Medic condamnat pentru piraterie

miercuri, 29 noiembrie 2006, 01:15
2 MIN
 Medic condamnat pentru piraterie

Un medic rezident a fost condamnat la un an si jumatate de inchisoare cu suspendare pentru ca pirata filme. In 2004, Dan Marian Dumitrescu (28 de ani) a pus pe picioare o mica afacere in casa bunicii sale. Astfel, acesta pirata filme, dupa care le vindea. Printre beneficiarii serviciilor tinarului se aflau cunostintele, insa isi mai racola clientii postind anunturi la mica publicitate. Astfel, din vinzarea filmelor cistiga aproximativ 1 milion de lei pe zi, comercializind un CD cu 30.000 lei, in vreme ce un DVD costa 120.000 lei. Dumitrescu a intrat in atentia procurorilor in scurta vreme. In urma unei sesizari facute catre Politia de Frontiera de firma „Ro ACT", reprezentanta in Romania a marilor companii hollywoodiene, casa tinarului a fost perchezitionata si i s-au confiscat „obiectele muncii". Conform rechizitoriului, pentru comenzile din afara localitatii, Dumitrescu o trimitea pe bunica sa sa puna la posta pachete in care, spunea el, se aflau cursuri. In dosar s-au constituit parte civila nume precum Metro-Goldwyn-Mayer, Universal Pictures, Sony Pictures, Paramount sau Warner Bros, care au cerut de la Dumitrescu suma de 4.200 de dolari.
Alaturi de acestia, in dosar apar si giganti ai industriei IT precum Microsoft, Adobe System sau Symantech, care s-au multumit sa ii ceara „piratului" despagubiri de 100 de milioane de lei. Dosarul a ajuns in cele din urma la instanta, iar judecatorii au dispus condamnarea tinarului la inchisoare si la plata unor despagubiri. Acesta va trebui sa plateasca 4.100 de dolari daune materiale companiei „Ro ACT" si 2.000 de dolari daune morale. De asemenea, i-au fost confiscate 2.379 de CD-uri si DVD-uri, 1 dvd player, doua unitati centrale. I-au fost restituite insa sute de DVD-uri si CD-uri goale.

Comentarii