Istoria nespusa a Zilei Unirii

Desi iesenii aniverseaza cu hore si cu bucurie ziua de 24 ianuarie, putina lume stie ca Unirea Principatelor, acum aproape doua secole, a facut Iasului mai mult rau decit bine. Istoriografia comunista a sters din manualele de istorie puternicele si violentele manifestatii din Iasi si din intreaga Moldova impotriva Bucurestiului si a Munteniei. Asa-numitul "separatism moldovean" a fost considerat de PCR un subiect tabu. Unirea a fost atunci un act preponderent politic, foarte putin popular la Iasi. Nume grele ale vremii, precum Gh. Asachi sau Nicolae Sutu, erau antiunionisti virulenti. Miscarea separatista a fost, intr-un final, inabusita in singe, cu zeci de morti pe strazi. Impartirea institutiilor a fost negociata dur intre Iasi si Bucuresti, Iasul fiind atunci mai mare ca numar de locuitori.

Istoria nespusa a Zilei Unirii

Din toate, azi nu a ramas decit cutuma numirii Mitropolitului Moldovei ca Patriarh, precum si faima infiintarii primei universitati din tara tot aici, la Iasi. "Ziarul de Iasi" va prezenta astazi citeva foarte incitante pagini de istorie mai putin stiuta a Iasului si a Unirii aniversate pe 24 ianuarie.

Oficialitati cu o mina incruntata, lozinci populiste, hore "intinse" pe criterii politice, imbulzeala si ghionturi, scandaluri cu iz electoral. Un scenariu devenit familiar iesenilor in fiecare an, pe 24 ianuarie, odata cu manifestarile dedicate Unirii Principatelor.

S-ar putea crede ca nervozitatea generata de serbarea Micii Uniri este un dat recent, rezultat al incrincenarii perioadei de tranzitie. Istoria insa ne contrazice.

Exceptind perioada regimului comunist, dominata de un fals festivism nationalist, Unirea Principatelor de la 1859 a stirnit, mai mereu, controverse si dispute politice. Ba chiar putem spune ca, in preajma anului 1859, acestea erau mult mai virulente.

Miscarea separatista in Moldova a aparut in anul 1856

In volumul "Virstele Unirii. De la unitatea etnica la constiinta nationala", istoricul Adrian Cioflanca de la Institutul "A.D. Xenopol" trateaza un subiect considerat mult timp tabu: separatismul moldovean. Avindu-i ca exponenti principali pe Gheorghe Asachi si pe Nicolae Istrati, miscarea separatista din Moldova a aparut in 1856, an in care ideea Unirii celor doua Principate prinsese deja un anume contur politic. Separatistii se opuneau ideii de unire, motivind prin traditia diferita a celor doua tari, dar, mai ales, prin argumente de ordin practic.

Memorialistul Nicolae Sutu relateaza ca antiunionistii se temeau ca Bucurestiul va deveni noua capitala, iar Moldova va fi marginalizata. Separatistii erau convinsi ca "Iasii si toata Moldova de Sus nu vor fi decit puncte excentrice ale noului stat, interesele moldovenilor vor fi puse in planul doi". Separatistii se asteptau ca muntenii sa domine in timp conducerea politica a Principatelor Unite, iar "moldovenii vor fi siliti sa indure legea muntenilor si sa fie absorbiti mai curind ca un popor cucerit decit ca unul unit cu Tara Romaneasca".

Temerile s-au adeverit

Asa cum se stie, evenimentele din ianuarie 1859 au dus la infringerea separatistilor si la unirea celor doua Principate. Temerile separatistilor s-au confirmat, noul aranjament statal impunind o viziune radical centralista.

