Incepe vaccinarea fetitelor contra cancerului de col uterin

joi, 20 noiembrie 2008, 00:05
2 MIN
 Incepe vaccinarea fetitelor contra cancerului de col uterin

Elevele din clasa a IV-a din judet vor fi vaccinate incepind de saptamina viitoare contra cancerului de col uterin. Astfel, judetului Iasi i-au fost repartizate aproximativ 4.800 de doze de vaccin, jumatate dintre acestea sosind deja.

Campania de vaccinare impotriva cancerului de col uterin este o initiativa a Ministerului Sanatatii, care va avea, de altfel, in cursul zilei de astazi o videoconferinta pe aceasta tema cu reprezentanti ai Autoritatii de Sanatate Publica, ai Inspectoratului Scolar Judetean si ai medicilor care vor efectua propriu-zis vaccinarile.

De asemenea, medicii scolari sau medicii de familie vor avea intilniri cu parintii elevelor. "Va fi prezentat vaccinul si modalitatea de administrare. Cu ocazia acestor intilniri parintii isi vor putea exprima acordul sau dezacordul in privinta administrarii vaccinului propriului copil", a declarat dr. Irina Mitroi, director adjunct al ASP.

Vaccinarile se vor face in scoala si vor fi administrate trei doze, in noiembrie, ianuarie si mai. Conform unor statistici de la nivel national, sase femei mor zilnic in Romania din cauza cancerului de col uterin si peste 3.000 sint diagnosticate in fiecare an.

De altfel, aceasta boala reprezinta in Romania prima cauza de mortalitate prin cancer la femeile cu virste cuprinse intre 15 si 44 de ani. Infectia genitala cu HPV (virus papilloma uman) este cauza a peste 99% din totalul cancerelor de col uterin, cele mai agresive tipuri fiind HPV 16 si 18, responsabile pentru opt cazuri din zece. HPV se transmite direct, prin simplu contact cutanat, in timpul tuturor tipurilor de activitate sexuala.

17 tari din Uniunea Europeana au introdus deja gratuit vaccinul impotriva cancerului de col uterin in calendarele nationale de vaccinare. Informatii suplimentare despre infectia cu HPV si vaccinurile impotriva cancerului de col uterin pot fi gasite pe doua site-uri: www.stopcancerdecol.ro, www.cancercoluterin.ro.

Comentarii