata sa fie pomenit, sa faca parte din organizatie dupa aceea (n.r. – Asociatia 14 decembrie). Acest domn Stoica este cel care a tiparit de fapt manifestele. A facut tiparnita lui din radiere. Trebuie spus ca sint doi Stoica, frati vitregi. Unul dintre ei e cel care a raspindit manifestele, cu ajutorul unei echipe. Pe data de 9 decembrie, am insistat sa tiparim (pe ramificatia Georgel Moraru) fluturasul „Frontul Popular Roman, Iasi, 14 decembrie, Piata Unirii, orele 16". Am tinut foarte mult la aceasta formulare, pentru ca existase ceva ce nu-mi este foarte clar nici astazi. Fusese lansat un manifest, de catre cineva din ramificatia Vasile Stoica, cu un text mai consistent, semnat Frontul Salvarii Nationale. Cel putin asa mi-a transmis Georgel. Sintagma „Frontul Salvarii Nationale" aparuse la Europa Libera inca din septembrie, intrase cumva in mintile unora dintre revoltati… Am tinut foarte mult atunci  sa remediem…. si am stabilit ca manifestatia sa aiba loc pe 14 decembrie. Mesajul a devenit public in mod fatis prin cele peste 1000 de manifeste, imprastiate inclusiv in cazarmi, in Casa Armatei… In jurul datei de 9 eu am avut sentimentul ca sintem vinati deja, ca unele informatii se intorc la mine. Noi eram construiti astfel incit sa se creeze bucle, ca sa nu se stie de unde pleaca mesajul care ajunge la cineva. Ma pierdusem eu insumi in plasa asta de paianjen, dar imi era limpede ca au fost scurgeri de informatii pe citeva ramificatii, unele nici nu le mai pomenesc, spun doar ca erau niste ingineri din sectia Forja, din CUG. Era previzibil ca vor fi scurgeri de informatii, eram si noi constienti de asta. Pe unii oameni i-am actionat si telefonic, de pilda pe inginerul Dumitru Paduraru de la Nicolina, pe atunci vechi prieten de fronda intelectuala, sa zic asa, adica vorbeam pe holuri, in pauze, despre Arhipelagul Gulag si despre Soljenitin. Nemaiavind timp sa ma intilnesc cu el, l-am sunat si, ascunzindu-mi vocea cu batista pe gura, l-am cooptat. In cea mai mare masura au fost actionati oameni onesti, curati sufleteste sa zic asa. Pe de alta parte era firesc sa apara si scurgerile de informatii. Au fost si ramificatii in Bucuresti, Cassian Marian Spiridon crease o ramificatie acolo…Sacaleanu a deschis in Pascani, in Botosani nu am avut…Am mai avut ramificatie in Vaslui, de unde provin eu…

Ne era limpede ca sintem deconspirati macar unii dintre noi, cei din structura de la virf. Atunci decizia mea a fost sa ne extindem cit mai repede, mi-am spus ca de acum puterea noastra poate sta in numar. Acela a fost momentul cind am acceptat ideea de mesaj scris, deoarece ce e scris ramine. Am decis sa facem oricit de multe manifeste, de a scrie oriunde, pe soseaua din Pacurari, pe vitrine. Ne-am inteles sa aducem in Piata Unirii luminari, sa aducem imnul de azi „Desteapta-te romane", chiar si steagul cu stema lipsa… In Piata Unirii, eu am venit odata cu Cassian, pe urma a trebuit sa ne despartim. L-am intilnit apoi pe Titi, dar mai tirziu, seara. Am avut senzatia ca ne-am fi putut transforma in Timisoara, daca nu ar fi fost acel moment de lasitate..

„Simteam mirosul de singe"

– Ce moment de lasitate?