In ciuda vocilor numeroase care solicitau ca noul stat sa aiba capitala la Focsani, unele provenind chiar din rindurile unionistilor moldoveni, in 1862 au fost emise decretele de centralizare a principalelor institutii la Bucuresti. Dupa 1862, noul prilej de lupta politica pentru separatisti a fost chestiunea "compensatiei morale" reclamate pentru "sacrificiul" facut de Iasi pe altarul Unirii. Ideea amplasarii Curtii de Casatie la Iasi, ca gest reparatoriu, a fost, pina la urma, respinsa de Legislativ, generind in "dulcele tirg" masive proteste de strada. Astfel, nu este de mirare ca inlaturarea ulterioara a domnitorului provenit de la Iasi, Alexandru Ioan Cuza, la 11 februarie 1866, a fost sarbatorita la Iasi prin trei nopti de iluminatii.

Miscarea separatista, inabusita in singe. "Jos Unirea!", "Jos Printul strain!", "Traiasca Moldova". Zeci de morti pe strazi

Detronarea domnitorului a dat un suflu nou miscarii separatiste, frustrarea atingind apogeul in ziua de 3/15 aprilie 1866. Atunci, a izbucnit o importanta manifestatie separatista, despre care astazi se stie foarte putin. In acea zi, o duminica, multimea adunata pentru liturghia de la Mitropolie, circa 500 de persoane, a pornit, cu mitropolitul in frunte, spre Palatul Administrativ, strigind "Jos Unirea!", "Jos Printul strain!", "Traiasca Moldova". Manifestatia a fost inabusita de interventia unui regiment muntean adus special aici, care a tras in directia manifestantilor si a atacat la baioneta. Numarul victimelor nu se stie precis, pentru ca autoritatile au facut ancheta in cel mai mare secret, dar este vorba oricum de cel putin citeva zeci de morti si alte zeci de raniti.

"Si in prezent, episodul separatismului moldovean divizeaza spatiul academic, tinerii cercetatori fiind deranjati de modelul idealizat impus ca ambalaj momentului 1859. "Din pacate, institutiile muzeale perpetueaza imaginea idilizata a momentului 1859. Un exemplu este chiar Muzeul Unirii, redeschis in 2007, dupa ce a consumat foarte multi bani pentru refacere. Tematica muzeului reia vechiul concept, nationalist, nu este adusa la zi stiintific si nici tehnica muzeala nu este modernizata. Despre controversele si problemele provocate de unire nu se pomeneste si, ca urmare, nici despre miscarea separatista nu veti putea afla nimic la muzeu. Am semnalat aceste lucruri conducerii muzeului, dar fara ecou", explica Adrian Cioflanca.

Ziarele semnalau malitios ca statuia lui Cuza se ridica cu "bani jidanesti"

Un alt episod relevant pentru pasiunile politice generate de serbarea Unirii Principatelor il constituie inaugurarea la Iasi, pe 27 mai 1912, a statuii lui Alexandru Ioan Cuza. Intr-un articol document aparut in urma cu doi ani, in "Ziarul de Iasi", istoricul Andi Mihalache surprinde in detaliu contextul tensionat in care s-a facut dezvelirea monumentului. Mai intii, disputa s-a dus pe amplasamentul statuii lui Cuza. Locul initial fusese stabilit pentru "Piata Noua", o zona aflata in fata actualului hotel Continental.

A.D. Xenopol si A.C. Cuza s-au impotrivit amplasamentului, argumentind ca in 1857 si in 1859 hora Unirii se jucase in fata fostului hotel Petre Bacalu, situat pe locul actualului cinematograf Victoria. Protestul celor doi a ajuns pina la urechea prim-ministrului Ionel Bratianu prin intermediul unei scrisori adresate de primarul Iasilor, Nicolae Gane. Edilul se plingea atunci Guvernului ca cei doi "agitatori" fusesera, initial, de acord cu primul loc si ca municipalitatea cumparase in acest sens terenul si darimase unele cladiri. "Abia acum domnii profesori Xenopol si Cuza au avut tristul curaj sa intreprinda o campanie contra comunei si sa agite tinerimea universitara", scria primarul.

