Locul in care s-a calugarit Mitropolitul

vineri, 10 august 2007, 21:23
5 MIN
 Locul in care s-a calugarit Mitropolitul
O imagine inedita cu mireanul Daniel Ciobotea

Dar nimeni de acolo nu a vrut sa stea de vorba cu noi fara sa avem binecuvintare, care se obtine chiar de la Mitropolie. Se pare ca IPS Daniel tine mult la felul in care circula in aceste zile informatia in Biserica. Cu toate acestea, am aflat lucruri interesante despre vremurile de atunci. Un reportaj despre Sihastria de atunci si cea de acum, in rindurile ce urmeaza.

E joia din postul Adormirii Maicii Domnului. Zi de saptamina normala pentru unii dintre noi, o noua zi de rugaciune pentru calugarii de la Manastirea Sihastria. Slujba de dimineata oficiata in noua biserica din Poiana lui Atanasie, cum i se mai spune locului unde a fost construit ansamblul monahal, rasuna in toata curtea. Calugarii mai in virsta ascultau liturghia neclintiti, din cerdacurile chiliilor. Din cind in cind se ridicau in picioare si isi faceau cruce. Linistea diminetii urma sa fie perturbata de numarul mare de turisti veniti sa se inchine si sa admire frumusetile locului ales de Dumnezeu. Familii intregi si autocare de elevi treceau rind pe rind pragul bisericii vechi, al celei noi si al chiliei parintelui Cleopa, cel care i-a fost nas intru calugarie actualului mitropolit Daniel. "Minca-v-ar Raiul", pare sa spuna in continuare fostul staret al manastirii, calugarul Cleopa, atit de iubit de crestini si de fratii de la Sihastria. Dupa moartea sa, in 1998, chilia a a fost transformata in muzeu, care contine ultimele lucruri, carti si vesminte ale monahului.

Calugarirea a avut loc noaptea

Intorcindu-ne in timp, in urma cu exact 20 de ani, l-am fi gasit pe calugarul Daniel intr-una dintre cele 5 zile de veghe care urmeaza imbracarii hainei monahale. Potrivit datinei, slujba de calugarire a avut loc noaptea, iar Dan Ilie Ciobotea, cel ce avea sa devina calugarul Daniel, imbracat in camasa alba, incaltat in sandale si cu centura la briu, a fost condus sub mantie la altar de duhovnicul si staretul de atunci al manastirii, parintele Cleopa. La Sihastria, obiceiul mai spune ca noul calugar trebuie sa vegheze timp de 5 zile si 5 nopti la lumina luminarii si cu crucea in mina, sa se roage si sa citeasca scrieri bisericesti, totul in semn de renuntare la cele lumesti.

Manastirea Sihastria si chiliile, asa cum arata ele astazi, dupa ridicarea corpului nou

Nu a stat prea mult la Sihastria

Acum, monahii de la Manastirea Sihastria gindesc de doua ori inainte sa spuna ceva despre acele zile si despre IPS Daniel. Informatiile circula cu prudenta, mai ales in aceasta perioada premergatoare alegerilor pentru scaunul patriarhal, vizat de Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, considerat favorit, si sint accesibile doar cu binecuvintarea Mitropoliei. Totusi, calugarul care ingrijea chilia parintelui Cleopa stie de la fratii sai ca proaspatul calugar din urma cu 20 de ani, Daniel, nu a petrecut prea mult timp la manastire. Practic, dupa ce a fost calugarit, IPS Daniel a mai predat un an in Elvetia, la Bossey, de unde s-a intors in tara in 1988 direct la Patriarhie, in functia de consilier patriarhal si director al Sectorului "Teologie Contemporana si Dialog Ecumenic", predind in paralel la Institutul Teologic. In perioada scurta de timp petrecuta la Sihastria, se pare ca s-a ocupat doar de biblioteca si de carti. Calugarul Daniel a devenit imediat dupa Revolutie, pe 4 martie 1990, episcop-vicar in Mitropolia Banatului. Aceasta pare sa fi fost doar un pas intermediar pe care monahul Daniel l-a facut pentru ocuparea scaunului de mitropolit al Moldovei si Bucovinei, in 1993.

"Sa vedeti ce lume se aduna la noi duminica si la sarbatori!"

