Inca 12 autorizatii de taximetrie in curs de anulare

miercuri, 04 noiembrie 2009, 01:46
1 MIN
 Inca 12 autorizatii de taximetrie in curs de anulare

Municipalitatea incearca sa faca ordine in activitatea de taximetrie. Dupa o serie de verificari, s-au demarat procedurile pentru anularea a inca 12 autorizatii de taxi.

"Am trimis referate catre Serviciul Juridic. Primele 12 au fost avizate de juristi si vor fi anulate. Acestea au fost autorizatii detinute de persoane fizice. Acum avem autorizatii detinute de operatori. Vom continua sa monitorizam aceasta activitate", a declarat Valentin Mocanu, inspector in cadrul Directiei Tehnice a Primariei.

Anularea autorizatiilor de taxi este propusa din mai multe motive. Astfel, exista situatii in care taximetristii au fost sanctionati pentru lipsa unor documente in momentul controlului. Ei au fost somati apoi ca in termen de 30 de zile sa aduca documentele la Primarie.

Cei care nu au respectat termenul risca acum sa piarda autorizatia. In alte cazuri nu s-au mai vizat documentele emise de municipalitate.

In prezent, in municipiu exista 1.774 autorizatii de taxi, din care 24 sint in diverse stadii ale procedurii de anulare.

Comentarii