Pina la urma, s-a acceptat amenajarea statuii pe actualul amplasament, in actuala Piata a Unirii, cu conditia ca toate cheltuielile survenite sa nu fie suportate de primarie, ci de cei care venisera cu ideea. Pentru lucrarile suplimentare, Xenopol a gasit sprijin financiar la citiva intreprinzatori evrei. Fireste, si-a pus in cap presa nationalista si antisemita apropiata de Partidul Conservator, formatiune politica pe care Xenopol tocmai o parasise. Ziarele semnalau malitios ca statuia lui Cuza se ridica cu "bani jidanesti", dintr-un "capriciu politico-electoral" si cu sprijinul interesat al ziarului "Adevarul", publicatie care ar fi fost finantata de Alianta Israelita.

In Regele Carol I iesenii au aruncat cu mere stricate

Doi ani mai tirziu, in preajma dezvelirii monumentului, contextul politic era la fel de agitat. Regele Carol I intentiona sa se foloseasca de vizita la Iasi pentru a-i impaca pe Titu Maiorescu cu Take Ionescu si P.P.Carp, ultimii doi farimitind miscarea conservatoare prin infiintarea unui partid distinct. Regele Carol I venea la Iasi sperind ca aici, intr-un context festiv, va reusi sa puna capat dezbinarii in rindurile conservatorilor, revigorind astfel pilonul necesar bipartidismului. In plus, regele trebuia sa dea satisfactie lui Dimitrie Greceanu, sef al conservatorilor ieseni, nemultumit ca nu primise nici un portofoliu in guvernul Titu Maiorescu. Serbarea de la Iasi era astfel un bun prilej de aranjamente pe scena politica. In ziua inaugurarii statuii, autoritatile au luat masuri extraordinare de securitate, temindu-se de eventuale manifestatii antiregale sau anticentraliste. De altfel, Carol I nu avea amintiri prea placute din precedentele vizite la Iasi, cind fusese, la un moment dat, "atacat" cu mere stricate. Detaliile organizarii au mers pina intr-acolo incit istoricului Nicolae Iorga i s-a interzis, initial, sa apara pe lista oratorilor, fiind susceptibil ca va folosi tribuna pentru a formula acuzatii la adresa guvernului. Pina la urma, inaugurarea statuii lui Cuza a decurs fara probleme. Cu o singura exceptie, mai degraba comica. Dezvelirea monumentului putea fi ratata pentru ca pinza care-l acoperea cadea de la sine. Evenimentul a fost salvat de stapinirea de sine a lui Carol I, care a observat defectiunea si a ordonat imediat garzii sa dea onorul, lasind impresia ca momentul fusese intocmai gindit.

De-a lungul domniei sale, avertizat asupra starii de spirit din Moldova, Carol I va avea grija sa menajeze susceptibilitatile moldovenilor, creind compensatii simbolice pentru "sacrificiul" lor. Astfel, el numea Iasul, inca din primele discursuri, "a doua capitala" (titlu revendicat de ieseni), "a doua resedinta" sau, preluind o idee lansata pentru prima data de Titu Maiorescu, "capitala culturala a tarii".

Comunistii au ignorat pretentiile Iasului

Anii au trecut insa; cu timpul, frictiunile s-au mai imblinzit, iar din negocierile initiale dure pentru stabilirea sediilor de institutii nu a mai ramas decit, si asta doar ca o cutuma, faptul ca dupa moartea Patriarhului cel care il va succeda sa fie Mitropolitul Moldovei. Si, poate, mindria locala ca Iasul, la anii unirii, oras cu o efervescenta activitate culturala, si, ca populatie, oras putin mai mare decit Bucurestiul (ambele aveau in jur de 65.000 de locuitori), a avut prima universitate din noua tara Romania. Peste decenii, in epoca comunista, din toate aceste controverse avea sa nu se mai aleaga chiar nimic. Nici macar consemnarea lor in tratatele de istorie.