Legatura cu Manastirea Sihastria nu a fost data uitarii, in ciuda vremelniciei calugarului Daniel printre fratii sai. Cu binecuvintarea Inalt Preasfintitului Daniel, la un an dupa ce a fost ales Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, au inceput lucrarile la noua biserica din Poiana lui Atanasie, locas de cult care a fost finalizat in 1999. "Sa vedeti ce lume se aduna la noi duminica si la sarbatori… Nici noua biserica, mai mare cel putin de doua ori ca cea veche, nu mai face fata", ne-a spus falos unul dintre calugarii de la Sihastria. Mai mult decit atit, chiar in aceasta saptamina, IPS Daniel, impreuna cu un sobor de 70 de preoti, a sfintit pictura bisericii mari de la Sihastria, al carei al doilea hram, dupa cel al "Nasterii Maicii Domnului", este al Sfintei Cuvioasa Teodora de la Sihla, praznuit pe 7 august.
Manastirea Sihastria se afla la 22 de kilometri de Tirgu Neamt, pe valea piriului Secu. Potrivit unei insemnari din Pomelnicul ctitoricesc al locasului, sapte monahi ai Manastirii Neamt ar fi intemeiat aici o mica sihastrie, in jurul anului 1640. 15 ani mai tirziu, in 1655, episcopul de Husi Ghedeon a ridicat in "Poiana lui Atanasie" o mica biserica de lemn si citeva chilii pentru calugarii aflati acolo. Obstea manastirii numara in prezent peste 100 de calugari, in frunte cu parintele staret, arhimandritul Victorin Oanele. Pe el nu l-am gasit insa joi la manastire. Numele Inalt Preasfintitului Daniel va aparea in istoria Manastirii Sihastria, ca o parte din aceasta, poate alaturi  de stareti precum parintele Cleopa si parintele Paisie Olaru, chiar daca a avut o alta menire decit acestia. Deocamdata, pe placa de la intrarea in manastire nu este mentionat nimic. "E veche", ne-a spus un calugar.

"Eu l-am recomandat pe Daniel cind si-a inceput studiile teologice"

Banateanul Dan Ilie Ciobotea, nascut in satul Dobresti, linga Lugoj, a fost uns in monahism in Moldova, la Sihastria, pentru ca acolo se afla parintele Cleopa, duhovnicul sau. A spus-o recent omul considerat de multi cel mai influent cleric din BOR, IPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, intr-un interviu publicat ieri de cotidianul "Evenimentul Zilei". "Il cunosc, a pornit de aici, din mitropolia noastra. Eu l-am recomandat cind si-a inceput studiile teologice. De asemenea, l-am sustinut pe urma, pentru ca il cunosteam. Si nu a intrat in monahism pentru ca trebuie sa fii calugar ca sa poti deveni episcop sau mitropolit, ori Patriarh, sa nu fii casatorit. Or el, fiind student si terminindu-si studiile, l-a cunoscut pe celebrul calugar Cleopa, s-a apropiat de el, i-a devenit un fel de ucenic si a intrat in viata monahala in partile Moldovei, desi apartine de Timisoara ca origine. Asa a ajuns calugar, si, datorita calitatilor lui, pina cind a ajuns Mitropolit la Iasi", a declarat parintele Corneanu, monahul cu cea mai mare virsta in hirotonie, care va prezida, cel mai probabil, Adunarea nationala bisericeasca in ziua alegerilor pentru patriarh, pe 12 septembrie. Mitropolitul Banatului a fost in 1993 unul dintre contracandidatii la Mitropolia Moldovei si Bucovinei, alaturi de Antonie Plamadeala – mitropolitul de atunci al Ardealului, Nestor Vornicescu – mitropolitul de atunci al Olteniei. Spre surprinderea multora, atunci cind Teoctist a plecat de pe scaunul mitropolitan de la Iasi spre a urca in jiltul de Patriarh, a fost ales drept succesor la Mitropolia Moldovei si Bucovinei tinarul Daniel. Relatiile dintre el si Nicolae Corneanu au ramas insa la fel de bune, acesta din urma sustinindu-l acum deschis pentru functia de patriarh, in fata mitropolitului Olteniei, IPS Teofan.

Comentarii