O profesoara din Pascani a fost palmuita de un elev in timpul orei

sâmbătă, 20 ianuarie 2007, 00:44
3 MIN
 O profesoara din Pascani a fost palmuita de un elev in timpul orei

Un nou caz de agresiune asupra profesorilor in timpul programului de scoala. De data aceasta, intr-o unitate din Pascani. O profesoara de la Grupul Scolar „Unirea" a fost palmuita de un elev in timpul orei, dupa ce i-a pus nota 2. Conducerea scolii si inspectorul teritorial Cristinel Iordachioaia crede ca incidentul a aparut pe fondul unor probleme personale, atit ale cadrului didactic, cit si ale liceanului. Astfel, elevul, institutionalizat intr-un centru de plasament, si-ar fi schimbat comportamentul dupa intilnirea cu mama sa, care a refuzat sa il primeasca acasa. La rindul ei, profesoara lovita este unul dintre sinistratii din urma inundatiilor de anul trecut. Cazul a fost deja anchetat de o comisie de la nivelul scolii, iar luni vor fi prezentate concluziile Inspectoratului Scolar Judetean. 

Miercuri, baiatul i-a dat o palma profesorului

L. C. este elev in clasa de completare (a XI-a) la Grupul Scolar Unirea Pascani, la profilul industrie alimentara. El a venit la unitatea de invatamint din Pascani dupa ce a studiat in clasele a IX-a si a X-a la Miroslovesti. Pina la incidentul de miercuri, el nu a facut probleme profesorilor si nici colegilor lui, spune directoarea scolii. La mijlocul acestei saptamini, elevul a primit nota 2 la disciplina Tehnologie, predata de Cristina Radu. In urma unor discutii dintre cei doi, nimeni nu s-a asteptat ca tinarul sa-si iasa atit de rau din fire si sa-i traga o palma profesoarei. „Din cite mi-a spus doamna directoare, care m-a informat permanent cu privire la incident si la mersul anchetei, profesoara a fost lovita peste fata si s-a invinetit", a spus inspectorul Iordachioaia. Dupa incident – dupa cum ne-a relatat directoarea Liliana Centea – baiatul a depus la secretariat doua cereri de retragere din unitatea de invatamint. „De mai multa vreme, elevul dorea sa plece la un alt grup scolar, unde sa nu mai fie alti copii din centre de plasament. Dupa ce a lovit-o pe profesoara, a depus cerere, insa noi am decis ca mai intii sa analizam situatia", a mai spus directoarea.
O comisie de ancheta formata in scoala a investigat cazul. Conducerea unitatii de invatamint pare sa o considere mai vinovata pe profesoara, care ar fi fost prea dura cu un elev despre care fusese avertizata si de directori ca are probleme de adaptare si trebuie tratat cu atentie. Pe de alta parte, inspectorul teritorial Cristinel Iordachioaia considera ca responsabilitatile trebuie bine cintarite. „Sint cadru didactic si sint solidar cu profesoara. Este regretabil cind colegii sint agresati de elevi. In acelasi timp, din punctul de vedere al Inspectoratului Scolar, trebuie sa analizam exact cum au stat lucrurile si sa luam masuri corecte fata de ambele parti implicate in conflict", a precizat Iordachioaia. Profesoara Cristina Radu nu a putut fi contactata spre a-si spune opinia in acest caz.

Raportul anchetei va fi prezentat luni ISJ

Comisia de ancheta, in acord cu Directia de Asistenta Sociala, a dispus mutarea disciplinara a elevului la alta scoala. Tinarul are de ales intre Grupul Scolar Agricol de la Miroslava, cel de la Hirlau si Scoala Speciala „Ioan Holban" din Iasi. „Copilul a spus ca va opta ori pentru Miroslava, ori pentru Hirlau deoarece nu mai vrea sa fie considerat un copil institutionalizat", a declarat Liliana Centea, directorul Grupului Scolar Unirea Pascani. Profesoara Cristina Radu a primit de asemena o observatie scrisa drept sanctiune. Intrebata cum pot fi evitate conflicte ca cel de miercuri, directoarea Centea a spus ca „trebuie sa existe o colaborare foarte strinsa intre toti factorii implicati in evolutia unui copil institutionalizat: educatorul, psihopedagogul si dirigintele. In fiecare scoala cu elevi cu nevoi speciale este recomandat si din partea dascalilor un comportament aparte".

Comentarii