Modalitatea de finantare pentru Poli se transforma in mascarada

marți, 15 august 2006, 22:15
2 MIN
 Modalitatea de finantare pentru Poli se transforma in mascarada

Sefii Prefecturii s-au apucat de cautat solutii pentru finantarea echipei de fotbal Politehnica Iasi. Prefectul Radu Prisacaru a prezentat ieri o posibila modalitate de acordare a unei finantari de 30 miliarde lei echipei de fotbal. Solutie insa care, desi ar garanta legalitatea finantarii, poate transforma totul intr-o mascarada pe bani publici.
Varianta din Neamt si Cluj
Potrivit recomandarilor Prefecturii, varianta ideala pentru Politehnica ar fi cea aplicata in judetele Neamt si Cluj pentru finantarea echipei-fanion locale. „Noi am incercat sa aflam cum se dau bani si in alte judete, si am prezentat solutiile lor. Am spus ca solutiile pe care le-am recomandat sint cele din Cluj si Piatra Neamt. Acum este de datoria juristilor din Primarie sa-si faca treaba”, a precizat prefectul Radu Prisacaru. In resedintele celor doua judete, Cluj si Neamt, s-au dat bani catre echipa de fotbal printr-o finatare nerambursabila, in baza unui proiect de sustinere a sportului. „Au realizat un proiect pentru promovarea si sustinerea sportului. In aceste cazuri poate exista licitatie de proiecte, dar primeaza interesul public”, a precizat Catalin Balan, consilierul prefectului pe probleme juridice.
Concret, Primaria ar urma sa lanseze un proiect de finantare a sportului de performanta, dupa modelul celui deja propus de municipalitate. Alocarea celor 30 miliarde lei nu s-ar face insa direct, ci in baza unei licitatii, la care ar putea participa, in afara Politehnicii, orice alt club sportiv iesean. Conform aprecierii lui Balan, cele mai mari sanse de a cistiga licitatia le-ar avea Politehnica, cel mai puternic club sportiv iesean. Ideea enuntata ieri de Prisacaru nu este noua, oficialii Prefecturii revenind practic la solicitarea facuta Primariei inca de luna trecuta, de a aloca banii numai in urma unei licitatii.
Asocierea, atacata
De cealalta parte, Primaria sustine ca nu a fost informata de aceasta solutie. „Nu stiu sa fi primit ceva din partea Prefecturii prin care sa ni se sugereze aceste solutii. Nu stim nimic de ideile lor marete. Oricum, noi vom face tot posibilul pentru ca echipa de fotbal sa primeasca banii necesari”, a precizat viceprimarul Constantin Neculau. Mai mult, acesta a anuntat ca se lucreaza la contractul de asociere in participatiune intre Consiliul Local (CL), Consiliul Judetean (CJ) si SC „Politehnica” SA, societatea care administreaza clubul de fotbal iesean. Contractul, prin care CJ si CL si-ar asuma finantarea fotbalului, urmeaza sa fie discutat in cadrul unei sedinte extraordinare comune a celor doua consilii. Ideea unui contract de asociere in participatiune a fost deja atacata de oficialii Prefecturii, principalul argument constind in faptul ca asocierea CL si CJ cu „Politehnica” SA ar trebui sa aduca profit, ca sa fie legala. Subprefectul Tudor Leonte a apreciat ca CL si CJ nu au demonstrat pina acum ca fotbalul iesean poate aduce profit, clubul mergind numai pe pierdere in ultimii ani.

Comentarii