– Eram la o masa la Unirea, probabil acolo eram foarte bine supravegheati. Eram cu Cassian, cu Aurel, era si doamna mea, pe care am rugat-o apoi sa se duca acasa unde copiii erau singuri. Dorin Astefanoaie – care n-a aparut oficial vreodata – trebuia sa se incaiere cu mai multi muncitori, la semnalul meu in piata. Trebuia sa ne urcam pe soclu, sa cream o busculada..Pornisem de la ideea ca  miscarile, revolutiile, incep de la o sticla in cap, de la un geam spart, de la o injuratura…Atunci, sentimentul ca puteam muri – piata era, totusi, aglomerata cu oameni fie de-ai nostri, fie de-ai lor, iar noi nu stiam care sint ai nostri si care sint ai lor – ne-a alungat curajul.  Doamna Moraru, informatoarea noastra in piata – cine ar fi putut suspecta o femeie in virsta cu o sacosa? – ne adusese de dimineata informatia despre dinamoviada, un concurs de lupte care, chipurile, avea loc la Iasi. Deci, erau in Iasi – dar nu aveam semnale despre asta – generalul Constantin Olteanu, personaje importante… Am descoperit dupa aceea, in puscarie, ca ma anchetasera in celula oameni de la Biroul Anchete din Bucuresti… Deci le dadusem de furca. Dar, in momentul acela, in care ar fi trebuit sa provoc acea agitatie, mie mi-a fost frica. Simteam, parca, mirosul de singe. Am avut lasitatea sau inspiratia sa evit momentul asta. Piata era impresurata de masini de pompieri, de tunurile de apa, de alte masini militare. Presiunea era atit de evidenta, incit o simteai in oase. Cel mai bun lucru a fost ca am ales sa traiesc. Copiii mei erau acasa, m-am gindit si la ei. Eu am disparut aproape imediat in puscarie. Cind m-au arestat, m-au dus intii pe acasa. Copiii mei dormeau (ulterior am aflat ca fata cea mare nici nu dormea, se prefacea ca doarme). Unul din cei care m-au arestat era imbracat in militian. Au facut perchezitie in casa, inclusiv in camera copiilor. Eu priveam ca din transa, parca. Vicol fusese deja arestat in dimineata zilei de 14.

– De ce el primul?

– A fost cel mai entuziast. Incepuse sa creada cu atita frenezie, iar el nu a vorbit cu trei oameni, a vorbit cu patruzeci, din care jumatate au fost frenetici ca el… Si astazi este un om entuziast si este de o generozitate…

– Dar acum stiti cine a tradat?

– Da, pe unul dintre ei il stiu mai multi, dar nu asta e important. Pentru mine chiar este complet lipsit de semnificatie.

– Erati urmariti?

– Eu, pina in ziua intilnirii, nu am fost urmarit, deci nu m-au banuit pina atunci. A fost o surpriza si pentru ei: baiatul asta cuminte? Eu jucam foarte bine rolul de baiat cuminte, putin cam naiv, care incurca lucrurile, putin visator… Rolul asta m-a salvat adesea de-a lungul anilor. Eu am cazut pentru ca o persoana deja arestata a trebuit sa spuna. Dar, cine crede ca poate sa reziste, sa suporte tortura si sa nu spuna, sa incerce.

– Cit timp ati fost arestat?

– De pe 15 noaptea pina pe 22. Trei zile si trei nopti nu am primit de mincare si, oricum, eu nu mincasem nici in noaptea dinainte si nu stiam unde sa fug, unde sa ma ascund. Mai bine de o jumatate de zi m-au vazut insetat, nu mi-au dat nici apa. Imi crapau buzele, limba parca era din carton. Mincare au continuat sa nu-mi dea, poate mai cedam cite ceva. Abia a treia zi, pe 17 seara, m-au dus in celula; pina atunci m-au tinut intr-o camera unde nu era decit o masa si unde veneau din cind in cind ei cu scaunele lor. Au fost si Ciurlau, si Alexa (n.r. – Constantin Ciurlau, seful Directiei Securitatii Statului – Iasi si Ion Alexa, seful Procuraturii Militare). Citi nu au fost acolo atunci, citi n-au trecut prin biroul ala! Procurorul militar care mi-a semnat mandatul, Circiumaru, ulterior, in vara lui 1990, mi-a cerut sa dau o declaratie ca nu voi vorbi despre lucrurile astea niciodata. Mai vreau sa povestesc un lucru care poate sa para vesel acum: am mincat in puscarie cea mai buna mincare din viata mea. In a patra noapte de foame, mi-au adus, prin deschizatura aceea patrata din usa, un castron din tabla de aluminiu cu o varza; o varza oparita in apa fierbinte, care era si putin neagra. Extraordinara! Am mincat-o pina la ultimul firicel si era atit de buna!… Ce extraordinar bucatar este foamea! Am iesit din puscarie pe 22 la amiaza, intre unu si doua. Ne scoteau pe rind, fara sa stim unul de altul. Si, ma bate pe umar un gardian de acolo si zice: „Ati vazut? N-am luptat degeaba". Eram stupefiat, mai aveam urme, contuzii, cizmele nu mi le scosesem, fiindca mi se umflasera picioarele… iar cineva imi spune: „Stii ca asa se intimpla? A izbucnit in alta parte". De pe 17 a incetat violenta, a incetat privatiunea, mi-au dat de mincare varza aia extraordinara… Asa ca Timisoara ne-a salvat. Nu stiu ce s-ar fi intimplat daca nu ar fi fost ei. Apoi si pe ei i-a salvat Bucurestiul. A fost un lant, nu e doar cauza si efect, e ceva continuu. Ceva ce incepuse sau poate ceva ce nu se sfirsise niciodata.

