Marea stricaciune

joi, 24 iulie 2008, 23:46
4 MIN
 Marea stricaciune

Autoritatile si furnizorii de utilitati isi bat joc de banii iesenilor. Strazi abia asfaltate sint distruse din diferite motive de Primarie, RAJAC, E.ON GAZ sau E.ON Moldova. Practic, municipalitatea cheltuieste banii iesenilor pentru a asfalta strazi si a monta pavele pe trotuare, iar din urma furnizorii de utilitati vin si le distrug. Singurii care pierd in acest joc de-a investitiile sint iesenii, care ramin si cu banii luati, si cu lucrari de mintuiala. Astfel de situatii apar in multe zone din oras. "Ziarul de Iasi" va prezinta astazi citeva exemple despre cum sint tocati banii si nervii iesenilor.

Un exemplu edificator despre cum se lucreaza in municipiu este cartierul Smirdan. Aici, portiuni din doua strazi, Heliade si Muzicii, au revenit la stadiul de santier la nici citeva luni de la modernizare. Strazile au fost incluse de Primarie in primul mare proiect de modernizare a arterelor din Iasi.

Programul "Marea Asfaltare" este finantat dintr-un imprumut luat de municipalitate si care trebuie rambursat in 20 de ani. Dupa ce parea ca locuitorii din Smirdan au strazi pe care pot circula fara probleme, acum strada Heliade este un imens sant. Practic, pe respectiva strada mai era nevoie de turnat stratul de uzura, ultimul. La acest stadiu s-a ajuns in campania electorala si pe o parte din strada Muzicii.

Sefii Primariei au realizat ca actualul sistem de canalizare facut de Apa Vital (fosta RAJAC) nu face fata intregii zone, asa ca au decis sa il extinda. "Lucrarile de asfaltare nu erau finalizate. S-au oprit pentru a se monta un colector la patru metri adincime, care apoi sa fie racordat la reteaua de canalizare din spatele Universitatii Tehnice. Dupa ce se va termina, Citadin va relua lucrarile de asfaltare de unde le-a lasat, adica de la stratul de uzura. Restul va fi refacut de firma care lucreaza la canalizare", a explicat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei.

Asfaltarea strazii Heliade costa municipalitatea, conform contractului, aproximativ 100.000 de lei, iar strada Muzicii in jur de 66.000 lei.

Dupa ce au scos pavelele nou-noute, furnizorii s-au apucat de sapaturi
Infrastructura stradala este insa distrusa si de furnizorii de utilitati. Angajatii Apa Vital, E.ON Gaz, E.ON Moldova lucreaza de zor la a distruge strazi si trotuare nou-noute. Ei incearca sa ajunga la avariile din retelele subterane sau schimba astfel de retele.

Alte doua strazi incluse in "Marea Asfaltare" au fost "incercate" de furnizorii de utilitati. Pavelele de pe strada Libertatii au fost date la o parte de catre o firma care are contract cu E.ON Moldova. Pentru modernizarea aceastei strazi municipalitatea a platit 2,6 milioane lei.

"Colegii mei au fost si au verificat. Lucrarea nu este facuta cum trebuie si va trebui sa fie refacuta. In toate cazurile in care se lucreaza pe domeniul public, strada, trotuarul, spatiul verde, trebuie sa se refaca la fel ca inainte. Avem o hotarire de Consiliu Local in care explicam exact ce au de facut firmele care intervin. Daca nu fac intocmai, risca amenzi", a declarat Chirica. Sanctiunile prevazute de hotarirea CL sint cuprinse intre 1.500 lei si 2.500 lei.

O alta strada abia finalizata, dar unde deja s-au facut interventii, este bulevardul Socola. Municipalitatea a achitat pentru modernizarea bulevardului si a trotuarelor aproximativ 8,4 milioane lei. Sefii Primariei sustin ca Apa Vital a avut o avarie si a trebuit sa intervina pe trotuarul de linga intersectia cu strada Bucium.

"Noi am incercat sa ne corelam investitiile cu cele ale Primariei, dar nu putem tine pasul cu ritmul asfaltarilor. Unde am avut retele foarte vechi le-am schimbat. Daca apare o avarie, nu avem ce face, trebuie sa intervenim. Avem contract cu Citadin pentru a reface partea carosabila exact ca inainte", a afirmat Ion Toma, directorul Apa Vital.

In Alexandru cel Bun, bataia de joc este ca la carte

De multe ori insa, lucrarile Primariei si ale furnizorilor de utilitati nu sint corelate. Astfel, este posibil ca in aceeasi zona sa lucreze mai multi furnizori. Dar nu in acelasi timp. Numai bine cind termina unul lucrarile si asfalteaza, vine alt furnizor si distruge sau depoziteaza materiale pe terenul abia refacut. Astfel, iesenii trebuie sa suporte santiere care ar putea dura mult mai putin.

De exemplu, in cartierul Alexandru cel Bun, in spatele fostului cinematograf Dacia, este nevoie de trei tipuri de lucrari. Pe de o parte, acolo au fost schimbate retelele de termoficare, dupa care zona afectata si trotuarele au fost refacute. Acum, in aceeasi zona a inceput sa lucreze E.ON Gaz, iar cind vor termina si ei, exista deja cereri de la altii.

"Acum au cerut un aviz pentru lucrari in Alexandru si cei de la E.ON Moldova. Primaria a incercat in repetate rinduri sa obtina planurile de investitii pe municipiu ale furnizorilor de utilitati. Cei de la E.ON Gaz au refuzat in scris, pentru ca ei reprezinta o societate privata. Am trimis din nou adresa, dar au refuzat din nou si au spus ca vor analiza in structurile de conducere. Am primit acel plan de investitii doar de la Apa Vital, doar de la unitatea de stat", a adaugat Chirica. El a mai spus ca planurile de investitii ale furnizorilor au fost solicitate din mai multe motive.

Unul dintre acestea este corelarea eventualelor schimbari de retele cu programul de modernizare a strazilor. "Nici acum nu avem o situatie in ceea ce priveste strazile incluse in a doua etapa a programului de asfaltare. Avem nevoie de acele planuri de investitii pentru a le corela intre ele. Sa se lucreze in acelasi timp intr-o zona. Dar nu stim aceste planuri de investitii", a precizat Chirica.

Comentarii