Licitatie pentru instalatiile blocului ANL din CUG

luni, 16 noiembrie 2009, 21:40
1 MIN
 Licitatie pentru instalatiile blocului ANL din CUG

Un numar de sase firme se lupta pentru lucrari estimate la peste 650.000 lei. Investitia presupune realizarea folosintei generale pentru cele patru scari din blocul 1004 din capat CUG.

Jumatate din locuinte au fost terminate de firma contractata de ANL, dar municipalitatea nu a reusit pina acum sa faca racordurile la utilitati. Si la aceasta licitatie au fost depuse oferte care pot fi considerate cel putin ciudate. Astfel, o firma a ofertat un termen de executie de doar 15 zile, in timp ce o alta societate a solicitat 90 de zile pentru finalizarea acelorasi lucrari.

"Firma Conest a solicitat 416.000 lei cu un termen de executie de 15 zile, firma Fene Grup a avut o oferta de 500.000 lei si termen de executie de trei luni, Lucimar a solicitat 420.000 lei si 1,5 luni termen de executie, OMR Instalatii cu 411.000 lei si 45 de zile termen de executie. Oferte au mai depus si Moldoconstruct cu 367.000 lei si termen de executie de 20 de zile si Iasicon cu 352.000 lei si o luna termen de executie. Toate sumele sint fara TVA", a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei.

La blocul 1004 urmeaza sa fie disponibile in total in jur de 150 de apartamente.

Comentarii