„Unii dintre cei care au fost atunci anchetati au spus, sub presiune, lucruri de care le este jena"

– V-ati intilnit vreodata cu cei cu care erati in Frontul Popular, sa incercati sa puneti ordine, sa refaceti filmul, sa va clarificati anumite lucruri?

– Cu majoritatea, da. 19 dintre noi ne intilnim oarecum regulat, 16 dintre noi chiar fac parte din Asociatia „14 decembrie 1989" in mod oficial, dar sint oameni importanti care nu fac parte din aceasta… S-a mai intimplat ceva: unii dintre cei care au fost atunci anchetati au spus, sub presiune, lucruri de care le este jena, de care se rusineaza astazi. Era o cale sa scapi, sa-ti torni cenusa in cap, sa spui ca ai fost victima unor manipulari. Unii s-au dezbracat, s-au dezis de tot ce a fost si le-a fost greu dupa aceea, cind s-a prabusit sandramaua. Au avut un conflict, poate cu ei insisi, dar sint oameni importanti in structura noastra care nu apar deloc – acel domn Vasile Stoica, pe care nu l-am mai vazut de ani de zile, dar care a fost o cheie in miscare, chiar daca el a fost si la confluenta altor miscari subterane. Moraru Georgel a fost un om uimitor atunci. El a fost torturat undeva in apropierea camerei in care eram eu si ii auzeam strigatele. Poate ca ei faceau sa le aud. Eram lasat singur in celula, statea numai unul sa ma pazeasca, chipurile sa nu ma sinucid. Si..auzeam cum Georgel rezista. A fost atit de barbat, a fost atit de puternic, desi era un om mai curind batrin si bolnav, a murit la inceputul anilor ’90.

„Ca am fost manipulati de Securitate este exclus"

– Ce parere aveti despre faptul ca miscarea de la 14 decembrie 1989 este vazuta de unii drept o diversiune a Securitatii? Exista chiar un document din 13 noiembrie 1989 care a fost facut public si de „Ziarul de Iasi", cu ani in urma, document emis de Directia Securitatii din Bucuresti si transmis celei din Iasi, de unde reiese ca se stia inca de atunci despre miscarea de la 14 decembrie… Fireste, exista si posibilitatea ca acest document sa fie fals…

– Dar ce interes ar fi avut Securitatea? Sa punem problema serios: o parte din oamenii Securitatii poate ca erau ei insisi satui de sistem. Poate partea aceea e redusa, dar in ansamblul ei, de ce ar fi dorit Securitatea o revolta? Astea sint speculatii. Poate unii dintre noi au spus, pentru a da curaj, ca va fi cu noi si Politia, va fi cu noi si Securitatea. Poate si mintile lor, ale celor din Securitate, s-au tulburat. Unii, chiar si in puscarie, se pare ca au coalizat cu noi, au mai adus o coaja de piine, au compatimit… Poate ca au fost sinceri. Nu poate fi o dihotomie, o granita ferma. Dar, ca am fost manipulati de Securitate este exclus. Ca exista un spirit deasupra, ca o fi fost KGB-ul, nu stiu… Eu nu am nici o informatie. Poate mai curind au fost servicii secrete occidentale…Sigur ca era ceva in aer, sigur ca exista si o comunicare telepatica… Sint lucruri pe care le simti fara sa stii de ce. Eu eram convins pe 14 decembrie ca sistemul se va prabusi. Credeam ca o sa se prabuseasca pe 14, pe 15, pe 16. Cind s-a intimplat, pe 22, mi s-a parut ca era ceva ce asteptam.

– Raportul Comisiei Tismaneanu nu aminteste de evenimentul din 14 decembrie si de numele dumneavoastra. Cum comentati acest lucru?

– Nu stiu, presupun ca nu a avut destul timp comisia sa investigheze, a investigat ceea ce era la suprafata, pentru ca ceea ce priveste revolta noastra a ramas ascuns in cine stie ce fisete ale Securitatii. Noi am dat sute de declaratii; sint atitea marturii ale celor care au fost in puscarie. Acestea exista, cine le poate eluda? Se pot tese scenarii:  cind oamenii nu pot pricepe un lucru il pun pe seama lui Dumnezeu, pe seama diavolului, sau pe seama serviciilor secrete. In ‘90 am avut de suferit oricum, din cauza speculatiilor care imi erau ostile. Pe de o parte, acel Circiumaru ma convocase pentru a da o declaratie scrisa… Sint niste lucruri ciudate, pe care prefer sa nu le spun.

