Impact ucigator intre un BMW si o autoutilitara VW

duminică, 12 aprilie 2009, 21:30
2 MIN
 Impact ucigator intre un BMW si o autoutilitara VW

Fiul unui medic din Pascani si-a pierdut viata in urma unui accident violent petrecut la sfirsitul saptaminii trecute. Politistii spun ca Florin Valentin Pislaru (28 de ani) circula cu un BMW si se indrepta catre Onesti. La iesirea din Tirgu Frumos catre Strunga, tinarul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens si s-a izbit violent de o autoutilitara Volkswagen. Politistii sustin ca acesta circula cu viteza excesiva. „Din cauza neadaptarii vitezei, intr-o curba la dreapta a derapat si a patruns pe contrasens, unde a intrat in coliziune frontala cu o autoutilitara care circula regulamentar", a spus subcomisarul Madalin Taranu, purtator de cuvint al Politiei. In momentul accidentului, in masina se mai aflau fratele soferului si doua tinere.

La fata locului au fost mobilizate mai multe echipaje SMURD si ale Ambulantei, precum si echipa de Descarcerare a Ins­pec­toratului pentru Situatii de Urgenta. In total, din cei sapte pasageri aflati in cele doua autoturisme implicate in accident, patru au fost transportati la spital. „Doua victime din acelasi au­to­turism erau incarcerate, respectiv soferul si o femeie aflata pe bancheta din spate. Soferul prezenta leziuni multiple la nivelul craniului. A facut si un stop cardio-respirator. A fost descarcerat si resuscitat circa o ora, insa fara rezultat. Cealalta victima incarcerata, in virsta de 25 de ani, prezenta traumatism cranio-cerebral cu pierdere de constienta si a fost transferata la Spitalul de Neu­ro­chirurgie", a declarat conf. dr. Diana Cimpoesu, coordonatorul SMURD. Ceilalti trei raniti au fost transportati la Spitalul de Urgente „Sf. Ioan" pentru ingrijiri medicale.

Comentarii