– Spuneti-le acum.

– Mina asta a mea a fost sparta in august ‘90, pe sosea, intre orase, de un necunoscut care purta o casca de motociclist. Mama mea a fost accidentata de o caruta, iar de la asta i s-a tras moartea mai tirziu…Sigur, pot fi coincidente, dar eu cred ca erau semnale care imi erau transmise….

– Cartea despre revolutia din 1989 a lui Alex Stoenescu ati vazut-o?

– Da. El face treaba unui istoric serios, a unui profesionist, nu a unui jurnalist amator de scandaluri.

– Dar demersul sau a fost contestat…

– Nici nu-i de mirare sa fie contestat. Cind iti faci treaba bine, in vremurile astea tulburi… In Parlament, partea tulbure, partea neagra inca e preponderenta fata de partea curata. In 10 ani, in 15 ani, lucrurile se vor aseza. Sigur ca mergem in directia buna, caci viata vine cu vigoarea ei, dar lucrurile sint inca tulburi in mediul politic, pentru ca a fost atunci acea prasila de ciini care a ramas. Au fost cei care au alergat in fata, profitorii, cei care au confiscat… Oricum, cei care au facut lucruri bune, cu putine exceptii, au fost dati deoparte si, eventual, ajutati sa-si rupa picioarele. 

 

 

Iasul va fi recunoscut oficial ca oras initiator al Revolutiei din 1989

Iesenii implicati in evenimentele din 14 decembrie 1989 vor deveni astazi cetateni de onoare ai municipiului. Distinctiile vor fi decernate in cadrul unei sedinte extraordinare a Consiliului Local. Astfel, vor deveni cetateni de onoare ai Iasului revolutionarii Stefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon, Aurel Stefanachi, Vasile Vicol, Ionel Sacaleanu si Valentin Odobescu.

Evenimentele de la Iasi, din decembrie 1989, nu sint insa recunoscute pe plan national. Actele normative emise de autoritati pentru Revolutia din 1989 nu amintesc de orasul Iasi. Dupa 1990 au existat mai multe incercari de a introduce municipiul in aceste acte normative, ca oras initiator al revolutiei. In aceasta perioada, demersul a fost reluat pe mai multe planuri.

„La sedinta Consiliului Local va participa si Puiu Nicolae Fesan, secretar de stat pentru problemele revolutionarilor. Am avut o intilnire cu el. Am discutat si despre clarificarea situatiei de la Iasi din 14 decembrie 1989. Si el insista pentru aceasta clarificare", a explicat Aurel Stefanachi, presedintele Asociatiei „14 decembrie 1989".

El a mai spus ca in legea 341/2004, cu privire la evenimentele din 1989, se mentioneaza clar ca Revolutia a inceput pe data de 14 decembrie. „Ar fi nevoie de un gest formal, de mentionare expresa a Iasului. Probabil ca acest lucru s-ar putea face prin completarea acestei legi. Ca oameni care am participat la acele evenimente nu putem face presiuni pentru a nominaliza Iasul. Autoritatile ar trebui sa gestioneze aceasta situatie", a mentionat Stefanachi.

Un alt demers pentru a nominaliza Iasul ca orasul in care a inceput Revolutia anticomunista este cel al deputatului democrat Petru Movila. El sustine ca intentioneaza sa propuna un proiect in acest sens in Parlament. „Acum lucram la fundamentarea lui. Cred ca in luna februarie va fi depus. Revolutia a inceput la Iasi, pe data de 14 decembrie. Sper ca toti deputatii si senatorii sa fie de acord si sa aseze Iasul acolo unde ii este locul", a afirmat Movila.

Parlamentarul democrat sustine ca s-au demarat si alte formalitati pentru ca revolutionarii ieseni sa fie recunoscuti la nivel national. „Va fi o propunere de acest fel. Am discutat ca revolutionarii de la Iasi sa primeasca distinctii, medalii de la presedintele Traian Basescu si de la prim-ministru", a completat Movila.

Autoritatile locale au mai incercat sa obtina titlul de „oras initiator al Revolutiei Romane" pentru Iasi si in 1998. Prefectul de atunci, Florin Vitan, si presedintele Consiliului Judetean, Liviu Antonesei, au anuntat depunerea unui proiect de lege la Parlamentul Romaniei. Demersul lor insa nu s-a concretizat. (Felix GUZGA)